Revolta foştilor prefecţi

2prefecti1

Dimensiune font:

| 15-01-2020 00:00


Mai mulţi prefecţi au semnat o plângere prealabilă pe care i-au trimis-o lui Victor Orban, în care susţin că prefecţii care i-au înlocuit nu îndeplinesc condiţiile legale pentru aceste funcţii * ei ameninţă că se vor adresa instanţei dacă hotărârile de numire nu vor fi „puse în legalitate” * fost prefect de Iaşi, Marian Şerbescu crede, totuşi, că o eventuală acţiune în instanţă este inutilă

Printre foştii prefecţi care au semnat petiţia se numără şi Nicolae Drăghia, fost reprezentant al Guvernului în judeţul Mehedinţi. Acesta a declarat că a semnat plângerea prealabilă care i-a fost trimisă premierului Orban la finalul săptămânii trecute. Nicolae Drăghia spune că grupul foştilor prefecţi nu contestă deciziile de înlocuire din funcţie, ci hotărârile prin care au fost numiţi 31 de noi prefecţi şi subprefecţi. Potrivit acestuia, mulţi dintre aceştia nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a ocupa aceste funcţii. „Noi am vrut să tragem un semnal de alarmă asupra nelegalităţii acestor hotărâri, nu în raport cu noi. Noi suntem doar persoane interesate şi încercăm să respectăm legea. Numirile lor au fost ilegale din punct de vedere al deţinerii calităţii de cursant pentru această funcţie, unii dintre ei. Alţii sunt la cabinete parlamentare şi nu puteau să fie ca funcţie publică, etc. Nu am făcut această plângere prealabilă pentru noi, ca persoane publice sau foşti prefecţi. Hotărârile prin care am fost noi înlocuiţi, asta este o altă problemă şi asta ne-o rezolvăm noi, personal”, a declarat Nicolae Drăghia, fostul prefect al judeţului Mehedinţi.

Un ieşean în grupul nemulţumiţilor

Şi fostul prefect al judeţului Iaşi s-a alăturat grupului nemulţumiţilor. Marian Şerbescu a declarat că a semnat plângerea prealabilă din solidaritate cu ceilalţi, dar nu ştie dacă v-a ajunge în instanţă pentru că nu are ce-i reproşa succesorului său.

Marian Şerbescu a semnat în semn de solidaritate cu colegii din ţară. „Toţi prefecţii au fost contactaţi de un avocat, noi am dat un accept de reprezentare. E un avocat din Bucureşti, care a făcut o plângere prealabilă şi care spune că posturile de prefecţi şi subprefecţi trebuie ocupate de înalţi funcţionari. Eu am semnat în semn de solidaritate cu colegii din ţară, pentru că Marian Grigoraş (actualul prefect al Iaşului - n. r.) are cursurile, el a mai fost prefect, deci nu e cazul la noi. Eu am dat împuternicire acestui avocat să facă plângerea prealabilă, dar până la acţiunea efectivă în instanţă mai este timp. Avocatul a făcut această plângere prealabilă în numele Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor. Eu nu ştiu dacă continui cu eventuala acţiune în instanţă, pentru că la Iaşi nu e cazul. Ei contestă că au fost multiple numiri de prefecţi şi subprefecţi care nu au cursurile de înalţi funcţionari”, a declarat Marian Şerbescu, fost prefect al Iaşului. Dan CONSTANTINESCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
O noapte de amor, un an de nopți dormite pe sub poduri şi prin şanţuri
06/05/2024 18:59

* femeia a adus destule bunătăţuri şi aştepta să inceapă petrecerile * n-a fost loc, Florin a venit mai mult decat cherchelit şi cu mare chef de sex * doi pumni zdraveni in mandibula nevestei * i-a pus ...

Licitația pentru construcția depoului din Dacia a intrat pe ultima sută de metri
06/05/2024 18:57

Firmele care doresc să construiască noul depou din Dacia au la dispozitie mai putin de trei săptămani pentru a se inscrie la licitatie, data limită de depunere a ofertelor fiind 27 mai 2024. Licitatia est ...

Copertinele din stațiile pentru călători vor fi consolidate și reabilitate
06/05/2024 18:56

Copertinele pentru protejarea călătorilor amenajate in statiile mijloacelor de transport in comun din municipiu vor fi consolidate si reabilitate in cadrul unei actiuni care vizează igienizarea punctelor de ...

500 de autovehicule vor dispărea, în acest an, de pe străzile Iașului
06/05/2024 18:55

* prima de casare anuntată in cadrul Programului „Rabla local” este de 3.000 de lei, jumătate din sumă urmand să fie suportată de la bugetul AFM, iar cealaltă de către primării * la editia d ...

Ieșenii cer ajutorul președintelui pentru transformarea Pădurii Bârnova-Repedea în Parc Natural
06/05/2024 18:54

Asociatia civică „Codrii Iasului” solicită demararea de urgentă a procedurilor pentru desemnarea sit-ului „Natura 2000 Pădurea Barnova-Repedea”, situat in imediata apropiere a muni ...

Poli Iași câștigă la Sibiu și reaprinde speranța salvării
06/05/2024 18:50

* FC Hermannstadt – FC Politehnica Iasi 0-1 * a marcat Bettaieb, minutul 74 Poli Iasi a reusit, ieri după-amiază, la Sibiu, imposibilul. Dacă ar fi să judecăm după forma sportivă arătată de ie ...

Mircea Geoană, după ce Macron a reluat ideea trimiterii trupelor NATO în Ucraina: „Nu există discuții în acest sens”
06/05/2024 14:31

NATO nu are nicio intentie să trimită soldati pe teritoriul ucrainean, a asigurat vineri secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană,după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat posibilita ...

Trei case distruse de un incendiu la Vatra Moldoviței
06/05/2024 07:15

Patru case din localitatea Valea Moldovei au fost afectate, duminică, in prima zi de Paşte, de un puternic incendiu, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Potrivi ...

Caz halucinant la Cluj-Napoca. Pacient cu accident vascular, transferat cu elicopterul la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici
05/05/2024 09:50

 Un pacient cu accident vascular a fost transferat cu elicopterul SMURD la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici. Practic, in tot Centrul Universitar Cluj nu s-a găsit o clinică unde să fie oper ...

Urșii își fac de cap la Slănic Moldova
05/05/2024 09:35

Un grup de turişti, din care făcea parte şi un britanic, s-a intalnit, vineri, cu patru urşi pe traseul ‘300 de scări’ din Slănic Moldova, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei