Cercetările arată că NU atacă doar plămânii, ci și inima, creierul sau sistemul digestiv
Dimensiune font:
În utimele luni am aflat deja cât de periculos este noul coronavirus. Numai că studiile indică faptul că acesta ar ataca nu doar plămânii, ci chiar și inima, sistemul digestiv și creierul. Iată care sunt efectele COVID-19 asupra organismului!
În ultimele luni, oamenii de știință au analizat modul în care noul coronavirus acționează asupra organismului uman. Știm deja că se transmite prin salivă și totul începe la nivelul căilor respiratorii: odată ce oamenii inhalează picături de salivă contaminate, acestea intră în nas și în gât. Virusul are tendința de a ataca receptorii de suprafață de tip ACE2 pentru ca apoi să pătrundă în celulele corpului uman.
Învelișul coronavirusului este acoperit cu proteine cu țepi, ceea ce conferă virusului aspectul unei coroane. Acele proteine dispun de receptori de legare (RBD), pe care virusul îi utilizează în așa fel încât să forțeze deschiderea receptorilor de suprafață înainte de a penetra membrana celulară. Dacă până la acest moment receptorii ACE2, anterior menționați, reglau tensiunea, receptorii de legare ai coronavirusului nu fac altceva decât să îi folosească pentru a-i îngădui virusului să pătrundă și apoi să deturneze celula gazdă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau