Lauri pentru sportivii Iaşului

2gala

Dimensiune font:

| 19-03-2023 19:07

Aproape 100 de sportivi, antrenori, conducători de cluburi şi susţinători ai sportului au primit premii, plachete, diplome, flori şi aplauze la Gala Laureaţilor Sportului Ieşean, pentru activitatea şi rezultatele din anul 2022, eveniment organizat de Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.

Întâlnirea găzduită de Sala Unirii de la Cinema ,,Victoria” s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice şi mondiale la atletism Maricica Puică, originară din Iaşi, şi a constituit un bun prilej pentru ca sportivii cei valoroşi ai judeţului şi ai ţării să se cunoască între ei şi să afle detalii despre rezultatele obţinute, în urma prezentărilor din momentul premierii, dar şi ca urmare a demonstraţiilor oferite publicului. Acestea din urmă au fost susţinute cu rafinament şi măiestrie de gimnaştii de la CSM – Gimnis, de karateka de la Risei-Raţiune, de dansatorii de la Dans Energy şi de culturiştii de la CSM.

Este greu să-i enumerăm pe toţi cei care au primit distincţii în cadrul festivităţii transmise de TVR Iaşi şi prezentată de jurnalistul Vlad Lucian Arhire, dar vom sublinia că reprezentanţi ai oraganizatorilor ne-au declarat că se doreşte ca această Gală anuală să cuprindă o comunitate cât mai largă a practicanţilor sportului din judeţ, de la vârstele cele mai fragede şi până la practicanţii de vârsta a treia, care promovează imaginea Iaşului, la fel ca sportivii de înaltă performanţă, clasificaţi după un regulament elaborat de ministerul de resort.

Între cei care au urcat pe scenă s-au numărat Rareș Soroceanu (Trisport Iași, campion național - 9 ani, la înot), Luca Asăvoaie (ACS Prosperitatea, campion național - 9 ani, la sabie), Mihai Onofrei (CSM Iași, campion național - 9 ani, la culturism- fittnes), dar şi Ioan Herman (CFR Iași, campion naţional de popice, cat. plus 80 de ani). Au fost premiaţi, de asemenea, Ștefan Lătescu (ACS Scorpions Iași, câștigător al Galei K1 – World Grand Prix Osaka-Japonia), Andreea Verdeş (declarată Gimnastă de Clasă Mondială de Federația Internațională de specialitate), Andrei Oriţă şi Gabriel Iftimoaie (organizatori ai celor două turnee de tenis ATP 100 și WTA 125, Concord Iași Open și BCR Iași Open).

La categoria „Arte Marţiale” s-au remarcat, între alţii, Dragoș Balaiasa (ACS Suprem Karate Club, campion mondial de seniori), Octavian Postolache şi Aurel Ciubotariu (CS Enpi, medaliaţi cu ,,bronz” la CM), Elena Acatrinei (ACS Risei Rațiune, campioană mondială de tineret), toţi la karate tradiţional.

Secţiunea „Sporturi Neolimpice” i-a adus în prim plan pe sportivii secţiilor de radioamatorism, prin Gabriela Ivan, campioană mondială de senioare, de culturism-fitness, prin Ştefana Sandu, campioană europeană de senioare şi Lucian Popa, campion mondial de seniori, toţi trei de la CSM Iaşi, de dans sportiv prin Antonia Iosub de la ACS Dance Energy, campioană europeană şi vicecampioană mondială de senioare, precum şi grupul de arcaşi de la CSM Iaşi cu rezultate foarte bune la C.M.- under 21: Elena Topliceanu, Andreea Albu, Adrian Vlase şi Rareş Alexandrescu, campioni mondiali în diferite probe. Şahistele Miruna Lehaci şi Ema Obadă, de la CSM Iaşi 2020, campioane europene de junioare pe echipe s-au aflat şi ele între premiante.

La ,,Sporturi Olimpice”, canotajul şi scrima au dominat topul. În 2022, Andrada Moroşanu a cucerit ,,aurul” la CM U23, iar Patricia Cireş a cucerit ,,aur” la  CE U23 şi ,,argint” la CM U23. Manuela Lungu a devenit campioană europeană la U23, Andra Filote şi Amalia Azoiţei, reuşind, şi ele, să ajungă campioane europene la U19, toate legitimate, anul trecut, la CSM Iaşi. Şi scrimerii au îmbogăţit vitrinele cu trofee: Amalia Stan, vicecampioană europeană la cadeţi-echipe, Casian Cîdu, vicecampion mondial U20 - echipe şi locul III la CE de cadeti–echipe, ambii de la CSŞ Unirea, Alexandru Zmău şi Matei Cîdu, medaliaţi cu ,,bronz” la CE U23-echipe, de la CSM. Au mai primit distincţii Andreea Manole (ACS Mark 2000) - atletism, paralimpic, locul III la Jocurile Mondiale şi locul IV la C.E. juniori, Vlad Simionescu (CS Politehnica) – locul II la Cupa Mondială şi echipa de rugbi feminin în 7 a CS Politehnica, situată pe locul I în Liga Naţională şi în Cupa României.

Premiile au fost înmânate de Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean, Bogdan Cojocaru, prefectul judeţului Iaşi, Vasile Cîtea, preşedintele Federaţiei Române de Box şi de alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

Şi cu acest prilej, s-a evidenţiat faptul că antrenorii Iaşului selecţionează talente şi formează sportivi valoroşi, argumentul fiind rezultatele foarte bune de la nivelul copiilor, juniorilor şi tineretului. Numai că, atunci când ar trebui să se împlinească şi ca seniori, competitorii noştri pornesc spre alte cluburi care le oferă condiţii de viaţă mai bune şi succesele care vin intră în panoplia instituţiilor respective. Viorel NEGRU

 

 

 

 

 

 

 

     

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1683/89/2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. TATATU BAKERY S.R.L. Vaslui, cu sediul în loc. Vaslui, judeţul Vaslui. Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 05.05.2023. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 25.05.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, respectiv până la data de 27.07.2023 la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103.
ANUNŢ privind închirierea prin licitaţie publică a unei suprafete de teren de 15 mp, in curtea Dispensarului Moţca – CF 60052, pentru amplasarea unui container ȋn vederea desfăsurării de activităţi privind vȃnzare produse papetarie, de multiplicare documente, etc. UAT Comuna Moţca, adresa : localitatea Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţul Iaşi, tel : 0232/715777, fax: 0232/715050 , email : comuna_motca@yahoo.com scoate la licitaţie publică o suprafaţă de teren de 15 mp, situat în intravilanul comunei Moṭca, ȋn curtea Dispensarului din localitatea Moṭca – CF 60052. Accesul la imobillul menţionat se face din str. Moldovei. Închirierea se face conform art. 333 – 336 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi Hotărȃrea Consiliului local Moţca nr. 32 din 27.04.2023. Documentaţia de atribuire poate fi achiziţionată, contra cost, de la sediul Primăriei comunei Moţca. Contravaloarea documentaţiei este de 100 lei. Ofertele se redacteazã în limba românã şi vor fi prezentate conform documentaţiei de atribuire. Data limitã pentru depunerea ofertelor este 31.05.2023 ora 9:00. Adresa la care trebuie depuse ofertele : Primãria comunei Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţui Iaşi. Data limitã pentru solicitarea clarificãrilor este 25.05.2023. Data limitã pentru transmiterea rãspunsului la clarificãri este 26.05.2023. Licitaţia va avea loc în data de 31.05.2023 ora 11:00 la sediul Primãriei comunei Moţca, judeţul Iaşi. Litigiile de orce fel ce decurg din executarea contractului de concesionare sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi.
Ieșeanul Octavian Bostan, alături de Matei Ghiban, liderează Cupa Dacia
30/05/2023 18:21

  Cu punctele acumulate la Raliul Argesului si la Raliul Harghitei, echipajul format de debutantii Matei Ghiban si ie;eanul Octavian Bostan se pozitionează ca lider al momentului in Cupa Dacia. În ...

EURO U21: Lotul preliminar al României pentru turneul final
30/05/2023 15:26

 Naţionala Romaniei U21 va participa in luna iunie la Campionatul European U21, iar selecţionerul Emil Săndoi a trimis convocări pentru 27 de jucători pentru turneul pe care tara noastră il găzduies ...

Novak Djokovic, în goana după recorduri. Ce șanse are să îl egaleze pe Pete Sampras la Wimbledon?
30/05/2023 12:01

Între 3 iulie si 16 iulie va avea loc cea de-a 136-a editie a turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Acesta este singurul turneu de maximă importantă, din lumea tenisului, care se desfăsoară pe iarb ...

Mișcări tectonice în Liga I! Viitorul CFR Cluj a fost decis de finanțatorul clubului: 'Să nu mai aducă bani de acasă'
30/05/2023 05:56

Presedintele CFR Cluj, Cristi Balaj, a anuntat strategia clubului pentru următoarele sezoane, in conditiile in care „feroviarii” au ratat pentru prima dată titlul după cinci ani in care au dominat fotbal ...

Dan Petrescu, umilit de către propriul patron! Neluţu Varga, atac devastator la adresa antrenorului după scenele penibile de la meciul cu Farul: ‘Ne pierdem identitatea’
29/05/2023 13:25

Dan Petrescu, umilit de către propriul patron! Neluţu Varga, atac devastator la adresa antrenorului după scenele penibile de la meciul cu Farul. Antrenorul celor de la CFR Cluj a făcut o criză de nervi la ...

Petiția împotriva hărțuirii lui Halep, depășită de „Exportul de vaci vii este o tortură pură”
29/05/2023 06:03

Petitia prin care romanii solicită Agentiei Internationale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) să inceteze abuzul in cazul Simonei Halep (34 WTA) a fost semnată de un număr urias de oameni. Chiar si asa, e ...

Un jurnalist dă de pământ cu Simona Halep: „Nu găsești roxadustat în papanași! E foarte posibil să se mai fi dopat”
29/05/2023 06:01

Dacă multi oameni o sustin pe Simona Halep si chiar au lansat o petitie in acest sens, jurnalistul Andrei Nourescu nu crede in inocenta sportivei romance. Ziaristul, care a fost managerul de comunicare al alt ...

Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au un nou antrenor principal
28/05/2023 22:40

Marius Dănuleţ va fi in sezonul următor antrenorul principal al echipei ieşene feminine de handbal. În varstă de 41 ani, el este originar din Ramnicu Valcea şi in prezent pregăteşte reprezentativa ...

Au început  înscrierile  pentru Festivalul  Internațional al Familiei la șah
28/05/2023 22:14

* in acest an, turneul va avea loc duminică, 11 iunie, de la ora 14,00  in Atrium Palas Mall din Iaşi, pe parcursul a şase runde * vor putea concura echipe alcătuite dintr-un matur (părinte, bunic, bu ...

Noua campioană națională la fitness este medic în Neamț. Cum arată Virginia Laic la 47 de ani
27/05/2023 07:10

Virginia Laic, un medic stomatolog din Roman, judeţul Neamţ, a devenit, la 47 de ani, campioană naţională la fitness. Ea a obţinut medalia de aur la Cupa Romaniei, in palmares avand şi alte trofee. La c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei