Situaţie tot mai dificilă în spitalele din Iaşi

1oxigen

Dimensiune font:

| 01-11-2021 21:50

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi susţine că oxigenul necesar a fost asigurat pentru prima zi a săptămânii cu ajutorul celor de la Spitalul Judeţean Suceava, care au transmis cu titlu de împrumut 48 de butelii de oxigen Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi. În total, la Iaşi au ajuns 96 de butelii cu oxigen pentru pacienţii COVID-19 și urmează să ajungă, în zilele următoare, multe altele.

La această unitate medicală sunt tratate peste 210 de persoane care au COVID, în timp ce la unitatea modulară de la Leţcani sunt 48 de bolnavi trataţi la terapie intensivă. Din cauza cererii foarte mari de pe plan naţional a existat o sincopă din punct de vedere al furnizării oxigenului. Un management corect impune ca acest interval să fie cât mai scurt astfel încât pacienţii să nu fie expuşi niciunui pericol. În consecinţă, am luat măsurile care s-au impus. Pacienţii sunt îngrijiţi corespunzător, aşa cum merită, şi aşa cum trebuie să fie îngrijiţi într-un centru universitar, a spus dr Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase. 

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică a recomandat celor care se află la conducerea spitatelor suport COVID-19 să îşi ia din timp măsurile necesare pentru a nu rămâne fără oxigen. Am transmis o adresă către toate spitalele să ne informeze cu privire la eventualele situaţii în care ar apărea vreo sincopă în aprovizionarea cu oxigen. În situaţii de criză, pentru situaţii scurte de timp se poate utiliza oxigenul tehnic. Acest lucru l-am verificat şi la firmele producătoare de oxigen care au confirmat faptul că oxigenul tehnic poate fi folosit pentru perioade mai scurte de timp. Probleme acestui oxigen fiind aceea că are o cantitate mai mică de apă şi poate produce uscăciunea mucoaselor, a spus dr Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.  

Din fericire, problema oxigenului nu este întâlnită şi la secţia exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase, Spitalul Modular Leţcani. La Leţcani nu au fost probleme cu oxigenul. Stocatorul de la Leţcani are o capacitate de 10.000 de litri, şi are montat un senzor care alarmează producătorul în momentul când nivelul de oxigen scade sub 3.000 de litri. Stocatorul se poate reumple în timp util, adică până oxigenul ajunge la un nivel de 2.000 de litri. Necesarul de oxigen este unul foarte ridicat, spune dr Florin Roşu.  

Aici, însă, în unele saloane continuă problemele datorate diferenţei de temperatură, probleme pe care conducerea spitalului speră să le rezolve cât mai curând.

Ajutor de peste Prut

Iaşul primeşte din partea fraţilor de peste Prut încă o mână de ajutor în lupta cu pandemia. Alţi 8 medici, 12 asistenţi medicali şi 7 paramedici au venit în misiune medicală umanitară la Iaşi. Începând de ieri şi până pe 14 noiembrie ei fac voluntariat la secţia exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase, Spitalul Modular de la Leţcani. Orice mână de ajutor este binevenită. Sunt specialişti din Republica Moldova, sunt fraţii noştri, dar mai mult decât atât sunt cadre medicale cu experienţă în tratarea pacienţilor COVID. Pentru noi, ei sunt o gură de oxigen, a spus dr Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. 

Cei 27 de medici, asistenţi şi paramedici sunt de la Spitalul Clinic Republica Timofei Moşneaga, Spitalul Municipal Gheorghe Paladi, Institutul de Medicină de Urgenţă, Spitalul Ministerului Sănătăţii. Am venit cu gânduri luminoase, cu gânduri bune. Atunci când ni s-a spus că aici sunt probleme din partea noastră nu a fost nicio ezitare dacă să venim sau nu. Am fost şi noi ajutaţi foarte mult de colegii din România. Aşadar, când ni s-a spus că e nevoie de noi am venit pentru a continua relaţiile frumoase pe care le-am construit până acum, a spus coordonatorul echipei medicale din Republica Moldova, conf.univ.dr Ion Chesov. 

Aceasta este cea de-a doua echipă medicală care oferă ajutor medicilor ieşeni. Prima echipă tocmai şi-a terminat misiunea pe 31 octombrie şi s-a întors acasă. Cei 20 de medici şi asistenţi medicali au experienţă în tratarea pacienţilor cu COVID. Primul echipaj medical, format din 22 de medici şi 10 paramedici din Republica Moldova, au ajuns în misiune umanitară la Spitalul Modular Leţcani pe 18 octombrie. Laura RADU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Parsifal, arhetipul cavalerului
09/05/2024 16:42

  Muzeul Stiintei si Tehnicii „Stefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal National „Moldova” Iasi, in parteneriat cu Asociatia „Noua Acropolă” - Filiala Iasi, invi ...

Pregătiri pentru Titularizare. Sunt disponibile aproape 2.800 de posturi
09/05/2024 15:35

Sunt 2.677 de posturi disponibile in invătămantul preuniversitar iesean pentru anul scolar 2024-2025 care pot fi ocupate prin examenul de Titularizare. Însă, mai putin de 10% dintre acestea pot fi ocup ...

Primarul unei comune din Botoșani, singurul candidat la Primărie
09/05/2024 15:12

Situatie inedită in judeţul Botoşani, unde primarul unei comune este singurul candidat la Primărie la alegerile locale din 9 iunie. Primarul comunei Hănesti, Costel Matei, este singurul care şi-a depus ...

Turneul SoNoRo Conac ajunge în Casa Balș
09/05/2024 13:51

Turneul SoNoRo Conac ajunge in Casa Bals din Iasi pentru un concert care va avea loc luni, 20 mai 2024, de la ora 19:00. Concertul va fi sustinut de muzicienii Răzvan Popovici (violă), Ioan-Dragos Dimitriu (p ...

Regina Maria și Iașul. Strălucirea unei legături regale
09/05/2024 12:01

  De cateva zile, Palatul Braunstein sclipeste intr-o lumină blandă, care pare să străbată din timpuri demult apuse. Zidurile sale, păstrătoare de taine vechi, apără cu grijă o bijuterie car ...

A fost semnalată prezența viperelor pe dealurile dintre Tomești și Păun!
09/05/2024 09:49

* potrivit activistilor de mediu de la Asociatia „Codrii Iasului”, in această primăvară, tot mai multi drumeti au semnalat prezenta unui sarpe care, desi nu este considerat ca fiind unul veninos, ...

Activitate intensă pe șantierul Autostrăzii Moldovei
09/05/2024 09:34

* termenul de finalizare a lucrărilor pe tronsonul Mircesti - Pascani este de 30 de luni, ceea ce inseamnă că iesenii vor putea circula pe autostradă, in judet, cel mai devreme la finalul anului 2026 * valo ...

Bogdan Ota va lansa un nou album la Iași
09/05/2024 09:10

  Pianistul si compozitorul Bogdan Ota este artistul roman cu una din cele mai spectaculoase evolutii nationale si internationale. Un nume sonor in industria muzicală contemporană, el a vandut peste ...

Circulația pe strada Arcu, închisă timp de trei zile
09/05/2024 09:10

În perioada de 8 - 10 mai, intre orele 22 si 6, circulatia autovehiculelor pe str. Arcu, pe  tronsonul cuprins de la intersectia cu străzile Gavriil Muzicescu si Gandu, pană la intersectia cu str. ...

Finanțare pentru proiectele zonei rurale
09/05/2024 08:59

Consiliul Judeţean a deschis apelul de proiecte pentru cea de-a treia ediţie a Programului Judeţean de Dezvoltare Economico-Socială (PJES), prin care primăriile pot primi finanţare pentru construirea şi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei