Chirurgie REVOLUȚIONARĂ! Transplant de față și de mâini la un bărbat din SUA

160722-KM-NYU-WYSS-PLASTIC-b-63-(1)_web_karstenmoran

Dimensiune font:

| 04-02-2021 08:45

Un american în vârstă de 22 de ani a trecut printr-o operaţie revoluţionară. Acesta a primit un transplant de faţă şi de mâini.


Joe DiMeo, un american de 22 de ani, învaţă din nou cum să zâmbească, să clipească şi cum să-şi folosească mâinile. Face acest lucru la şase luni după ce a suferit o operaţie extrem de rară în care i-au fost transplantate faţa şi ambele mâini.

În urmă cu doi ani, tânărul a fost ars grav într-un accident de maşină.

„Au fost nevoiţi să îmi aputeze vârful degetelor, iar faţa mi-a fost arsă şi aveam ca nişte fante mici în ochi. Deci, a fost ca şi cum aş privi printr-un gard legat de lanţ”, povesteşte Joe DiMeo. „Trebuie să ai foarte multă motivaţie, răbdare şi să fii puternic când treci prin aşa ceva. Nu poţi să renunţi”, a adăugat acesta.

Doctorii estimau iniţial că există 6% şanse ca să găsească un donator compatibil.

Însă, Joe a avut noroc. Aşa că, la scurt timp, procedura, care a durat 23 de ore, a fost completată.

Acum îşi împarte timpul între orele de recuperare de la spital şi activităţile sale preferate - biliardul şi joaca alături de câinele său Buster.

„Este o responsabilitate pe care trebuie să o duc dacă vrem să mergem mai departe cu progresele medicale. Toate acestea sunt cercetări. Nu este ca şi cum cineva ar fi făcut acest lucru înainte că avem un program şi o reţetă de urmat”, a explicat Eduardo Rodriguez, preşedintele departamentului de chirurgie plastică NYU, conform Mediafax.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:58

Descinderi în Capitală și în 17 județe, la spitale și la zeci de cabinete pentru modul în care au gestionat deșeurile medicale
04/03/2021 10:40

 Aproape 200 de perchezitii au loc joi dimineată in Bucuresti si in 17 judete si in 17 judete, la sediile si locuintele unor persoane fizice si juridice, intr-un dosar de evaziune fiscală, abuz in servic ...

Mâncarea nesănătoasă afectează grav creierul și scade coeficientul de inteligență
04/03/2021 10:15

Alimentele foarte grase reduc irigarea creierului, lucru care ar putea explica un grad mai scãzut de inteligenţã. Se ştia cã felurile de mancare grase duc la creşterea greutãţii. ...

 Terapii masculine
04/03/2021 09:55

Terapii masculine De obicei, ideea de salon de infrumusetare este asociată cu femeile. Statisticile ne arată insă că bărbatii au prins si ei gustul, astfel că există o competitie umăr la umăr pentru ...

Apendicita, afecțiunea cu cele mai mari erori de diagostic din lume
04/03/2021 08:45

Apendicita se pare că este afectiunea cel mai adesea diagnosticată gresit si, din păcate, pacientii cu risc scăzut sunt imposibil de identificat. Apendicita este cea mai frecventă urgentă chirurgicală g ...

Medic din Timișoara, bolnav de COVID după ce s-a vaccinat a doua oară
03/03/2021 15:50

Un medic din Timisoara s-a infectat cu coronavirus la o lună după administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer. Medicul radiolog a găsit si posibile explicatii ale infectării de după vaccinare. Med ...

Ce se întâmplă dacă antibioticele se combină cu alcoolul
03/03/2021 14:47

Cine nu ştie că atunci cand iei antibiotice este interzis să bei alcool, pentru că alcoolul... ce? Doctori de familie, farmacişti ori rude, toţi ştiu şi ne spun că antibioticele şi alcoolul nu se folo ...

Un bărbat de 57 de ani a murit pe acoperișul unei clădiri din Argeș
03/03/2021 14:30

Tragedie petrecută, astăzi, intr-o localitate din judetul Arges. Un bărbat de 57 de ani a murit in vreme ce efectua lucrări pe acoperişul unei clădiri din localitatea Schitu Goleşti. Bărbatul, care efe ...

Cifre în creștere: Peste 4.200 de cazuri de COVID în ultimele 24 de ore. Bilanțul a ajuns la 812.318 / 1.032 de pacienți la terapie intensivă
03/03/2021 14:04

 Alte 4.278 de cazuri de COVID-19 au fost raportate in ultimele 24 de ore in urma a 35.091 de teste, iar bilantul a ajuns la 812.318, potrivit datelor furnizate miercuri de Grupul de Comunicare Strategică ...

Mănâncă usturoi și miere pe stomacul gol timp de 7 zile. Cel mai bun leac pentru hipertensiunea arterială
03/03/2021 14:01

 Usturoiul este excelent pentru sănătate, deoarece are o multime de proprietăti. Puţine persoane ştiu că impreună cu alte ingrediente putem dezvolta tot felul de remedii naturale pentru a combate di ...

A fost vaccinată persoana cu numărul un milion din România
03/03/2021 13:17

Medicul Valeriu Gheorghită, coordonatorul campaniei nationale de vaccinare anti-COVID-19, este cel care a vaccinat, miercuri, persoana cu un numărul un milion din Romania. Este vorba despre o femeie de peste ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei