Sorin Grindeanu taie în carne vie: provoacă cutremur în Ministerul Transporturilor

20

Dimensiune font:

| 11-09-2023 06:24

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat că există societăţi în cadrul instituţiei pe care o conduce care vor fi reorganizate, iar unele dintre ele chiar vor dispărea.

„Se lucrează la aceste lucruri. Am 140 de posturi vacante, care sunt bugetate. După care avem companii care nu îşi găsesc rostul. O să unesc aceste companii”, a explicat Sorin Grindeanu, întrebat duminică la Prima News, de ce nu sunt făcute reorganizări la Ministerul Transporturilor, în contextul intenţiei Guvernului de a lua măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

Chestionat dacă vor fi şi oameni daţi afară, ministrul Transporturilor a răspuns: „ Nu, în principiu, în acest moment nu există această abordare, dar sunt de acord cu evaluarea şi cu criterii de performanţă pe care trebuie să le aibă fiecare”.

„Să vă dau un exemplu auzit de la colegii mei. Unul din colegi îmi spunea în urmă cu câteva săptămâni să ştii că dacă eu dau afară jumătate din minister, lucrez la fel. Haideţi să vedem cum se aşază”, a completat Grindeanu.

Vă asigur că unele instituții vor dispărea

El a mai fost întrebat câţi angajaţi are Ministerul Transporturilor.

„Aici sunt în primul rând pe aparatul din minister, vorbim foarte puţini comparativ cu companiile care sunt în coordonarea. 20 şi ceva de mii sunt pe CFR, dar sunt companii. Ministerul e ca un Guvern într-un Guvern. Cu toate acestea există societăţi în cadrul acestui minister, care vor fi reorganizate şi care unele dintre ele chiar vor dispărea, vă asigur de acest lucru”, a mai explicat Grindeanu.

Ministrul PSD a mai anunţat că, dacă nu există o evaluare, nu vor fi nici oameni daţi afară.

„În acest moment nu se pune problema, nefiind o evaluare, de a pleca oameni acasă, că nu ar fi corect. În al doilea rând, când faci criterii de performanţă, inclusiv pentru funcţionarii publici, cred că se face un pas înainte în administraţia din România, absolut necesar”, a conchis social-democratul.

Aboneaza-te la canalul WhatsApp "Ziarul Evenimentul" si esti mereu informat!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Comuna Urecheni, judetul Neamt, concesioneaza  spatiu in suprafata de 80,13 mp 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata totala de 80,13 mp, compus din: Depozit -14,70 mp, Hol -2,75 mp, Oficina -25,72 mp, Birou -9,76 mp, Grup sanitar -2,40 mp, Hol comun -24,80 mp, avand ca destinatie desfasurarea unor activitati de Farmacie (Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice), situat in incinta imobilului Dispensar medical uman, Str. Dealul Hanului nr. 55, sat Urecheni, comuna Urecheni, judetul Neamt, inscris in CF 50559 Urecheni, nr. Cadastral 50559-C1, care apartine domeniului public al Comunei Urecheni. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si a Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 85/16.12.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Documentatia de atribuire se poate ridica la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Financiar -contabil, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 26.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 06.03.2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.03.2025, ora 11.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.02.2025.
C.I.I. DOBOS BERNARD vinde mijloace auto: BMW 520D, Mercedes Sprinter, Mercedes Vito 108 CDI Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Comisia Europeană îi răspunde lui J.D. Vance: Libertatea de exprimare este o valoare crucială a UE
17/02/2025 17:56

Comisia Europeană a subliniat luni că "libertatea de exprimare este o valoare absolut crucială a Uniunii Europene", la fel cum este şi organizarea de "alegeri libere şi corecte", după ce vicepreşedintele ...

 Lavinia Șandru: Domnule Bolojan, prezentați românilor toate datele care au determinat anularea alegerilor
17/02/2025 16:39

Lavinia Sandru, candidatul prezidential din parteaPUSL, ii cere presedintelui interimar Ilie Bolojan să prezinte toate datele care au determinat anularea alegerilor prezidentiale din 2024. „Poate Klaus Iohan ...

Lovitură în plin pentru Europa: Rusia cere excluderea europenilor de la negocieri/ SUA a luat o decizie similară
17/02/2025 16:16

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov nu vrea lideri UE la negocierile privind Ucraina. De ce ar fi Europa la discutiile despre Ucraina dacă europenii vor ca războiul să continue, s-a intrebat seful diplom ...

Strategul politic Anton Pisaroglu: Ignorarea României în discuțiile de la Paris este o dovadă clară a incompetenței celor care ne conduc
17/02/2025 15:59

Strategul si consultantul politic Anton Pisaroglu a declarat, luni, că Romania este ignorată pe plan extern din cauza actualilor lideri ai tării, pe care i-a acuzat de „neputintă si incompetentă”. ...

PNRR, marele coșmar al lui Mugur Isărescu: 'Nu mă mai speriaţi. Ar fi rău și foarte rău să fie bani gratis şi noi să ratăm'
17/02/2025 15:31

Guvernatorul Băncii Nationale a Romaniei, Mugur Isărescu, a tras un semnal de alarmă cu privire la riscul pierderii fondurilor din Planul National de Redresare si Rezilientă (PNRR), subliniind că ar fi "fo ...

Ungaria atacă liderii europeni: Reuniunea de la Paris nu vrea de fapt pacea în Ucraina
17/02/2025 15:23

Ungaria ii acuză pe liderii europeni care se intalnesc luni la Paris că nu doresc un acord de pace in Ucraina. Ungurii nu au fost invitati la reuniune. Liderii unor tări UE se intalnesc in capitala franceză ...

Guvernul Ciolacu scapă de moțiunea de cenzură? USR îi dă un răspuns ferm lui George Simion: 'Nu, exclus, nu o să semnăm'
17/02/2025 11:24

Guvernul Ciolacu scapă de motiunea de cenzură? Intrebarea se ridică in contextul in care Ionut Mosteanu a anuntat luni că parlamentarii USR nu vor semna motiunea de cenzură initiată de AUR. Discutia nu ma ...

'SUA sunt gata să dea Rusiei o victorie' - Îngrijorare în presa din Europa și SUA
17/02/2025 07:14

Mai multe publicatii importante din Europa si Statele Unite isi exprimă ingrijorarea fată de pozitiile recente ale administratiei Trump privind războiul din Ucraina si relatiile cu Europa, exprimate la Confe ...

Victor Ponta, reacție după ce România a rămas pe dinafară la Masa Europei: 'Trebuie să fim consultați, nu să primim deciziile în plic'
17/02/2025 07:01

Romania nu va participa la Summitul european de la Paris, convocat de liderii europeni pentru a discuta despre negocierile dintre SUA si Rusia privind războiul din Ucraina. Absenta tării noastre de la acest e ...

România nu va participa la summitul de la Paris
16/02/2025 18:58

Liderii europeni se reunesc la Paris luni pentru a discuta despre negocierile dintre SUA si Rusia privind Ucraina. Potrivit unor surse, Romania nu va participa la acest summit, cel putin nu in prima zi. Presedi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei