CSM Politehnica Iași a stabilit antrenorii pentru echipa a II-a! Alegerea este din exteriorul propriei Academii!

antrenori-poli-iasi-primavera

Dimensiune font:

| 11-05-2020 10:40

CSM Politehnica Iași a anunțat luni printr-un comunicat postat pe site-ul oficial numele antrenorilor care vor conduce echipa a II-a ce urmează a fi înființată și înscrisă în Liga a IV-a, comunicat pe care vi-l redăm integral: „Planurile pentru inființarea echipei a doua a Clubului Sportiv Municipal Politehnica Iași prind contur. După ce, la nivelul Asociației Județene de Fotbal, a fost acceptată înscrierea formației în eșalonul al patrulea, conducătorii clubului nostru au căutat soluții potrivite pentru banca tehnică. Astfel, antrenor principal la POLI IAȘI “PRIMAVERA” va fi Andrei Marian, recunoscut pentru activitatea desfășurată din anul 2002 la Liceul cu Program Sportiv. Licențiat al Facultății de Educație Fizică și Sport și cu master în Management Sportiv, prof. Andrei Marian a înregistrat rezultate remarcabile ca antrenor la LPS Iași, precum titlul de campion național la Memorialul “Gh. Ola” (jucători sub 12 ani) în anul 2004, cu generația 1992, și locul secund în Campionatul Național la Juniori B (jucători sub 17 ani) în anul 2013, cu generația 1996. Mai mulți dintre elevii săi au făcut parte din loturile naționale, printre aceștia numărându-se Alexandru Crețu (în prezent la NK Maribor), Andrei Herghelegiu (CS Mioveni), Ionuț Pantîru (FCSB), Ștefan Lefter și Alex Donose (Academia Rapid București), iar mulți alții sunt legitimați la formații din primele trei eșaloane (Ștefan Cană – FC Farul, Iulian Ciubotariu – Metaloglobus, Mihai Asofiei – Știința Miroslava, Mădălin Ciobanu – Huși). Andrei Marian va continua activitatea la LPS, dar și la Centrul de Excelență, înființat anul trecut de Consiliul Județean Iași, unde este antrenor coordonator.

 

 

Citește și: Şesul Jijiei este noua pistă a Cosminei Spiridon! Zboară peste obstacole cu gândul la Mondialele din Kenya şi la examenul de bacalaureat

 

“Este o șansă importantă care li se acordă tinerilor jucători în a-și putea valorifica potențialul. Sperăm ca, peste câțiva ani, pe unii dintre ei să-i vedem jucând pentru echipa mare a Politehnicii. Pentru noi este o mare provocare, un pas inainte. Vom încerca să îndeplinim obiectivul trasat, acela de a promova jucători la echipa mare”, a declarat antrenorul principal al echipei de speranțe a clubului nostru, Andrei Marian.

Și un fost căpitan de echipă al Politehnicii Iași din anii ’90 va fi pe banca tehnică. Dorel Stafie, de asemenea profesor-antrenor la LPS Iași, a acceptat provocarea de a identifica și șlefui viitorii componenți ai echipei fanion a orașului. Revenit după mai mult de două decenii la Poli, acum în calitate de antrenor la “Primavera”, Dorel Stafie a declarat: “Este un proiect pe care eu îl aștept de foarte mult timp. Cred în el! De aceea am și acceptat să fac parte din acest proiect. Sper din toată inima ca, în viitorul apropiat, cât mai mulți copii din Iași să facă parte din echipa mare așa cum era și când jucam eu. Sper ca tinerii jucători să se ridice la nivelul proiectului.”

Andrei Marian și Dorel Stafie vor fi ajutați de Ioan Câmpeanu, antrenor pentru portari, și Andrei Antoce, preparator fizic, ambii din Academia CSM Politehnica. Proiectul va fi coordonat de administratorul delegat Anton Heleșteanu, cel care va continua și activitatea de scouting, ajutat fiind și de membrii staff-ului tehnic al echipei “Primavera” a clubului.

“Din acest an s-a început o reformă bine structurată la Centrul de Copii și Juniori și nu doar la nivel de transformare în Academie, după cerințele FRF, cât, mai ales, la selecția bine făcută și prin accelerarea evoluției unor jucători prin formarea unei grupe de juniori A pe trei niveluri de vârstă. Pentru că saltul pentru jucătorii tineri direct la Liga I poate fi năucitor, ne-am dorit și am reușit să înființăm echipa a doua pornind de jos. Suntem siguri că în următorii ani, sper cât mai puțini, să avem jucători ieșeni, crescuți la Academie și perfecționați la echipa a doua, pregătiți să joace la Liga I”, a precizat Anton Heleșteanu.

Președintele CSM Politehnica Iași, Ciprian Paraschiv, este convins că echipa “Primavera” a clubului va fi o verigă foarte importantă pentru dezvoltarea fotbalului ieșean: “Este un pas necesar și important pentru noul proiect al CSM Politehnica Iași, echipa comunității. Practic, din această clipă, toți copiii din județul Iași trebuie să spere și să îndrăznească să viseze că pot să joace pe stadionul din Copou sau pe noul stadion al orașului în echipa mare și să reprezinte cu mândrie județul și orașul nostru”.”

 

 

Sursa foto: CSM Politehnica Iași

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Fotbal pentru porumbei! Universitatea Cluj – Poli Iași 1-0 (0-0)
25/04/2024 11:57

Ajunsă din urmă in clasament de FC Botosani, ambele cu cate 21 de puncte pe locurile de baraj la diferente subtiri fată de Dinamo (20) si FCU Craiova (19), ocupantele locurilor direct retrogradabile, era de ...

Cea mai bună marcatoare a Ligii I de baschet joacă la CS Politehnica Iași!
24/04/2024 09:35

Cu ceva mai multă atentie, formatia feminină de baschet CS Politehnica Iasi, pregătită de antrenoarea Emilia Marian, putea evita locul 8, ultimul, in Liga I, chiar dacă a parcurs abia primul sezon de la re ...

VIDEO Lionel Messi o duce pe Inter Miami pe primul loc - Două goluri și o pasă decisivă
21/04/2024 12:15

 Inter Miami a urcat pe primul loc in Conferinta de Est din MLS, după ce Lionel Messi a inscris două goluri in victoria obtinută in fata echipei Nashville SC, scor 3-1, pe stadionul din Fort Lauderdale. ...

Istvan Kovacs, de la Barcelona - PSG, direct în Copou!
20/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi – FC Voluntari, astăzi, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iasi, partidă contand pentru etapa a 5-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli s-a culca ...

Irina Bulmaga şi Miruna Lehaci participă la Campionatul European
19/04/2024 07:32

Cele două şahiste ale clubului CSM Iasi 2020 se numără printre cele aproape 200 de jucătoare din 35 de ţări care vor evolua la a 24-a editie a Campionatului European de sah feminin – senioare 2024. ...

Handbal feminin, Divizia A - Turneul final va avea loc la Iași
19/04/2024 07:24

Municipiul Iaşi va fi gazda Turneului final al Diviziei A de handbal feminin pentru promovare in primul eşalon, in perioada 10-12 mai, a hotărat federaţia de specialitate. Echipa CSM Iaşi 2020 este califi ...

FC Politehnica Iași, rătăcită în căutarea imposibilului
19/04/2024 04:01

* Politehnica Iasi – FC Voluntari, sambătă, 20 aprilie, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” * fotbalistii din Copou se află intr-o situatie cu adevărat dramatică, avand nevoie ...

A fost aprinsă flacăra la Olimpia antică pentru Jocurile de la Paris 2024
16/04/2024 19:46

Flacăra sacră a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprinsă marti in Olympia, Grecia, locul de nastere al Jocurilor antice. Ceremonia a fost inspirată de obiceiurile din antichitate si marcată de me ...

ACS USV Iași câștigă în minutele de prelungire derby-ul cu CSM Pașcani, scor 2-1 (1-0)!
16/04/2024 14:11

Atmosferă cu mult peste pretentiile unui meci din Liga a IV-a a judetului Iasi, chiar dacă duminică a fost vorba despre marele derby dintre ACS USV Iasi si CSM Pascani, primele două clasate, contand pentru ...

Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf
14/04/2024 21:39

* Dinamo – Poli Iasi 1-0, in runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide si are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matem ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei