Senatorii americani strâng șurubul împotriva guvernului lui Viktor Orban / La fel ca UE, Washingtonul și-a pierdut răbdarea cu Ungaria

SUA  ges

Dimensiune font:

| 02-02-2024 13:55

 Congresmeni americani de rang înalt au declarat că doresc ca Ungaria să aprobe imediat aderarea Suediei la NATO, sugerând că Budapesta riscă să afecteze permanent relaţia sa cu Washingtonul dacă nu acţionează, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Viktor Orban la summitul UE de la Bruxelles 

Ben Cardin, membru al Comisiei pentru relaţii externe din Senatul de la Washington, a declarat că are „îngrijorări profunde” cu privire la direcţia actualului guvern al Ungariei. Congremenul democrat a amintit în acest sens că premierul Viktor Orban a amânat din 15 decembrie până joi aprobarea de asistenţă din partea Uniunii Europene pentru Ucraina şi a pus în continuu piedici în calea aderării oficiale a Suediei la NATO. 

„Cei care sunt parteneri nu fac astfel de lucruri. Şi mă întreb dacă sunt un aliat de încredere pentru programul nostru (de scutire de vize)”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

Şi senatorii Jeanne Shaheen, o democrată, şi Thom Tillis, care este republican şi care coprezidează Grupul de observatori NATO din Senat, au emis o declaraţie în care au cerut Ungariei să-şi schimbe atitudinea.

„Inacţiunea Ungariei riscă să afecteze irevocabil relaţia sa cu Statele Unite şi cu NATO”, au avertizat cei doi senatori. Programul Visa Waiver le permite cetăţenilor din 41 de ţări să călătorească în Statele Unite pentru şederi de până la 90 de zile fără viză.

 

SUA au restricționat accesul Ungariei la programul „Visa Wayfarer”

În vara anului trecut, Statele Unite au impus deja unele restricţii pentru deţinătorii de paşapoarte ungare în cadrul Programului Visa Waiver, afirmând că Budapesta nu a rezolvat vulnerabilităţile de securitate indicate în mod repetat de Washington.

Într-un comunicat, Ambasada SUA la Budapesta a anunţat că perioada de valabilitate oferită cetăţenilor din Ungaria în cadrul Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) va fi redusă, cu efect imediat, de la doi ani la un an şi doar vizitele unice vor fi permise în cadrul sistemului, nu şi cele multiple.

În replică, MAI ungar a transmis că SUA au solicitat date despre maghiarii cu dublă cetăţenie, pe care autorităţile de la Budapesta au refuzat să le ofere, motiv pentru care Statele Unite se răzbună.

 

Suedia, împreună cu Finlanda, a solicitat să adere la NATO în mai 2022, după începerea invaziei ruse în Ucraina. Dar aderarea sa a fost întârziată de Turcia şi Ungaria, lăsând ţara în incertitudine şi frustrând aliaţii NATO care văd Suedia ca pe un jucător important în asigurarea securităţii în regiunea baltică.

Ungaria este acum singurul membru NATO care nu a aprobat cererea Suediei de aderare la alianţă, după ce preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a semnat documentele de ratificare a aderării Suediei la sfârşitul lunii ianuarie.

Parlamentul de la Budapesta se va reuni luni, la cererea partidelor de opoziţie, urmând ca ratificarea candidaturii Suediei la NATO să se afle pe ordinea de zi, potrivit unui document publicat joi pe site-ul Parlamentului. Nu este însă clar dacă deputaţii partidului de guvernământ, Fidesz, care deţine o largă majoritate în parlament, vor participa la reuniunea extraordinară, ceea ce înseamnă că, în lipsa lor, nu se va putea ratifica aderarea Suediei.

 

Joi, şeful de cabinet al lui Viktor Orban a declarat că parlamentarii Fidesz doresc să vadă măsuri din partea Suediei pentru a consolida încrederea reciprocă, înainte de a aproba candidatura sa la NATO. El nu a detaliat care sunt aceste măsuri. 

Premierul Suediei s-a întâlnit cu Viktor Orban la Bruxelles

Suedia nu va negocia cu Ungaria în legătură cu cererea de aderare la NATO, declara săptămâna trecută premierul suedez Ulf Kristersson. Cu toate acestea, el s-a întâlnit cu Viktor Orban la Bruxelles, joi, cu ocazia summitului UE.

Premierul suedez a avut o discuţie privată cu premierul ungar Viktor Orban pentru a discuta situația privind aderarea țării sale la alianță.

„Cel mai important lucru acum este să mergem înainte şi să luăm o decizie”, a declarat Kristersson pentru publicaţia suedeză Altinget, care notează că șefii de guvern au avut o conversaţie privată „timp de aproximativ 15 minute” după negocierile de la summitul UE în cadrul căruia liderii UE au reuşit neaşteptat de repede să îl determine pe Viktor Orban să renunţe la veto-ul său privind un sprijin financiar multianual pentru Ucraina.

 

„Am avut o conversaţie bună cu Viktor Orban, care a pus bazele unui dialog mai lung data viitoare”, a declarat Kristersson jurnaliştilor după încheierea întrevederii. Însă premierul suedez a respins în continuare ideea unor negocieri suplimentare pentru a determina Ungaria să aprobe aderarea Suediei la NATO.

„Am exprimat în mod clar că nu este nimic de negociat - sunt lucruri de discutat. Atât despre lucruri care sunt în afara NATO, care poate au legătură cu UE, dar şi lucruri care au legătură cu NATO. Cred că Jas 39 Gripen este cel mai important subiect în care am putea aprofunda cooperarea”, a declarat Kristersson, referindu-se la aeronavele militare fabricate de Suedia.

Potrivit premierului suedez, nu a fost stabilită nicio dată anume, nici în ceea ce priveşte ratificarea de către parlamentul ungar a cererii Suediei de aderare, nici în ceea ce priveşte următoarea întâlnire între cei doi lideri.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Zelenski, mutare neașteptată în Ucraina: Un om-cheie, înlocuit
09/05/2024 19:01

Volodimir Zelenski, presedintele Ucrainei, a efectuat o schimbare in conducerea fortelor speciale ale armatei joi, marcand a doua modificare in jumătate de an a sefului acestei unităti care operează in terit ...

Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr milionar din România, a fost diagnosticat cu o boală autoimună gravă: S-a declanșat acum 7 luni. Plângeam în pat de durere
09/05/2024 16:24

Sebastian Dobrincu, considerat cel mai tanăr milionar din Romania, a dezvăluit recent că se confruntă cu o boală autoimună gravă, acesta fiind motivul care l-a făcut să dispară din spatiul public timp ...

Vom avea polițiști tatuați. Persoanele cu tatuaje sau piercinguri corporale vor putea participa la concursurile de admitere ale MAI
09/05/2024 15:33

Persoanele cu tatuaje sau piercinguri corporale vor putea participa la concursurile de admitere in institutiile de invătămant ale MAI, atata timp cat acestea nu sunt pe fată sau gat sau alte zone ale capului ...

O poliţistă i-a pulverizat colegului său spray paralizant în faţă. Reacții dure: „Din păcate de asemenea mimoze și botoxate este plină poliția”
09/05/2024 14:10

Ceea ce trebuia să fie o intervenţie obişnuită pentru a calma o situaţie conflictuală s-a sfarşit prost pentru unul dintre poliţişti, dar şi pentru imaginea instituţiei, atunci cand colega sa i-a pul ...

Ucraina golește pușcăriile - 20.000 de deținuți vor fi trimiși pe front
09/05/2024 13:54

La fel ca Rusia in primul an de război, Ucraina apelează la detinuti pentru a suplini deficitul de soldati de pe front. Şeful grupului parlamentar al partidului ucrainean Slujitorul Poporului, David Arahamia ...

Se răcește iar vremea: avertizare de ploi torențiale în mai multe zone ale țării
09/05/2024 11:37

Administratia Natională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare cod galben de ploi torentiale si descărcări electrice in Carpatii Occidentali, vestul Carpatilor Meridionali, sud-vestul Transilvaniei ...

Prim-ministrul Thailandei cere reincriminarea canabisului
09/05/2024 10:54

Prim-ministrul Thailandei a promis cea mai mare fermitate la adresa produselor stupefiante, cerand administraţiei sale să adopte rapid proiectul său pentru reincriminarea canabisului, informează AFP. Guver ...

După aderarea la UE, România a beneficiat de peste 64 de miliarde de euro
09/05/2024 10:46

Premierul Marcel Ciolacu a transmis joi un mesaj cu ocazia Zilei Europei, arătand că după aderarea la UE Romania a beneficiat de peste 64 de miliarde de euro din fonduri europene, bani pe care i-a primit in ...

Luna și asfaltările la Golden Gate de România. Circulația este restricționată pe podul de la Brăila
09/05/2024 08:37

Sunt din nou lucrări de asfaltare si restrictii de circulatie la podul peste Dunăre de la Brăila. Inaugurat cu mare fast in iulie 2023, podul de la Brăila nu a fost incă receptionat de CNAIR din cauza prob ...

Un miliardar ucrainean căzut în dizgrația lui Zelenski este acuzat de comandarea unui asasinat
09/05/2024 00:57

Miliardarul ucrainean Igor Kolomoiski, fost apropiat al preşedintelui Volodimir Zelenski şi căzut ulterior in dizgraţie, este suspectat că ar fi comandat un asasinat, potrivit media ucrainene şi Biroului ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei