Școlile din Franța sunt în colaps, din cauza numărului uriaș de infectați, dar și a procedurilor de depistare a contacților

+0000000  -varianta-omicron

Dimensiune font:

| 08-01-2022 12:21

A trecut mai puţin de o săptămână de la redeschiderea şcolilor după Crăciun în Franţa, dar la liceul Jean Renoir din Boulogne-Billancourt, un oraş în apropiere de Paris, unul din patru profesori şi aproape 50 de elevi s-au îmbolnăvit deja de COVID-19, informează vineri Reuters.


Odată cu introducerea noilor reguli pentru testare şi depistarea contacţilor la începutul acestui semestru, directorul, Aristide Adeilkalam, se confruntă cu o provocare importantă, scrie agerpres.ro.

''Este foarte, foarte, foarte complicat'', a spus Aidelkalam, cu ochelarii aburiţi din cauza măştii faciale.

''Un număr de 47 de elevi au COVID. Trebuie să identific contacţii în cazul fiecăruia dintre aceştia. Până acum, ne puteam ocupa de cazuri unul câte unul, în ordinea venirii. Acum suntem copleşiţi''.

Şcoala are 620 de elevi şi 40 de profesori.

Spre deosebire de alte state din vecinătate, Franţa a pus accentul în ultimele luni pe menţinerea şcolilor deschise, fără să se mai grăbească să închidă clasele cu cazuri pozitive de coronavirus şi fără să extindă vacanţele până după trecerea valurilor Omicron şi Delta.

Cu toate acestea, şcolile spun că a devenit foarte dificil de gestionat creşterea semnificativă a cazurilor de COVID-19 şi noile reguli de testare.

Când un şcolar este depistat pozitiv cu COVID-19, toţi copiii din clasă trebuie să facă trei teste într-o perioadă de cinci zile, primul test, PCR sau test antigen la un centru de testare, celelalte două, teste autoadministrate.

Procedura a amplificat cozile şi aşa lungi pentru testare de la farmacii şi laboratoare în contextul creşterii cazurilor la niveluri record.

În săptămâna care s-a încheiat pe 2 ianuarie, în Franţa a fost realizat un număr record de 8,3 milioane de teste pentru depistarea coronavirusului.

Sindicatele profesorilor sunt furioase, iar unul dintre acestea, SNUipp-FSU, a ameninţat cu declanşarea grevei joia viitoare, spunând că ''şcolile sunt pe punctul de a exploda''.

Acuzând guvernul că ''face un pariu riscant'' cu sănătatea profesorilor şi elevilor, sindicatul doreşte revenirea la măsura închiderii claselor acolo unde sunt cazuri de COVID-19.

Ministerul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a respins vineri criticile sindicatelor.

''Bineînţeles că este dificil, bineînţeles că este complicat'', a spus el despre noul protocol de testare, într-un interviu pentru CNews TV. Dar acesta este preţul plătit pentru a menţine şcolile deschise, a spus el.

''Ar fi uşor să spunem: copiii nu mai merg la şcoală... nu asta îmi doresc'', a spus Blanquer.

În ciuda unui debut lent din cauza ezitării la vaccinare, 90% dintre persoanele cu vârsta peste 12 ani în Franţa au primit cel puţin două doze dintr-un vaccin anticoronavirus. Vaccinarea copiilor de la vârsta de cinci ani a început la finalul lunii decembrie.

Franţa a raportat joi 261.481 de noi infecţii cu coronavirus, mai puţin decât recordul de peste 332.000 stabilit miercuri, iar media pe şapte zile a cazurilor noi a crescut peste 200.000 pentru prima dată de atunci.

Şi nu doar profesorii s-au săturat de această situaţie. La şcoala Jean Renoir, Keita Cisse, în vârstă de 11 ani, resimte de asemenea oboseala pandemiei.

''COVID nu ne lasă pur şi simplu în pace'', a spus el oftând. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Noi propuneri de optimizare a bugetului de stat cu ajutorul medicamentelor generice și biosimilare
27/04/2024 09:55

Optimizarea costurilor in sistemul de sănătate ar putea fi posibilă cu ajutorul medicamentelor generice si biosimilare care au un pret mai mic decat al celor inovatoare. Asociatia Producătorilor de Medicam ...

28 de medicamente noi pe lista  medicamente compensate şi gratuite
23/04/2024 14:07

Guvernul a aprobat, marţi, o hotărare care prevede introducerea in lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratu ...

De câtă apă ai nevoie să bei zilnic? Poți să calculezi singur cât este necesarul tău
22/04/2024 11:23

   Pană acum, regula de bază era să bei 2 pană la 2,5 litri de apă pe zi. Dar, potrivit expertilor, ar trebui să respectati o altă regulă. Cel mai cunoscut răspuns la intrebarea ...

Asigurătorii din sănătate plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică!
18/04/2024 10:27

  Conform datelor prezentate de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR), cei 458 milioane lei sunt bani care nu au mai fost cheltuiţi din fondul public de as ...

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută
17/04/2024 11:03

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută Orice persoană se poate confrunta cu sinuzită la un moment dat in viată, de aceea este bine să stii ce remedii te pot ajuta să scapi mai repede de această ...

Aliații invizibili. Probioticele
16/04/2024 14:28

Probioticele, acele microorganisme vii care, administrate in cantităti adecvate, conferă beneficii sănătătii gazdei, au devenit un subiect fierbinte in cercetarea medicală si in randul consumatorilor preo ...

Spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață” a început să funcționeze
16/04/2024 14:20

Spitalul construit din donatii de asociatia „Dăruieste Viată” a inceput să functioneze, marti, după ce au fost mutati clădirea veche a spitalului „Marie Curie” copiii din sectiile ...

Spitalul ca o morgă. Morțile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București au băgat groaza în pacienți din toată țara
15/04/2024 19:03

Scandalul monstru in care este implicat Spitalul Sf. Pantelimon din Bucuresti, acolo unde in decurs de patru zile si-au pierdut viata 17 pacienti, este departe de a se fi incheiat. Rudele celor decedati au nevo ...

Amurgul echilibrului: călătoria neașteptată a vertijului
15/04/2024 14:07

 Vertigo, un cuvant incărcat de tensiune si mister, descrie o senzatie pe care multi o consideră terifiantă: aceea de a te simti ca si cum te-ai rostogoli prin gol sau ca si cum lumea inconjurătoare se ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei