15 noiembrie 1989.

1

Dimensiune font:

| 21-11-2023 00:39

În ultima partidă a preliminariilor Cupei Mondiale Italia 90, pe Stadionul „Steaua” cu 30.000 de suporteri în tribune, naționala României înfrunta Danemarca, iar victoria era obligatorie pentru obținerea calificării.

Flemming Povlsen deschidea scorul pentru danezi în minutul 6, iar speranțele românilor păreau să se risipească, dar într-un interval de 12 minute „tricolorii” aveau să vină la conducerea partidei prin golurile lui Gabi Balint (minutul 25) și Ioan Ovidiu Sabău (minutul 37), acesta fiind și scorul pauzei.

România domină repriza secundă și reușește atât victoria, cât și mult râvnita calificare, scor final 3-1 după al doilea gol marcat de Gabi Balint în minutul 60.

Astfel, naționala României încheia clasamentul general pe locul 1, cu 9 puncte, și se califica după o pauză de 20 de ani la Campionatul Mondial.

Primul unsprezece al României: Silviu Lung - Dan Petrescu, Ioan Andone, Ștefan Iovan, Iosif Rotariu – Ioan Ovidiu Sabău, Gheorghe Popescu, Dănuț Lupu, Gheorghe Hagi - Marius Lăcătuş (Dorin Mateuţ 76), Gabi Balint (Nicolae Ungureanu 86), selecționer: Emeric Ienei

Cititi si comparati cu:Apasa

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice S.C. FRIZON HOLDING S.A., cu sediul social în Bucureşti Sectorul 2, Strada C. A. ROSETTI, Nr. 17, Birou 216 Campus 06, Etaj 2, telefon: 0726714275, e-mail: office@frizon.ro, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail office@frizon.ro pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: Punct de lucru - bază de recepţie şi depozitare Tătăranu - Sat Tătăranu, Comuna Tătăranu, Strada Fabricii de Zahar, Nr. 17, Judet Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP5 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp5.namoloasa@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: * Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp5.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. * Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023, ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP10 GABANA FERM MĂICĂNEȘTI, cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0721253612, e-mail: frizonagra@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail frizonagra@gmail.com, pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Cum au ajuns filmele interzise minorilor să se audă în timpul tragerii la sorți a grupelor EURO. Un vlogger a umilit toată organizarea şi a postat totul pe net.
03/12/2023 10:56

Asa ceva nu s-a mai intamplat vreodată la un eveniment fotbalistic. Sambătă seara, la tragerea la sorti a grupelor pentru EURO 2024, timp de cateva minute, evenimentul live a fost bruiat de niste gemete de s ...

Zilele în care România va juca la EURO 2024 și cele trei orașe germane unde se vor disputa meciurile
03/12/2023 01:26

Zilele in care Romania va juca la EURO 2024 si cele trei orase germane unde se vor disputa meciurile După ce tricolorii si-au aflat adversarii, UEFA a stabilit si zilele in care Romania va juca la EURO 2024. ...

Tragerea la sorți a grupelor Euro 2024 - România și-a aflat adversarele
02/12/2023 19:54

 Echipa natională de fotbal a Romaniei isi află in această seară adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din 2024.   UEFA Euro 2024  Grupele turneului final ...

VIDEO SuperLiga: Rapid, remiză surprinzătoare cu ultima clasată
02/12/2023 19:32

 FC Botosani si Rapid au terminat la egalitate, scor 0-0, partida din etapa a 18-a a SuperLigii. Desi giulestenii au avut posesia, gazdele au avut mai multe situatii de a marca si puteau rămane cu cele tr ...

VIDEO Poli Iași și Farul Constanța  2-3.  Farul câștigă la limită la Iași, după un meci spectaculos
01/12/2023 22:36

 Poli Iasi si Farul Constanta s-au intalnit intr-o partidă din etapa cu numărul 18 a SuperLigii, iar campioana Romaniei s-a impus cu scorul de 3-2, după ce a reusit o primă repriză perfectă. Farul ...

VIDEO SuperLiga: Remiză între FC Voluntari și Petrolul – Meci cu două eliminări
01/12/2023 19:53

 FC Voluntari si Petrolul Ploiesti au terminat la egalitate, scor 0-0, in primul meci al etapei cu numărul 18 a SuperLigii. Ambele formatii au terminat partida in inferioritate numerică. Florin Pirvu, ...

Edward Iordănescu - Sărbătoarea calificării naţionalei la EURO 2024 a unit românii în jurul steagului tricolor
01/12/2023 12:35

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Romaniei, Edward Iordănescu, a afirmat, vineri, intr-un mesaj publicat pe site-ul oficial al FRF cu ocazia Zilei Naţionale a Romaniei, că sărbătoarea califică ...

Un fotbalist de la Poli Iași, al doilea după titularul echipei naționale a României!
01/12/2023 08:58

Calificarea reprezentativei de fotbal a Romaniei la Euro 2024 spun specialistii că va dinamiza la maximum Superliga autohtonă, deoarece sunt destui jucători care speră să prindă un loc in lotul pe care-l ...

Poli Iași are doar varianta victoriei!
01/12/2023 06:35

 * astăzi, de la ora 20.00, Poli Iasi va intalni Farul Constanta, in Copou, intr-o partidă contand pentru etapa a 18-a a SuperLigii * antrenorul oaspetilor, Gheorghe Hagi, isi va ispăsi, la „ofici ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei