Trupa lui Stoican este datoare cu un meci mare vineri în Copou!

1poli

Dimensiune font:

| 09-04-2019 15:01

 

Trupa lui Flavius Stoican a reuşit la Piteşti, în victoria cu 1-0 în faţa celor de la FC Hermannstadt, cea mai consistentă prestaţie din play-out-ul în care a mai adunat două eşecuri în Copou şi o victorie, tot în deplasare, cu Dunărea Călăraşi. N-a fost un succes la capătul unui joc spectaculos, pe care să-l fi dominat copios, să fi avut multe ocazii clare de gol, ba chiar a câştigat din penalty-ul obţinut de Sanoh şi transformat de Teixeira în minutul 56. Şi, totuşi, echipa poate fi mulţumită cu ce a arătat la Piteşti şi chiar poate să-şi mănânce unghiile de ciudă că i-a cedat în sezonul regular şase puncte nou-promovatei ardelene, puncte cu care acum ar fi jucat în play-off...

 

Citeşte şi: Mult mai bine în deplasare!

 

Zece minute de adaptare

Forţat poate şi de lista lungă de indisponibilităţi din lot, antrenorul Flavius Stoican a pus pe foaia oficială un sistem 4-3-3, dar a jucat acel 3-4-3 pe care-l tot visează de când a venit la Iaşi. E drept că în primele zece minute mulţi dintre băieţii săi doar îl visau, lăsând spaţii libere în zonele laterale ale apărării şi aşa au apărut două situaţii ceva mai călduţe în careul portarului Rusu, preferat în locul spaniolului Mino.

Zece minute însă au fost suficiente ca fotbaliştii de la CSM Poli să-şi găsească locurile pe teren, iar din acel moment a început şi pentru ei meciul, au început şi ei să treacă de centrul terenului. Mihalache, Gardoş şi Frăsinescu au alcătuit trioul de stoperi care a dat siguranţă jocului, care a ţinut propriul careu sub o permanentă atenţie. Ei au protejat foarte bine şi zonele laterale, acolo unde Rus şi Sin aveau libertate să urce mai mult pentru a susţine încercările mijlocaşilor centrali Teixeira şi Cioinac de a duce mingea în jumătatea adversă.

Linia de atacanţi i-a avut pe Platini şi Sanoh în lateral şi pe Burlacu în centru, dar el însă a fost mai mereu în contratimp cu colegii săi. A pierdut destule dueluri, pica la orice atingere, iar pasele sale rar şi-au atins ţinta. Prea puţine realizări pentru un fotbalist talentat, dar important era că formaţia ieşeană controla cu autoritate jocul. A avut nouă cornere în prima repriză, dar n-a ştiut deloc să la transforme în faze fierbinţi în careul lui Căbuz, a avut o posesie bună, Platini şi Sanoh au făcut schimb de benzi, iar presingul lejer pe care l-a practicat i-a fost de ajuns cât s-o forţeze pe Hermannstadt să joace cu predilecţie cu mingi lungi spre atacanţii Blănaru şi Tsoumou. Apărarea ieşeană însă a venit cu lecţia bine învăţată şi a dominat duelurile aeriene, astfel că atacurile puteau fi reluate în linişte.

Burlacu a avut o sclipire pe final de primă repriză, a intrat decis în careu, pe stânga, acolo unde se simte mai bine, dar n-a şutat cu stângul, ci a preferat să-i paseze lui Sanoh, deşi acesta nu avea prim-planul în duelul cu un adversar, şi astfel s-a mai stins una din fazele promiţătoare.

Fără dubii

Neinspirat, Burlacu a ratat pasa decisivă spre Teixeira, care ar fi scăpat singur cu Căbuz în debutul actului secund, dar CSM Poli rămânea cu încredere la timona disputei. Platini însă a fost inspirat când a continuat faza din minutul 55 în stânga, pentru Sanoh, acesta a trecut vijelios în careu de M. Pârvulescu, dar stoperul ardelean l-a oprit prin fault, iar penalty-ul a fost transformat de Teixeira.

La 1-0, formaţia ieşeană n-a mai fost atât de prezentă în jumătatea adversă, Hermannstadt a ieşit cu mai mult curaj, dar spaţii de pătrundere tot nu găsea, aşa că a abuzat de centrări în careul lui Rusu. O eventuală gafă a apărării ieşene n-a apărut, iar accidentarea lui Burlacu i-a dat ocazia juniorului Pipoş să debuteze în minutul 69 sub culorile Iaşului. El a jucat pe dreapta în linia de atac din care au fost înlocuiţi şi Platini şi Sanoh, în locul lor fiind trimişi atacantul Garros şi fundaşul Bosoi, pus să joace atacant pe stânga, poziţie din care putea majora scorul dacă Teixeira, singur cu Căbuz în minutul 86 după ce a profitat de gafa lui M. Pârvulescu, i-ar fi pasat mai precis, nu atât de moale încât să-i permită repliatului stoper să îndepărteze pericolul. Teixeira şi-a dovedit din plin altruismul, deşi în acea situaţie mult mai indicat era să-l execute pe Căbuz şi să închidă definitiv partida.

S-a încheiat 1-0, CSM Poli Iaşi s-a impus fără cine ştie ce emoţii şi acum o aşteaptă vineri în Copou pe Dinamo în etapa a V-a a play-out-ului. Gazonul din Copou începe să arate ceva mai bine, iar echipa ieşeană este datoare faţă de propriii spectatori cu un meci mare, cum de multă vreme nu le-a mai oferit... Dragoş GAŞPAR

 

 

A doua jumătate din ultima tranşă a drepturilor de televizare nu va intra în conturi până pe 15 aprilie, dar conducerea clubului a făcut rost de bani pentru a mai achita din restanţele salariale ale jucătorilor, probabil înaintea jocului cu Dinamo.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei