Izvorul cu apă vie din Nicolina FOTO
Aflată într-unul dintre cartierele Iaşului, Staţiunea Balneară „Nicolina”, parte a Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, satisface cele mai exigente norme privind tratamentul cu apă sulfuroasă. Turiştii, veniţi din toată ţara, dar şi din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, susţin că terapia de la Iaşi este asemenea unui izvor de apă vie. De la orele dimineţii, pe holurile bazei de tratament se simte puternic mirosul de sulf, iar zeci de oameni cu halate pe ei, cu prosoape şi sacoşe în mâini, mişună pe holuri, aşteptând să intre la diverse proceduri, în funcţie de afecţiunile de care suferă. De la băi galvanice, masaj, aerosoli, kinetoterapie, băi cu sulf, toate sunt luate cu asalt de pacienţii dornici să plece acasă cu cât mai puţine dureri. Sunt turişti care vin aici în fiecare an, de zeci de ani, şi spun că nu s-ar putea desprinde de acest tratament minune. Spre exemplu, Steluţa Maxim, din Vaslui, care suferă de afecţiuni reumatismale, aşteaptă să intre la băi galvanice. Are 78 de ani, dar arată mult mai tânără şi spune că acest lucru se datorează tratamentelor la care apelează. Vine de şapte ani la Nicolina şi spune că, deşi a mai fost şi în alte părţi, nu se compară. „Am mai fost la Băile Felix, la Târgu Ocna, dar aici, la Nicolina, vin de şapte ani. E foarte bine şi sunt tare mulţumită, pentru că se simte diferenţa. După ce plec de la tratament, mă simt ca nouă”, spune femeia.
Drumul florilor din Ţara Haţegului FOTO
O altă pacientă, de 66 de ani, venită din Bacău e convinsă că se poate vindeca de durerile de picioare şi de articulaţii pentru că şi soţul său a reuşit, după trei ani de tratament la Băile Nicolina. „N-am cuvinte să spun ce minuni face apa asta cu sulf. Eu, dacă nu prind bilet de la Casa de Pensii şi nu vin, sunt moartă”, spune femeia, zâmbind. Un alt bărbat de 66 de ani, din Constanţa, care aşteaptă să intre la bazinul cu sulf, face anual sute de kilometri cu trenul pentru a ajunge aici şi a beneficia de vestitele proceduri de tratament. „Prima dată am primit bilet aici şi de atunci numai aici am venit. Nu sunt curios să încerc altceva, atât timp cât aici mi-e bine. În urma unei operaţii, sunt nevoit să fac recuperare cu apă sulfuroasă şi aleg Iaşul, pentru că sunt ca în vacanţă aici. Fac şi tratament, mă şi relaxez”, a declarat Mircea Dănescu. Ca ei sunt alte zeci de pacienţi care se bucură că-şi pot vedea de sănătate, într-un loc care le oferă tot ce le trebuie.
Clienţi din Franţa, Germania şi Spania
Potrivit directoarei instituţiei, Nicoleta Bălăşel, şi străinii sunt atraşi ca un magnet de tratamentele de aici, plătind ca să beneficieze de ele. „Fiind vorba de sulful pe care îl avem, fiind cel mai bun din toată Europa de Est, fiind pe locul 1 din ţară ca şi concentraţie pe care o avem, oamenii vin mereu, permanent fiind supraaglomeraţi. Minimum 3.000 de persoane pe an vin la noi. Majoritatea sunt din zona Moldovei, dar avem şi din Bucureşti, Constanţa, precum şi cetăţeni străini, care vin de doi ani de zile aici. Acum avem din Spania, am avut şi din Franţa, dar şi din alte ţări. Ei vin contra-cost, plătind şi cazarea, şi masa, şi tratamentul, în jur de 1.200 de lei dacă sunt asiguraţi, iar dacă nu, 1.600 de lei, pentru 12 zile de cazare şi 10 zile de tratament”, a declarat Nicoleta Bălăşel, directorul instituţiei.
Din scaun cu rotile, pe propriile picioare
De-a lungul timpului, pacienţii care au trecut pragul bazei de tratament de la Băile Nicolina au fost de toate vârstele, de la câţiva anişori, la 94 de ani, cu o gamă foarte largă de afecţiuni. Succesele cele mai mari se obţin în cazul bolnavilor cu afecţiuni ale aparatului locomotor, în reumatisme şi absolut tot ceea ce ţine de oase. Se mai pot trata cu foarte bune rezultate şi bolnavi cu afecţiuni dermatologice, în psoriazis obţinându-se ameliorări semnificative, sau în tratarea afecţiunilor ginecologice, în special a sterilităţii feminine, prin împachetări cu nămol. Potrivit directorului Nicoleta Bălăşel, cel mai tânăr pacient a avut şapte ani, cei mai în vârstă fiind o femeie de 92 de ani şi un bărbat de 94 de ani. Marţea se organizează şi o petrecere specială aici, în cadrul căreia se oferă diplome celor mai vechi şi fideli pacienţi, dar şi celor mai în vârstă. N-au lipsit cazurile în care oameni din scaun cu rotile, cu voinţă şi tratament, au reuşit să se ridice pe propriile picioare. „Sunt director de aproximativ doi ani şi jumătate şi cel mai impresionant caz, la care am plâns, a fost un turist pacient de 36 de ani, din Vaslui, care a venit în scaun cu rotile şi a plecat în cârje. A vrut să lucreze, a vrut să facă ceva în adevăratul sens al cuvântului, şi a reuşit după doar un sejur. El suferise de o paralizie temporară şi avea o atrofie a musculaturii, iar dacă ştii cum să combini kinetoterapia cu electroterapia, poţi stimula musculatura şi să se regenereze”, a povestit aceasta.
Cine poate beneficia de sejur
Pensionarii pot obţine bilete de tratament la Băile Nicolina prin Casa Naţională de Pensii, cu sejur de 16 zile, cazare în Hotel Nicolina, masă şi tratament în baza balneară proprie a hotelului, de minimum 12 zile. La fel se întâmplă şi cu cei cu pensie de handicap. Cei care nu sunt pensionari, pot plăti, dacă sunt asiguraţi, 1.200 de lei pentru a beneficia de acelaşi tratament, iar cei care nu sunt nici măcar asiguraţi medical, plătesc 1.600 de lei. Din nefericire, la acest moment, mai sunt doar două locuri libere, din 150 cât este capacitatea hotelului, tocmai în decembrie. A se înţelege însă că nu oricine se cufundă în apele sulfuroase pleacă acasă vindecat, fiind nevoie şi de voinţă, dar şi de multe alte proceduri combinate. Apa sulfuroasă nu este recomandată persoanelor cu cancer, hemoragii, insuficienţă cardiacă, boli renale sau boli psihice. Roxana NĂSTASĂ
Scurt istoric
Staţiunea balneară Nicolina se află în partea de Sud-Vest a municipiului Iaşi, la 250 m de gara Nicolina. Începuturile Băilor Nicolina se înscriu pe la 1950, ca urmare a unui foraj al Comitetului Geologic din Bucureşti. Apa adusă la suprafaţă artezian în şesul Bahluiului forma un nămol negru. Sesizând calităţile curative ale apei şi nămolului, s-au executat şi alte foraje, care au adus la suprafaţă apă de la 200 m adâncime, sărată şi sulfuroasă, puternic concentrată. Documentaţia balneologică a convins Institutul de Balneologie, Ministerul Sănătăţii şi forurile administrative locale să aprobe construirea de baze specifice practicii balneare. Aşa a luat naştere baza de tratament de la Nicolina.
* * *
3.000
Este numărul aproximativ al pacienţilor care vin anual pentru tratament la Băile Nicolina
***
„După ce plec de la tratament, mă simt ca nouă”- Steluţa Maxim, pacientă din Vaslui
***
„Este emoţionant când oamenii vin în cârje şi pleacă fără, mulţumind întruna”--Nicoleta Bălăşel, directorul Staţiunii Balneare „Nicolina”
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Întoarcerea prădătorului uitat. Vânturelul mic cuibărește din nou în România, după 125 de ani
VIDEO Gestul făcut de Traian Băsescu la catafalcul lui Ion Iliescu
Feminitate și patrimoniu cultural, de la tradiție la expresie contemporană
Mai puțin cu 100 de kilometri noi de autostrăzi în 2025, față de planurile inițiale. Ce efect are eliminarea unor proiecte din PNRR
Hristina, Sfânta care a dărâmat idolii din aur ai tatălui său și i-a împărțit la săraci
Ilie Pălie, fratele de foc al Sfântului Ilie. Sărbătoarea uitată care aduce frică, interdicții și foc mistuitor
16 iulie, ziua canonizării lui Francisc din Assisi. Sfântul care a vorbit cu cerul, cu pământul și cu săracii
Între marmură și febră. Modigliani și Brâncuși, amintirea unei prietenii tăcute
Scara spre cer: rânduielile lui Ioan Scărarul, călugărul care a legiuit urcușul sufletului
Generația Alfa, noul val al umanității
Aurul, comoara eternă a omenirii și secretul prețului său fabulos
Oamenii care aleargă cu vântul
Reforma administrației începe cu prefecturile: Guvernul taie până la un sfert din posturi / Situația pe județe
Revelația campionatului” nu mai bate pe nimeni. Meciul cu Petrolul, decis în minutul 3
BANCUL ZILEI– Luni ne odihnim după weekend
Președintele FIFA spune că jucătorii care își acoperă gura când vorbesc ar putea fi eliminați
Care este partenerul ideal în funcție de data nașterii? Metoda prin care îți găsești sufletul pereche
Adrian Florin Boca a fost ales președinte al Organizației Municipale PSD Iași
Intrare gratuită pentru femei la Grădina Botanică din Iași, de 8 Martie
2 pauză, 1 final. Prietenii știu de ce!
Alertă alimentară: mai multe sortimente de pâine Vel Pitar, retrase de la vânzare
MAI reduce personalul prefecturilor. La Iași, schema scade la 39 de posturi
Iașul pregătește un nou padoc modern pentru câinii fără stăpân. Investiție de 14 milioane de lei în comuna Victoria
„Am ales cuvintele pentru că în ele am găsit oameni”
Politehnica Iaşi - AFC Câmpulung - Muscel 2022
Reținut pentru 24 de ore după ce a condus băut pe DN2 – E85
Bărbat de 88 de ani, înjunghiat lângă o biserică din cartierul Dacia. Agresorul este căutat de polițiști
Urmărire ca în filme pe străzile din Iași: șofer băut, prins de polițiști după ce a ignorat semnalele autospecialei
Cum arată grila de start în Marele Premiu al Australiei » Mercedes a dominat calificările + Verstappen, accident în Q1
COMUNICAT DE PRESĂ «Axa rutieră strategică Sud-Vest a județului Vaslui» - o investiție majoră pentru conectivitatea regională și dezvoltarea socio-economică a județului”
Bărbat păcălit de o falsă măicuță pe internet. I-a promis „ritualuri” pentru a se împăca cu iubita și l-a lăsat fără mii de lei
Iașul, 11 nominalizări explozive la „Destinația Anului 2026”
Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
„Ca femeie, aș alege, pe lângă indispensabila onestitate, eleganța comunicării”
Politehnica Iași, ciuca bătăilor pe stadioanele sătești
Iașul intră în liga strategică a Europei: fabrică de vaccinuri și antibiotice avansate
Guvernul declanșează reforma totală: audituri, reduceri de cheltuieli și puteri noi pentru primării
Comunicat de presă privind demararea proiectului „Dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon”, Iași, în vederea creșterii calității serviciilor furnizate în regim ambulatoriu” cod MySMIS 333773
Dr. Ing. Irina Elena Teslărașu: „Investițiile publice se validează în timp, nu în comunicate”
Dublu medaliat la International STEM Olympiad. Rareș Grădinaru, aur la Matematică și argint la Științe, într-o competiție cu 38.000 de elevi din 153 de țări
„Fiecare femeie e dăruită de Dumnezeu cu ceva unic, iar încercarea de a semăna cu altcineva îi distruge esența”
Cutremur în locuințele ieșenilor! Centralele pe gaz intră în era numărătorii inverse
Doliu și șoc la CJ Iași: a murit consilierul Camelia Ciornia
LA FINALIZAREA PROIECTULUI ”DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII ERMAGIL S.R.L. PRIN ACHIZIȚIA DE ECHIPAMENTE”
Comparație de prețuri între motocoasele pe benzină și cele electrice: ce opțiune este mai avantajoasă pentru bugetul tău?
Statul nu este interesat de relele tratamente aplicate minorilor!
Tsunami forestier. Peste 5.700 de firme fac afaceri cu lemnul din pădurile Moldovei!
Fasole bătută cu ceapă călită — Rețeta tradițională românească de post
La o cană cu tuș
Iaşul face un pas uriaș către monorail. Ce trasee sunt studiate
Iașul, 11 nominalizări explozive la „Destinația Anului 2026”
Iașul „fantomă”: peste 127.000 de locuințe goale în inima Moldovei
Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”
Satele Iașului se golesc: Corcodel a ajuns la 36 de locuitori
Bahluiul poate fi salvat! Ce plan spectaculos se pune la cale
Lovitură decisivă în mega-licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț! CNSC respinge contestațiile, dar scandalul abia începe
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
353 de urși împușcați în România anul trecut, înainte de apus
21 de primării din Neamț au stabilit greșit taxele și impozitele. Prefectura cere recalculări urgente
