CAZ REVOLTĂTOR - Femeie cu arsuri grave, plimbată prin trei spitale și operată după două săptămâni

MEDIC spital (1)

Dimensiune font:

| 02-11-2019 22:55

O femeie de 61 de ani, din județul Olt, care a suferit arsuri extrem de grave pe aproape jumătate din corp, a fost operată după două săptămâni de la accident, potrivit Mediafax.

Femeia a ajuns la Spitalul de Urgență Slatina în data de 17 octombrie, după ce a suferit arsuri grave, pe 35% din corp, prin contact cu un lichid fierbinte. Aici i s-au acordat primele îngrijiri și i s-au făcut analize, apoi a fost anunțat cazul, pentru a fi dus la un spital care se poate ocupa de mari arși.



„Avea arsuri prin contact cu lichid fierbinte, gradul II și gradul II cam undeva la 35% din suprafața corpului. Era cunoscută cu diabet și cu hepatită virală cu virus B. La momentul internării s-a efectuat toaleta primară a plăgilor arse și pansament steril, după care a fost anunțat cazul la COSU care, după câteva ore, a revenit și a spus că este un loc liber la Brașov. Din câte știu eu, Brașovul are două paturi pentru mari arși. Pacienta se încadrează conform protocolului. S-a luat legătura cu domnul doctor Grigorescu, cred, ne-a și dat acceptul pentru transfer a doua zi", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, dr. Augustin Popa, medic coordonator Secția Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului de Urgență Slatina.

Până la transfer, pacienta a fost internată în Secția ATI, unde medicii i-au făcut analize suplimentare și s-a depistat că femeia avea infecție cu Klebsiella. Pe 18 octombrie, femeia a fost transferată la Brașov. De aici, însă, femeia a fost transportată la Spitalul „Sf. Spiridon”, din Iași, unde, după două săptămâni de la accident, a fost operată.

„Noi am primit solicitarea de transfer de la Secția de Arși de la Spitalul Brașov, a fost transferată cu avionul SMURD, cu echipaj de la București. Are arsuri pe 45 % din suprafața corpului, dintre care 30% sunt de grad 3. Pacienta a fost intubată, e sub anestezie generală, a mers în sala de operație, a fost operată, s-a excizat arsura și s-a început grefarea cutanată. A fost solicitat transferul, fiind vorba de o pacientă cu arsură gravă, care depășea numărul de paturi alocat și posibilitatea numărului de pacienți îngrijiți acolo. A fost internată 14 zile la Brașov", a declarat, pentru MEDIAFAX, Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” Iași.
Femeia este în prezent, internată la Spitalul din Iași, unde a ajuns joi seara.

În 16 octombrie la Iași a fost inaugurată o clădire în care sunt cinci locuri destinate marilor arși. Primii pacienți au început să ajungă aici abia săptămâna trecută, pacienta de la Olt fiind cel de-al patrulea bolnav tratat în acest spațiu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei