Lista completă a TUTUROR centrelor unde românii se pot vaccina împotriva COVID

corona-covid-19-image-dillustration-1024x603

Dimensiune font:

| 24-12-2020 08:49


Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale, se arată într-un ordin aprobat miercuri, prin care au fost stabilite normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva noului coronavirus, relatează Agerpres.

 

Potrivit unui comunicat al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, documentul aprobat miercuri prevede faptul că centrele de vaccinare sunt înfiinţate prin ordin al ministrului Sănătăţii, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, şi vor fi organizate sub mai multe forme:



* Centre de vaccinare fixe;

* Centre de vaccinare mobile: caravane sau alte formaţiuni mobile, care aparţin Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi/sau Ministerului Apărării Naţionale, respectiv structurilor subordonate acestora;

* Echipe mobile de vaccinare, pentru vaccinarea în locaţii specifice;

* Centre de vaccinare de tip drive-through pentru marile oraşe, destinate populaţiei generale;

* La nivelul cabinetului de medicină de familie, după caz, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi tipul vaccinurilor disponibile.

Totodată, actul normativ prevede că direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti avizează temporar funcţionarea centrelor de vaccinare, pe baza metodologiei proprii, a documentelor depuse de către deţinătorul/administratorul spaţiului şi după evaluarea dotării fiecărui centru. Centrele de vaccinare care aparţin ministerelor cu reţea proprie vor fi organizate şi avizate de către structurile proprii, cu respectarea cerinţelor legale.

Vaccinarea se va realiza de către personal medical, cu aviz de liberă practică valabil, eliberat de către Colegiul Medicilor şi/sau personal medico-sanitar care deţine certificat valabil eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR).

Fiecare centru de vaccinare va avea un medic coordonator şi va fi organizat cu respectarea circuitului unidirecţional (flux unidirecţional, fără intersectare). Toate centrele de vaccinare (fixe sau mobile) vor fi deservite de echipe medicale alcătuite din medic şi personal medical auxiliar.

Vaccinarea se va realiza pe baza de programare pentru a asigura un flux organizat al beneficiarilor vaccinării, pentru a menţine un climat favorabil necesar triajului medical, vaccinării propriu-zise şi perioadei de monitorizare post-vaccinare şi pentru a reduce la minimum posibil riscul de pierdere a dozelor de vaccin.

Persoanele se vor putea programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale, după caz.

Centrele de stocare şi distribuire a vaccinului împotriva COVID-19 desemnate oficial sunt:

* Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" Bucureşti;

* Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Iacob Czihac" Iaşi;

* Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Constantin Papilian" Cluj-Napoca;

* Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru Gafencu" Constanţa;

* Spitalul Clinic de Urgenţă Militar "Dr. Ştefan Odobleja" Craiova;

* Spitalul Militar de Urgenţă "Regina Maria" Braşov;

* Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Victor Popescu" Timişoara.

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
Vaccinarea anti-Covid în România: Peste 45.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore
07/03/2021 19:40

 45.184 de persoane au fost vaccinate anti-Covid in ultimele 24 de ore in Romania, dintre care 30.991 au fost imunizate cu Pfizer, 7.697 cu Moderna si 6.496 cu AstraZeneca. De la debutul campaniei de vacci ...

Austria suspendă imunizarea cu AstraZeneca. O persoana a murit deja
07/03/2021 18:12

Autoritătile austriece au suspendat vaccinările ca măsură de precautie după ce a murit o persoană de 49 de ani.     „Oficiul Federal pentru Sigurantă in Sănătate (BASG) a primit dou ...

Coronavirus. Zonele afectate de COVID-19, in Romania. Bucuresti, Cluj si Timis au cele mai multe cazuri de infectii
07/03/2021 15:55

Numarul cazurilor raportate duminica se mentine peste 3.000, iar cele mai multe infectii au fost transmise de catre Directiile de Sanatate Publica din Bucuresti, Timis si Cluj. Insa mai sunt cateva judete unde ...

O nouă tranșă de vaccin Pfizer. Iașul va primi 29.250 doze
07/03/2021 15:10

 O nouă tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech constand in 224.640 doze va sosi luni, 8 martie, in Romania, vaccinurile urmand a fi livrată pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca ...

Bolnav de COVID, șeful Sanepid Gorj a murit în ambulanță. Se pare că utilitara a rămas fără oxigen
07/03/2021 10:19

Şeful Sanepid Gorj, Adrian Virgil Dobrin, care era infectat cu coronavirus in stare gravă, a murit in ambulanţa care-l transporta la Bucureşti. Autospeciala care-l transporta ar fi rămas fără oxygen. Do ...

FOTO/VIDEO - Cine este cel mai tânăr român care s-a vaccinat
07/03/2021 10:16

Un adolescent de 16 ani şi 3 zile s-a vaccinat, sambătă, la un centru amenajat in judeţul Prahova, fiind cel mai tanăr roman care s-a imunizat pană in acest moment. Victor Antonescu a afirmat că a văz ...

Când va apărea primul medicament împotriva COVID
07/03/2021 09:40

Gigantul farmaceutic Merck anuntă că a făcut progrese in dezvoltarea unui medicament administrat oral impotriva COVID-19.     Sambătă, gigantul farmaceutic Merck şi o companie americană au a ...

RĂSTURNARE de situație: IMUNIZAREA cu două doze Pfizer ar putea să nu fie suficientă
07/03/2021 09:00

Compania farmaceutică Pfizer a anunţat joi că studiază posibilitatea administrării unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19 persoanelor care au fost deja vaccinate cu ambele doze, pentru a incerca astfel ...

Raed Arafat, despre posibilitatea unui lockdown in toata Romania.
07/03/2021 00:03

Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat, a afirmat sambata, 6 martie, ca ne confruntam cu riscul raspandirii mai rapide din cauza noii tulpini care devine predominanta peste tot. De aceea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei