Nici o emoţie cu „lanterna”
Dimensiune font:
După duelul cu Dinamo, „U” Bucovina Suceava a obţinut o altă victorie în faţa unei echipe din partea inferioară a clasamentului, „U” Cluj, cele două succese consecutive urcând gruparea condusă de prof. Petru Ghervan pe locul 6, cu 10 puncte. Jucătorii antrenaţi de Răzvan Bernicu au câştigat două puncte importante, însă impresia generală a fost aceea că nu au forţat. Sucevenii au intrat pe teren ceva mai relaxaţi cu clujenii, iar de aici a rezultat un meci cu multe greşeli. Chiar şi aşa, gazdele au avut iniţiativa pe toată durata partidei, Clujul fiind o singură dată în avantaj, la început, când a deschis scorul. Suceava a obţinut în final exact ce şi-a propus, adică cele două puncte puse în joc, după o victorie clară, cu 24-18 (11-9), o contribuţie având şi portarul Şelaru, care şi-a trecut în cont 17 intervenţii decisive.
Golurile Universităţii Bucovina au fost înscrise de Mitrea 6 (3 din 7m), Gavriloaia 5, Cântec 4, Roşu 3, Acatrinei 3, Ţuţu 2 şi Chiruţ 1.
Duminică, sucevenii vor susţine în devans partida din etapa a X-a, la Constanţa, în compania campioanei HCM.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau