Reprezentanta României la Miss Universe - rochie creată de un designer israelian cu origini româneşti, la proba costum naţional

Israel---vector-map

Dimensiune font:

| 22-11-2021 20:20

Rochia pe care reprezentata României, Carmina Olimpia Cotfas, o va purta la proba costum naţional a concursului Miss Universe, care va avea loc în luna decembrie în Israel, este creaţie a designerului israelian cu origini româneşti, Aviad Arik Herman.


Rochia, un tribut adus portului tradiţional românesc şi o reinterpretare a sumanului purtat de Regina Maria a României, a fost prezentată, luni, în cadrul unui eveniment desfăşurat în foaierul Ateneului Român din Bucureşti. Ea a fost realizată în trei luni şi este făcută din brocart fin şi broderie de lux cu motive româneşti. Are 10.000 de cristale Swarovski în culorile drapelului României, iar valoarea ei depăşeşte 20.000 de dolari.

Prezent la eveniment, ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, David Saranga, a declarat că a fost impresionat, ca membru al juriului care a ales câştigătoarea concursului Miss Universe România, de eleganţa, frumuseţea, pregătirea şi personalitatea câştigătoarei.

David Saranga a precizat că în Israel concursul este apreciat de public pentru că reflectă spiritul divers al societăţii
'În Israel, acest concurs este apreciat de public pentru că reflectă spiritul divers al societăţii noastre. Pentru mine acest eveniment are o dublă bucurie. În primul rând, pentru că Miss Universe are loc acest an în Israel şi în al doilea rând pentru că rochia pe care Miss Universe România o va purta în finală este creată de un designer israelian, dar cu origini româneşti. Citatul Reginei Maria a României 'Am venit în ţara aceasta la o vârstă tânără şi am devenit una dintre voi' simbolizează şi povestea Statului Israel. La fel cum Regina Maria a sosit în România şi a simţit că se află acasă, aşa au simţit şi milioane de evrei care au emigrat în Israel, dintre ei 400.000 veniţi din România', a afirmat David Saranga.

Ambasadorul a mărturisit că întotdeauna a admirat frumuseţea costumului tradiţional românesc
'Mereu am admirat frumuseţea costumului tradiţional românesc, un costum care evocă istoria şi cultura unui popor iubitor şi mândru. Faptul că desginul acestei rochii a fost inspirat de portul naţional face ca această creaţie să devină o bucată de istorie', a spus el.

David Saranga a amintit că Israelul şi-a redeschis graniţele pentru turişti şi a invitat publicul din România să viziteze ţara sa.

'Nu în ultimul rând, la începutul lunii, Israelul şi-a redeschis graniţele pentru turişti. Invit publicul român să descopere Eilat şi celelalte locuri pline de frumuseţe din Israel. Din Eilat sau oriunde ne vom afla pe 12 decembrie vom celebra alături de o lume întreagă frumuseţea, talentul şi puterea femeilor. De data aceasta, nu voi mai face parte din juriu aşa că pot să susţin ambele concurente - Miss Universe România şi Miss Universe Israel', a transmis ambasadorul.

Pentru prima dată în istorie, concursul Miss Universe va avea loc în Eilat şi va fi transmis live în peste 170 de ţări. Peste 1.200 de membri ai delegaţiilor oficiale Miss Universe din aproximativ 100 de ţări, precum şi entuziaşti ai concursului şi persoane publice sunt aşteptaţi să sosească în Eilat, staţiune la Marea Roşie, conform Agerpres. 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO Primul limitator de viteză inteligent, instalat lângă București
06/05/2024 12:33

 Primul limitator de viteză inteligent a fost instalat in comuna Snagov din judetul Ilfov, potrivit TVR. Dispozitivul este dotat cu senzori care identifică viteza de la distantă si le permite să t ...

Europenii năvălesc în România pentru a vedea acest loc. Se spune că nicăieri pe continent apa nu e mai pură ca aici
06/05/2024 09:51

Există un loc in Romania cu cea mai pură apă. De aici si legendele potrivit cărora cei care se spală pe maini cu ea sunt protejati tot anul. Lacul Sfanta Ana, din apropiere de Tusnad, are cea mai pură ap ...

Sărbătoare religioasă pe 6 mai. Este Lunea Albă. Tradiții și superstiții în a doua zi de Paște
05/05/2024 21:30

Sărbătorile pascale incă nu s-au terminat. Pe 6 mai este a doua zi de Paste. Este denumită Lunea Albă si credinciosii respcetă o serie de obiceiuri pentru a atrage binele asupra casei lor.     ...

Mesaje de Paște 2024. Urări de „Paște Fericit!” și mesaje prin care le spui „Hristos a înviat!” celor dragi
05/05/2024 11:40

 Sărbătorile pascale 2024 sunt un bun prilej pentru a transmite celor dragi, care nu sunt alături de tine, mesaje de Paste, urările de „Hristos a inviat” si felicitările aducandu-le un str ...

Vreme caldă de Paști
05/05/2024 08:27

Vremea va fi caldă iar precipitaţiile vor fi izolate şi sub formă de averse in perioada minivacanţei de Paşte, a declarat luni, pentru AGERPRES, directoarea generală a Administraţiei Naţionale de Meteo ...

Mesaje de Paște 2024. Cele mai inspirate urări, felicitări și SMS-uri de
04/05/2024 11:58

   Sărbătorile pascale din 2024 sunt un prilej pentru a transmite mesaje de Paste, urările si felicitările făcandu-le sărbătorile mai fericite celor dragi. Trimiterea de mesaje si felicităr ...

Amenzi până la 3.000 lei pentru românii care stau la bloc și au balcon. Ce nu au voie să facă?
04/05/2024 10:47

 Amenzi pană la 3.000 lei pentru romanii care stau la bloc si au balcon. Ce nu au voie să facă? Iată ce trebuie să evitati să faceti incepand cu 1 mai.    Amenzi pentru romanii care stau ...

Când se spală rufele după Paște? Ce sărbători mai sunt în Săptămâna Luminată?
03/05/2024 15:44

 După Paste incepe o nouă săptămană cu sărbători si plină de restrictii pentru treburile casnice. Doar două zile au la dispozitie gospodine să spele rufe. Astfel că romanii nu vor poni masinile ...

Hong Kong a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere în timpul nopții
01/05/2024 16:53

Hong Kong a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere in noaptea de marti spre miercuri, potrivit observatorului meteorologic al orasului, scrie Le Figaro. Într-o singură oră au fost inregistrate 5.914 ...

Deschis în prima zi de Paşte: Cinema City din Iulius Mall, restaurantele şi cafenele din Palas. Mc Drive de la Family Market Bucium, program non-stop
30/04/2024 16:18

Deschis in prima zi de Paşte: Cinema City din Iulius Mall, restaurantele şi cafenele din Palas. Mc Drive de la Family Market Bucium, program non-stop Ca in fiecare an, de Paşte, centrele de shopping şi e ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei