Un nou centru de sănătate mintală în judeţ
Dimensiune font:
Conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” a depus deja la Ministerul Sănătăţii documentaţia necesară, dar şi solicitarea de înfiinţare a unui centru, la Hîrlău
Reprezentanţii Institutului de Psihiatrie „Socola” fac demersuri pentru înfiinţarea unui Centru de Sănătate Mintală în Hîrlău, care să fie dat în funcţiune din 2017. Până în momentul de faţă, aceştia au trimis Ministerului Sănătăţii documentaţia necesară, împreună cu solicitarea de înfiinţare a acestuia, în vederea aprobării.
După primirea acordului, conducerea unităţii medicale va solicita sprijinul Primăriei Hîrlău în vederea alocării unui spaţiu în care să fie amenajat viitorul Centru de Sănătate Mintală. „Este o măsură binevenită pentru bolnavii din această zonă, care nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze până la Iaşi, fiind astfel o economie importantă pentru fiecare pacient. Un nou centru va creşte eficienţa asistenţei medicale în cazul pacienţilor cu afecţiuni psihice”, a precizat dr. Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”.
Mai menţionăm că, la Iaşi, se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea unui Centru de Sănătate Mintală în incinta Institutului de Psihiatrie „Socola” pentru pacienţii din zona Bucium. Legea sănătăţii mintale prevede că un astfel de centru trebuie să deservească 100.000-150.000 de locuitori. „Iaşul are nevoie de centre de sănătate mintală, iar în prezent sunt doar două. Unul dintre marile avantaje ar fi că pacienţii nu se vor mai prezenta la spital pentru internare şi, astfel, se vor reduce automat costurile”, a mai precizat dr. Gabriel Oprişanu. Afecţiunile tratate în aceste centre sunt depresiile, psihozele, alcoolismul şi demenţa. Totodată, pacienţii primesc consiliere psihologică şi psihiatrică, dar şi tratament medicamentos.
În Iaşi, funcţionează două centre de sănătate mintală: „Dr. Ghelerter” şi „Lascăr Catargi”, deservind 400.000 de locuitori. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau