Şantierele Tepro-Ţuţora şi Bucşinescu-Calea Chişinăului se apropie de finalizare

2sina tudor 1
2sina tudor 2
2sina tutora

Dimensiune font:

| 12-08-2020 00:00


Se preconizează ca în luna octombrie ambele lucrări să fie finalizate * ar mai rămâne în lucru tronsonul Pădurii – Nicoriţă, finalizat, probabil, în primăvara lui 2021 şi Doi Băieţi – Dancu, unde lucrările vor dura aproximativ 18 luni

 

 

Dintre cele patru şantiere deschise simultan de municipalitatea ieşeană vizând reabilitarea infrastructurii transportului electric, lucrările de modernizare a liniilor de tramvai de pe tronsonul bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora sunt cele mai avansate, lucru absolut normal având în vedere că acestea au început primele (octombrie 2019). Aici a fost executat racordul tronsonului reabilitat cu șinele din intersecția bulevardelor Țuțora și Primăverii, iar ulterior s-a trecut la montarea stâlpilor metalici pentru linia de contact care sunt amplasaţi deoparte şi de cealaltă a străzii şi nu pe mijloc, cum era până acum. Au fost montate traversele, şina este pozată şi aşteaptă a fi, la rându-i ei, montată. 

Interesant este faptul că în rondul Ţuţora se dublează liniile, ceea ce înseamnă că în viitor rondul respectiv ar putea găzdui mai multe linii de tramvai (trasee modificate sau alternative pentru alte rute în caz de probleme pe alte sectoare). Mai mult, proiectul prevede la Rond Ţuţora construirea unei staţii de transfer intermodal.

Asfalt între linii pe Bulevardul Tudor Vladimirescu

Şi lucrările finanțate cu fonduri europene de schimbare a liniei de tramvai pe bulevardul Tudor Vladimirescu continuă în ritm susţinut. În prezent se asfaltează între liniile de tramvai, între intersecția cu Calea Chișinăului și intersecția cu bulevardul Chimiei, și se încheie lucrările de betonare a suprastructurii Podului Tudor Vladimirescu, după finalizarea consolidării acestuia

Lucrările de modernizare cuprind următoarele activități: execuția lucrărilor de construcții și instalații aferente liniei de tramvai pe traseul Bucșinescu – bulevardul Tudor Vladimirescu – intersecție Calea Chișinăului (lungime: 2.444 metri – cale simplă de rulare), reabilitarea celor două peroane din stația Tudor Vladimirescu, reabilitarea podului Tudor Vladimirescu (suprafață: 1.196 metri pătrați) și construirea a două stații de tramvai. Proiectul general include și achiziționarea a șapte tramvaie.

Pentru prima dată în Iași va fi introdusă o bandă dedicată pentru tramvai, care va fi delimitată fizic în teren cu butoni stradali solari, care nu vor împiedica depășirea în caz de urgență. Deşi termenul de finalizare este martie 2021, lucrările s-ar putea încheia anul acesta.

Lucrurile se mişcă bine şi pe zona Cinci Drumuri - Nicoriţă

Penultimul şantier deschis este cel de pe tronsonul Cinci Drumuri - strada Pădurii - strada Nicoriță. Lung, cu o lungime de 614 metri. Constructorul a reuşit în să demonteze integral şina veche, în prezent fiind realizată excavaţia întregului tronson şi drenul pentru noua canalizare. Ulterior s-a reuşit betonarea pe aproape întreg tronsonul, simultan cu realizarea zidurilor de sprijin. Aici, singura problemă o constituie frontul de lucru, casele fiind situate foarte aproape de zona de intervenţie. Lucrările, ca şi cele amintite mai sus, fac parte din proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași”, care are o valoare totală de 114.359.729,95 lei (aproape 24 milioane de euro). Toate cele trei lucrări de construcții sunt executate de asocierea Conest SA Iași - Mari Vila Com SRL București, care, de asemenea, realizează  şi modernizarea tronsonului Doi Băieţi – Dancu, aici lucrările fiind totuşi într-o fază incipientă. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
O noapte de amor, un an de nopți dormite pe sub poduri şi prin şanţuri
06/05/2024 18:59

* femeia a adus destule bunătăţuri şi aştepta să inceapă petrecerile * n-a fost loc, Florin a venit mai mult decat cherchelit şi cu mare chef de sex * doi pumni zdraveni in mandibula nevestei * i-a pus ...

Licitația pentru construcția depoului din Dacia a intrat pe ultima sută de metri
06/05/2024 18:57

Firmele care doresc să construiască noul depou din Dacia au la dispozitie mai putin de trei săptămani pentru a se inscrie la licitatie, data limită de depunere a ofertelor fiind 27 mai 2024. Licitatia est ...

Copertinele din stațiile pentru călători vor fi consolidate și reabilitate
06/05/2024 18:56

Copertinele pentru protejarea călătorilor amenajate in statiile mijloacelor de transport in comun din municipiu vor fi consolidate si reabilitate in cadrul unei actiuni care vizează igienizarea punctelor de ...

500 de autovehicule vor dispărea, în acest an, de pe străzile Iașului
06/05/2024 18:55

* prima de casare anuntată in cadrul Programului „Rabla local” este de 3.000 de lei, jumătate din sumă urmand să fie suportată de la bugetul AFM, iar cealaltă de către primării * la editia d ...

Ieșenii cer ajutorul președintelui pentru transformarea Pădurii Bârnova-Repedea în Parc Natural
06/05/2024 18:54

Asociatia civică „Codrii Iasului” solicită demararea de urgentă a procedurilor pentru desemnarea sit-ului „Natura 2000 Pădurea Barnova-Repedea”, situat in imediata apropiere a muni ...

Poli Iași câștigă la Sibiu și reaprinde speranța salvării
06/05/2024 18:50

* FC Hermannstadt – FC Politehnica Iasi 0-1 * a marcat Bettaieb, minutul 74 Poli Iasi a reusit, ieri după-amiază, la Sibiu, imposibilul. Dacă ar fi să judecăm după forma sportivă arătată de ie ...

Mircea Geoană, după ce Macron a reluat ideea trimiterii trupelor NATO în Ucraina: „Nu există discuții în acest sens”
06/05/2024 14:31

NATO nu are nicio intentie să trimită soldati pe teritoriul ucrainean, a asigurat vineri secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană,după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat posibilita ...

Trei case distruse de un incendiu la Vatra Moldoviței
06/05/2024 07:15

Patru case din localitatea Valea Moldovei au fost afectate, duminică, in prima zi de Paşte, de un puternic incendiu, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Potrivi ...

Caz halucinant la Cluj-Napoca. Pacient cu accident vascular, transferat cu elicopterul la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici
05/05/2024 09:50

 Un pacient cu accident vascular a fost transferat cu elicopterul SMURD la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici. Practic, in tot Centrul Universitar Cluj nu s-a găsit o clinică unde să fie oper ...

Urșii își fac de cap la Slănic Moldova
05/05/2024 09:35

Un grup de turişti, din care făcea parte şi un britanic, s-a intalnit, vineri, cu patru urşi pe traseul ‘300 de scări’ din Slănic Moldova, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei