O româncă, celebră întoată lumea, a prevăzut apariția coronavirusului

angie-loupescou2

Dimensiune font:

| 28-06-2021 11:25

Angie Loupescou, o româncă originară din Constanța, este celebră în Grecia și chiar în întreaga lume, după ce a făcut previziuni incredibile. A „văzut” prăbușirea turnurilor gemene din SUA, accidente, evenimente cu implicații majore și chiar apariția coronavirusului cu mult timp înainte să apară. În prezent, ține conferințe online, face consultații prin telefon și Skype cu oameni de toate vârstele și de toate naționalitățile. Spune că în multe cazuri e suficient să audă vocea cuiva pentru a-i prevedea viitorul.

 


A fost înfiată de o familie de greci
Angie a trăit în România până la vârsta de 12 ani. Rămasă orfană, după ce părinții i-au murit într-un accident de mașină, a fost adoptată de un cuplu de greco-români care au luat-o cu ei în Grecia. Doi ani mai târziu a început să observe că are capacități paranormale. „La școală știam subiectele care urmau să cadă la examen, prevedeam lucruri care urmau să se întâmple familiei și cunoscuților, iar ele se adevereau întotdeauna. Așa mi-am dat seama că Dumnezeu mi-a făcut un cadou rar, cel al clarviziunii și al telepatiei”, a povestit Angie Loupescou, într-un interviu pentru Click!. Și-a dorit să urmeze Facultatea de Teologie, dar, în cele din urmă, a urmat Psihologia și Filosofia. Studiile au ajutat-o foarte mult să-și înțeleagă și să-și dezvolte abilitățile înnăscute.

A prevăzut cutremure, inundații și chiar apariția coronavirusului

Angie Loupescou a scris nenumărate cărți despre previziuni, feng shui, interpretarea viselor, inclusiv cu sfaturi de supraviețuire în perioada crizei economice
A început să devină un nume prin anii 2000, odată cu lansarea cărții ei, numite „Viețile precedente ale personalităților celebre”. Acolo a scris despre viziunea ei privind doborârea turnurilor gemene din SUA. Un an mai târziu, în septembrie 2001, catastrofa se adeverea. „Apoi, am mai prevăzut multe din evenimentele importante petrecute de-a lungul timpului, de la cutremure, incidente, situații economice, inundații, până la apariția coronavirusului și alegerea în State a președintelui Biden. Toate au apărut în interviuri televizate sau în articole de presă.

E solicitată de oameni din toată lumea
În prezent, Angie Loupescou este cercetător în metafizică, psiholog, hipnoterapeut clinic, înzestrată cu rare capacități telepatice. Face parte din echipa medicală a Clinicii Universității Leipzig, din echipa Societății de Cercetare Psihică din Londra și din Guild National of Hypnotists din SUA. Ea a fondat Societatea Științifică de Cercetare Psihică din Grecia și Centrul de Consultanță Psihologică și Hipnoterapie Loupescou Consultants din Atena. Cu tot acest bagaj academic, completat de capacitățile paranormale înnăscute, Angie a ajuns un nume atât în Grecia, cât și peste hotare. Oamenii de peste tot apelează la ea, iar lista de așteptare e lungă. „Chiar și acum, în carantină, sunt solicitată de oameni din toată lumea pentru consultații prin telefon sau prin Skype. Împlinirea mea este că pot ajuta oamenii folosindu-mi harul”. Întrebată ce vede în față pentru România, Angie ne răspunde: „E o situație dificilă, o combinație a crizei economice cu cea a coronavirusului, care va dura încă 2-3 ani”.

Poate detecta boli sau preveni accidente
Românca acordă consultații pentru rezolvarea problemelor personale, sentimentale, sau legate de carieră, de sănătate. „Pot detecta intuitiv boli sau accidente înainte de a se produce. Astfel, previn, avertizez. Oamenii mai apelează la mine pentru tehnici de relaxare și susținere (stres, atacuri de panică, fobii, obsesii, insomnie, bulimie, anorexie, fumat, reglarea metabolismului etc.), pentru interpretarea viselor, retrospective din viețile anterioare, creșterea încrederii de sine, alungarea energiei negative, strategii pentru o viață fericită, printre care și sfaturi despre tehnica Feng Shui”. Metodele ei sunt variate: telepatie, previziune, hipnoterapie sau bioenergie. „Nici o altă metodă nu s-a dovedit, până azi, să răspundă atât de perfect la nevoile fizice și spirituale ale organismului ca hipnoterapia și hipnoza intuitivă. Acest tip de hipnoză este ceea ce face ca Centrul Loupescou să fie unic în lume”, explică Angie.

Ce este hipnoza și care e utilitatea ei
Conform specialistului, hipnoza este cea mai eficientă metodă terapeutică a secolului 21, complet inofensivă, recunoscută de medicina modernă. „E important de remarcat că în SUA a fost utilizată de către psihiatri după razboiul din Vietnam, pentru vindecarea a mii de soldați afectați psihic și pentru reintegrarea lor în societate. Hipnoza e utilizată în rezolvarea eficientă a multor probleme de natură personală și a celor legate de cariera profesională. E necesar, însă, ca hipnoterapeutul să fie un om cu un bagaj vast de cunoștințe și dotat cu harul intuiției și capacității de a aduce pacientul în stare de hipnoză, adică de relaxare. De relaxare, nu de somn, așa cum cred unii în mod greșit”, ne explică Angie Loupescou. Terapeutul intră el însuși într-o stare de hipnoză, care îi permite să afle cauzele problemelor pacientului. Poate depista:

Apariția unor boli înainte ca acestea să apară
Energia negativă acumulată în urma stresului, dar și în urma contactului cu alte persoane, plus îndepărtarea ei
Persoanele dispărute
Cauza problemelor personale și de carieră
Karma care poate fi legată de incidente dintr-o viață anterioară. 

Sursa www.click.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
În căutarea gustului perfect. Povestea somelierului modern
25/04/2024 13:34

În lumea fascinantă a vinului, există un personaj cu o abilitate aparte de a descifra arome, a identifica buchetul subtil al unui vin si de a crea perechi perfecte intre mancare si băutură - acel pers ...

Copiii hiperkinetici, călătoria spre înțelegere și îngrijire
24/04/2024 13:50

Într-o lume agitată si in continuă evolutie, copiii nostri se confruntă cu diverse provocări si obstacole in căutarea unei cresteri sănătoase si echilibrate. Unul dintre aceste obstacole il reprezi ...

Laptele praf, povestea plecată din Massachusetts
23/04/2024 15:45

Odată, intr-un targ agitat, in vremuri de schimbare si rapiditate, o femeie ganditoare si ingenioasă numită Ruth Wakefield se confrunta cu o provocare in bucătărie. Era anii '30, iar oamenii isi doreau pra ...

Povestea pixului, de la scriere la digitalizare
23/04/2024 15:09

Pixul, un instrument de scris modest la prima vedere, are o istorie bogată si o evolutie impresionantă de-a lungul timpului. De la primele sale inceputuri pană in prezent, pixul a devenit un element esential ...

  Ce sunt hărțile neuronale și cum ne poate ajuta construirea lor
23/04/2024 14:40

În căutarea unor modalităti inovatoare de a ne intelege si imbunătăti viata, o nouă tehnică a captat atentia celor pasionati de dezvoltare personală: neurografica. O combinatie fascinantă intre ...

Copiii supradotați, luminile ascunse
23/04/2024 14:04

 În zgomotul si tumultul unei lumi ce pare să se miste cu viteză coplesitoare, există copii ale căror minti strălucesc precum stelele pe cerul noptii. Acesti copii, supradotati in inteligentă, ...

 Cultul personalității sau cum te poți prăbuși sub propria aroganță
23/04/2024 13:45

Fenomen psihologic si sociologic complex, manifestandu-se printr-o admiratie exagerată, adesea nejustificată, fată de o persoană, care este percepută de către adepti ca fiind supraomenească si infailibil ...

Îmbrăcămintea în lumea antică, un tezaur de tradiție și inovație
22/04/2024 15:08

  De-a lungul istoriei umane, imbrăcămintea nu a servit doar ca o barieră protectoare impotriva intemperiilor, ci si ca o expresie vividă a identitătii culturale si a stratificării sociale. &Ici ...

Ecoul din adâncuri. Misterul memoriei apei
22/04/2024 15:04

  Apa, acest element vital, omniprezent pe Pămant, detine in esenta sa mai mult decat o simplă necesitate pentru viată; ascunde un mister ce isi asteaptă răspunsul de secole. Printre teoriile sti ...

La rădăcinile hazardului. O călătorie prin istoria jocurilor de noroc
21/04/2024 15:48

Jocurile de noroc sunt o prezentă constantă in istoria umanitătii, un fenomen cultural care a evoluat odată cu civilizatiile de-a lungul mileniilor. Această călătorie a hazardului ne poartă prin timp, d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei