Călătorie printre vii. Povestea secretă a tăierilor din Făurar

În adâncurile colinelor împădurite și pe malurile râurilor adormite ale regiunilor viticole, se desfășoară un ritual ancestral ce marchează începutul unei noi etape în ciclul vieții. Este timpul tăierilor la vie din februarie, un moment sacru pentru viticultori, când se împletesc măiestria practicilor agricole cu tradițiile și credințele străvechi ale podgorenilor.

Legenda spune că strămoșii noștri au descoperit secretele culturii viței-de-vie cu mii de ani în urmă, pe pământurile nesfârșite și neștiute ale lumii la începuturile ei. În acele vremuri îndepărtate, viețile oamenilor erau strâns legate de ciclurile naturii, iar via era considerată o prelungire a spiritului cosmic.

Cu fiecare sezon al tăierilor la vie, această conexiune sacră este reiterată, marcând un nou început în ciclul anual al culturii viței-de-vie. În aceste clipe de tranziție, viticultorii devin preoți ai pământului, iar mâinile lor devin instrumente ale unei armonii mai adânci, între om și natură.

Ochiurile viei, poarta către înțelepciunea Pământului

În timp ce pășim printre rândurile de viță, se văd ochiurile ei, acele cicatrici delicate rămase de la tăierile anterioare. Fiecare ochi este o fereastră spre viitor, un punct de plecare pentru noi creșteri și rodire. Pentru viticultori, fiecare tăiere este o decizie strategică, în care se îmbină cunoștințele tehnice cu intuiția și experiența acumulată de-a lungul anilor. Alegerea momentului potrivit și a unghiului corect de tăiere poate influența direcția în care se va dezvolta vița de vie în următorul sezon. Este un dialog subtil între om și plantă, în care fiecare mișcare este ghidată de o înțelegere profundă a limbajului secret al naturii.

În diminețile înghețate ale lui februarie, când pământul încă doarme sub manta sa de zăpadă, viticultorii se adună în vie pentru a începe ceremonia tăierilor. Cu foarfecele lor ascuțite, ei devin artiști ai frumuseții brute, sculptând cu grijă și precizie în liniile fine ale viței.

Fiecare tăietură este însoțită de cântece și rugăciuni, iar în ochii viticultorilor strălucește o sclipire de venerație și respect. Este o comuniune între om și plantă, în care se contopesc tradiția și inovația, iar fiecare gest devine o expresie a iubirii și recunoștinței față de darurile Pământului.

Povești țesute cu fire de viță

În sânul fiecărei comunități viticole, se ascund povești vechi și credințe străvechi, transmise din generație în generație. Pentru podgoreni, vie este mai mult decât o simplă cultură agricolă; este o prezență vie, cu voci și suflete proprii.

Legendele spun că fiecare viță-de-vie are un spirit păzitor, un străjer al pământului și al tradițiilor. În timpul tăierilor, viticultorii intră în dialog cu aceste entități invizibile, cerându-le binecuvântarea și îndrumarea în munca lor. Este o credință ce se hrănește din adâncurile timpului, iar fiecare tăiere devine un act de venerație adus nu doar naturii, ci și strămoșilor care veghează deasupra lor.

În lumina soarelui de iarnă, tăierile la vie din februarie ne dezvăluie tainele unei lumi în care timpul se împletește cu spațiul, iar omul se contopește cu natura într-un dans sacru al existenței. Este o lecție despre fragilitatea și frumusețea vieții, dar și despre puterea și înțelepciunea pe care le putem găsi în legăturile noastre cu lumea din jurul nostru.

În inima acestor peisaje pline de mister, descoperim că tăierile la vie nu sunt doar un simplu act agricol, ci o ceremonie a sufletului, în care întâlnim trecutul, prezentul și viitorul într-o unire sfântă. Este o călătorie întru înțelepciune și recunoștință

„Tăierile de iarnă nu sunt doar un simplu act agricol; ele sunt o manifestare a respectului și venerației pentru acest dar divin. În vechile cărți de tradiție, se spune că fiecare lovitură de foarfecă este însoțită de o rugăciune tăcută, fiecare crenguță înlăturată este o ofrandă adusă zeilor pământului și ai soarelui. În ciuda progresului tehnologic, credințele podgorenilor rămân neschimbate, ca un fir subțire care leagă trecutul de prezent”, am aflat de la Vasile Bucur, un viticultor din zona Puieștilor, din Vaslui.

 Portalul către viitor

În timp ce mâinile dibace ale viticultorilor îndepărtează ramurile moarte, ochiurile vitei de vie privesc cu încredere către viitor. Aceste mici muguri, asemenea unor promisiuni încă neîmplinite, sunt sufletele viitoarelor recolte, semințele viitoarelor speranțe. În fiecare tăietură se ascunde o poveste, fiecare ramură tăiată deschide un nou capitol în cartea viei.

„Pe lângă aspectul său spiritual, tăierea viei este și o artă științifică. Viticultorii nu doar ascultă glasul tradiției, ci și răspund cerințelor plantelor, luând în considerare aspecte precum lumina, aerisirea, și rezistența la boli. În această întrepătrundere a cunoașterii vechi și a tehnologiei moderne, se naște o alchimie a succesului, care transformă munca omului într-o poveste de triumf și bucurie”, a spus și Ionel Dună, un proprietar de vie din zona Vrancei.

Pe măsură ce soarele coboară din înaltul cerului și pătrunde în adâncul pământului, tăierile de iarnă se încheie. Însă, ecoul lor rămâne în inimile și pe câmpurile podgoriilor, ca un imn adus viei și muncii omului. Fiecare ramură tăiată este o promisiune de viitor, fiecare lacrimă a viei este o binecuvântare pentru recoltele ce vor veni. În lumina caldă a amintirilor, tăierile de iarnă ne amintesc că viața înflorește mereu, că speranța rămâne veșnică, iar vinul, nectarul vieții, ne leagă într-o comuniune eternă.

Maura ANGHEL

 

Privind către începutul lumii, via este un simbol al fertilității, al ciclului etern al naturii. Încă de la primele zorii ai istoriei umane, omul a înțeles magia și importanța viei. Cu ochii lor iscusiți, podgoreni înțelepți pătrund în lumea misterioasă a viței-de-vie, unde timpul pare să fi încetat să mai curgă.