Șeful siguranței naționale bulgare: Războiul din Ucraina poate aduce migranți, scumpiri și penurie de produse

12

Dimensiune font:

| 09-01-2023 14:39

Şeful Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională din Bulgaria (SANS), Plamen Toncev, a oferit despre relaţiile cu Rusia, războiul din Ucraina, migraţie şi alte riscuri pentru securitate, potrivit BTA, informează Agerpres.

Relaţiile cu Rusia

Toncev a susţinut că relaţiile oficiale ale Sofiei cu Moscova s-au deteriorat după ce Bulgaria a fost inclusă pe lista ţărilor neprietenoase şi după măsurile luate de Bulgaria pentru a contracara influenţa Rusiei în această ţară. Ruperea dependenţei energetice de Rusia şi diversificarea energetică a Bulgariei au devenit subiecte foarte importante.

În 2022 Bulgaria a declarat un număr de 84 de membri ai staffului reprezentanţelor oficiale ale Rusiei în Bulgaria drept personae non gratae, a susţinut şeful SANS, Plamen Toncev, în primul său interviu de la preluarea acestei funcţii.

În concordanţă cu un raport al SANS, trei membri ai staffului Ambasadei Ruse au fost declaraţi personae non gratae în 2021.

Războiul din Ucraina şi riscuri de securitate

Războiul din Ucraina reflectă ambiţiile Rusiei de a interveni asupra ordinii mondiale şi de a confrunta Statele Unite şi Occidentul. Evenimentele din anii trecuţi au adus pe agendă problemele securităţii alimentare globale şi nevoia de a rezolva dependenţa energetică a UE de Rusia, a spus şeful SANS.

Toncev a susţinut că în prezent nu există un risc direct de securitate pentru populaţia bulgară. Însă acţiunile militare în desfăşurare pot duce la creşterea fluxului de migranţi spre şi prin această ţară. Sunt de asemenea posibile şi consecinţe economice, cum ar fi creşteri de preţuri şi întreruperi ale lanţului de aprovizionare, a explicat el.

Securitatea cibernetică

Rugat să comenteze cu privire la atacurile cibernetice, Toncev a precizat că acestea sunt un instrument care are în primul rând impact asupra sistemelor informatice şi apoi pot perturba relaţiile publice, au un efect negativ asupra economiei şi al sectorului financiar. Acest instrument este din ce în ce mai folosit pentru că este conectat cu folosirea frecventă a tehnologiei informaţiilor în relaţiile sociale şi în industrie, dar şi pentru că este posibil să comanzi atacuri cibernetice pe dark web şi pentru că sunt folosite sisteme informatice care nu îndeplinesc standardele moderne de securitate cibernetică.

Conform lui Toncev, procesul de integrare dintre relaţiile publice şi tehnologia informaţiei ia amploare. Drept rezultat, un impact negativ asupra uneia se reflectă cu putere şi asupra celeilalte. Din acest motiv este necesară introducerea unor cerinţe mai stricte atunci când vine vorba despre garantarea fiabilităţii celor două sisteme, a explicat Toncev.

Faptul că un număr de ţări dezvoltă astfel de instrumente va continua să ridice cerinţele politicilor de securitate cibernetică, a susţinut el.

Balcanii de Vest

Întrebat dacă există riscuri pentru Bulgaria în contextul recentelor confruntări dintre Serbia şi Kosovo, Toncev a spus că sunt zone în Balcanii de Vest în care tensiunile sunt ridicate, fapt legat de chestiunile rămase nerezolvate între unele ţări din regiune. Există voinţă pentru rezolvarea lor la nivel internaţional şi regional, dar acesta este un proces pe termen lung. În acest moment nu există riscuri directe de securitate pentru Bulgaria. Chestiunile nerezolvate, însă, ridică obstacole în calea investiţiilor din regiune şi a integrării sale euro-atlantice, a mai susţinut el.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Premierul slovac Robert Fico rămâne în stare gravă
17/05/2024 13:38

Premierul slovac Robert Fico işi aminteşte tot ce s-a intamplat in timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, info ...

CTP a izbucnit: Acest Burduja mi se pare cel mai scârbos personaj din menajeria electorală
17/05/2024 06:40

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu il atacă dur pe candidatul PNL la Primăria Bucuresti, Sebastian Burduja. Acest Burduja mi se pare cel mai scarbos personaj din menajeria electorală, scrie CTP pe Facebook. ...

Criminalitatea atinge cote alarmante: Crima din Crângași expune capturarea MAI de către chestorii mafiei PSD-PNL
17/05/2024 06:34

Criminalitatea in Romania atinge noi cote alarmante, culminand cu un incident socant in cartierul Crangasi din Capitală. O crimă brutală a scos la iveală o realitate cruntă: Ministerul Afacerilor Interne ( ...

Corupţie în primăria baronului PSD, Florentin Pandele: 2 persoane reținute
17/05/2024 06:31

Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Bucuresti au retinut doi bărbati sub acuzatia de trafic de influentă. Acestia sunt suspectati că au solicitat suma de 8.000 de euro de la niste persoane, cu pro ...

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi într-o săptămână
17/05/2024 06:30

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi intr-o săptămană in estul Ucrainei, in principal in regiunea Harkov (nord-est), cel mai mare caştig al său in ultimul an ş ...

Vremea se dezlănțuie! Cod portocaliu și galben de vânt puternic și vijelii în mai multe regiuni/HARTA
16/05/2024 22:55

  Administratia Natională de Meteorologie a emis joi un Cod galben si unul portocaliu de vant puternic si vijelii valabile pină vineri seara. Avertizările vizează mai multe regiuni ...

Parlamentul Republicii Moldova a votat hotărârea privind organizarea pe 20 octombrie a referendumului asupra aderării la UE
16/05/2024 21:06

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărare privind desfăşurarea referendumului republican constituţional asupra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează MOLDPRES şi Radio ...

Fetiţă de 9 ani aflată în stare de inconştienţă într-o mașină, dusă de urgență la spital de un echipaj de poliţie
16/05/2024 15:52

Doi poliţişti din Craiova care se aflau in timpul serviciului au decis să escorteze la spital o fetiţă de 9 ani, după ce au constatat că aceasta se află in stare de inconştienţă intr-un autoturism ca ...

Incident șocant în țară. Un bărbat a încercat să-și omoare soția și fiul, intrând cu mașina în ei după ce i-a urmărit în trafic
16/05/2024 15:30

Un bărbat in varstă de 50 de ani a provocat intentionat un accident rutier pentru că a vrut astfel să-si ucidă sotia si fiul. El i-a urmărit pe sosea in judetul Brasov, intre localitătile Făgăras si Ci ...

Ruptură istorică în Europa: relațiile germano-franceze se deteriorează galopant pe fondul rivalităților militare
16/05/2024 00:39

Relatiile dintre Germania si Franta se deteriorează din cauza rivalitătii dintre Germania si Franta pentru conducerea militară in Europa, pe fondul investitiilor tot mai mari ale Germaniei in apărare Potri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei