Specialiștii ANM anunță un episod de iarnă severă în România: zonele unde lovesc ninsorile și ploile

meteo  11975200

Dimensiune font:

| 13-02-2024 20:34

Florinela Georgescu, director executiv în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat că în această noapte, dar și miercuri vom avea parte de ploi pe arii extinse, iar în zonele montane vom avea ninsori puternice. Pe finalul săptămânii vom înregistra o nouă scădere a temperaturilor.


”Rămânem cu o vreme severă în partea centrală a țării, în special în Carpații Meridionali și Occidentali, unde ploile astăzi, la noapte și mâine vor mai fi importante cantitativ, iar la peste 1500-1700 m va continua să ningă și să se depună strat de zăpadă.


De altfel există și județe în cod portocaliu, în zona montană din sudul Transilvaniei.

Până în această seară există și coduri hidrologice pentru mare parte a țării, dar de mâine noapte așteptăm o ameliorare din punct de vedere al precipitațiilor.


Temperaturile vor continua însă să scadă, o scădere lentă care ne va menține totuși peste temperaturile normale pentru această perioadă.

Vor fi și intensificări ale vântului, în special mâine în zona de est a teritoriului, pe arii restrânse și în alte regiuni, în contextul acestei vremi schimbătoare aduse de acest ciclon”, a explicat Florinela Georgescu la Antena 3 CNN.

 

Prognoza pe 4 săptămâni
ANM a emis și prognoza pentru următoarele 4 săptămâni, iar sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie va consemna o încălzire a vremii.

Implanturile dentare pentru seniori sunt foarte ieftine. vezi lista
Implanturi dentare | Anunț sponsorizat
Cât costă să angajezi un îngrijitor 24 de ore din 24 în 2024? Prețul te-ar putea surprinde
Trai asistat | Anunț sponsorizat
Săptămâna 12 - 19 februarie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile centrale și nord- estice, dar și local deficitar în extremitatea de vest și de sud-vest a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

Săptămâna 19 - 26 februarie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Săptămâna 26 februarie - 4 martie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna Săptămâ4 - 11 martie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Serviciile secrete sunt în alertă maximă. Rusia a lansat o nouă ofensivă puternică
14/05/2024 19:48

Federatia Rusă a lansat o campanie de recrutare de spioni si sabotori in Europa! Chestiunile par complicate la prima vedere, insă sunt mult mai simple in realitate: orice om cu un smartphone poate ajuta Mosco ...

 Rusia dă fiori pe toată planeta: a pus în funcţiune o nouă rachetă balistică, capabilă să transporte până la șase focoase nucleare
14/05/2024 19:25

Rusia a pus in functiune racheta balistică intercontinentală Bulava, a anuntat marti agentia rusă de presă TASS, citandu-l pe proiectantul sef al sistemului, relatează agentia. Rusia a efectuat in noiem ...

Simona Halep nu mai poate juca azi la Paris. Care e motivul
14/05/2024 16:36

 Simona Halep, locul 1149 WTA, nu va mai juca marţi, 14 mai, impotriva sportivei americane McCartney Kessler, numărul 123 mondial, in primul tur al turneului Trophée Clarins. Initial, meciul dint ...

BREAKING Republica Moldova va semna un pact de securitate și apărare cu UE, anunță Financial Times. Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei
14/05/2024 12:19

Republica Moldova si UE sunt pe cale să isi aprofundeze cooperarea in domeniul apărării la un nivel fără precedent, in timp ce Chisinăul sfidează avertismentele Moscovei, scrie Financial Times, care dezv ...

Chișinăul îi răspunde dur Mariei Zaharova pe tema celui de-al Treilea Reich: A uitat ce este onestitatea și corectitudinea, ducând la zero valoarea mesajelor ei
14/05/2024 11:53

Maria Zaharova demult a uitat ce este onestitatea si corectitudinea, ceea ce reduce la zero valoarea mesajelor lansate de dumneaei. Declaratia a fost făcută de Ministerul de Externe de la Chisinău drept răs ...

Directorul ANM anunță revenirea ninsorilor în România: Temperaturi foarte scăzute și rafale extrem de puternice
14/05/2024 10:18

Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat că in următoarele 2-3 zile vom avea parte de vreme extrem de urată. În mare parte a tării vom avea ploi si rafale de vant, iar in zonele montane vom avea lap ...

Dronele ucrainene cad ca muștele pe front: rușii atacă de pe motociclete și ATV-uri
14/05/2024 10:03

Rusii folosesc din ce in ce mai des motociclete si ATV-uri in raidurile nocturne din Ucraina. Informatia a fost prezentată de Ministerul Apărării din Marea Britanie. Astfel, rusii pot evita dronele ucraineni ...

„Rușii au intrat pur și simplu”. Un comandant ucrainean care a respins ofensiva rusă din 2022 din Harkov face acuzații grave la adresa Kievului
14/05/2024 09:45

In calitate de comandant al unei unităti speciale de recunoastere, ucraineanul Denis Iaroslavskii a luptat in contraofensiva Kievului de la Harkov din toamna anului 2022, care a provocat retragerea trupelor ru ...

Imaginile disperării: 10 vehicule blindate rusești, distruse dintr-o singură lovitură. Soldații rămași în viață caută disperat scăpare
14/05/2024 07:57

Serviciul de presă al Brigăzii 63 din armata ucraineană a difuzat imagini ale unei confruntări in care 10 vehicule blindate rusesti au fost distruse dintr-o singură lovitură, fortand trupele ruse să caut ...

Putin arestează un important general din armata rusă / Se vorbește de scurgeri importante de informații
14/05/2024 07:46

Enervat de stagnarea frontului din Ucraina, Vladimir Putin, proaspăt reinstalat la Kremlin, a dat semnalul unor epurări de amploare in establishmentul de la Moscova. Primul căzut a fost capul adjunctului fo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei