Reorganizare peste tot!

1poli

Dimensiune font:

| 05-04-2021 00:00

CSM Politehnica Iași a pierdut vineri, în deschiderea etapei a XXIX-a a Ligii 1, penultima a returului, meciul susținut în deplasare cu Academica Clinceni. A fost 2-1 pentru formația gazdă după ce Platini deschisese scorul în minutul 18. Antrenorul Nicolo Napoli nu s-a putut baza la Clinceni pe A. Cristea (suspendat) și Mihalache (accidentat), deși se pare că ei nu se numără printre favoriții italianului, tehnician care i-a lăsat acasă, printre alții, și pe tinerii ieșeni F. Cristea și Zaharia. Au fost însă incluși în lot Mensah și Zajmovic, iar jucătorilor care au efectuat deplasarea la Clinceni au fost cei cărora li s-a virat câte un salariu înainte de joc. Se pare că Napoli a avut un cuvânt important de spus pentru ca băieții ce puteau intra pe teren să devină prioritari în condițiile în care banii ce au reușit să fie împrumutați n-au fost destui pentru plata tuturor jucătorilor, dar săptămâna aceasta se va încerca aducerea tuturor componenților lotului cam la același nivel privind drepturile bănești restante. Încă nu este foarte clar, dar se pare că unii jucători care au ajuns anul acesta la Iași aveau achitate și salariile pe ianuarie, ba mai mult, se pare că există unii care primiseră și jumătate din drepturile cuvenite pe februarie!

Șutul perfect!

Așadar, cine a mers la Clinceni a primit un salariu înainte de joc, iar Napoli a mizat pe o formulă de echipă pe care deja orice antrenor advers o intuiește. În primele zece minute, fundașii laterali de la CSM Poli Iași, Bușu și Onea, aveau deja câte o greșeală majoră în cont, dar indecizia gazdelor a făcut ca tabela să rămână neatinsă. La o rară apariție ieșeană în jumătatea adversă, Passaglia a executat modest o lovitură liberă de pe dreapta în minutul 18, mingea a ricoșat din zid, iar Platini a prins un șut perfect, cu stângul, de la 16 metri, catapultând mingea sub transversală sub privirea uluită a portarului Vâlceanu, fără reacție în fața unei astfel de execuții.

Napoli l-a ținut pe teren pe Vanzo exclusiv pentru ca acesta să împiedice, alături de Duranovic (care a cam exagerat cu statul pe jos), construcția atacurilor gazdă, iar Academica a încercat să-i evite prin mingi lungi, care de regulă ajungeau în afara terenului. CSM Poli a părut că știe cum să se apere, chiar dacă ezitărilor stoperilor R. Popa și Baxevanos provocau destule frisoane.

Apărare mult prea modestă!

Actul secund a început cu o gafă a lui Baxevanos, dar arbitrul l-a iertat de cartonașul roșu, fundașul central grec faultându-l pe Rusescu din postura de ultim apărător. Academica a jucat mult mai avântat, iar în minutul 55 și-a surprins adversara cu o repunere rapidă de la margine. Atacantul Chunchukov a preluat în careu, Baxevanos nu i-a putut împiedica pasa spre Achim, venit din spate sub privirile indolenților Bușu, Passaglia și Calcan, acesta a șutat din unghi, Brănescu a respins în față, iar Cordea, a reluat lejer în plasă, de lângă Platini, printre picioarele lui Rusescu, scos din ofsaid de Onea, dar și De Iriondo era un simplu spectator la această fază!

Academica a controlat disputa, dar Napoli s-a hotărât să dea lovitura când i-a retras de pe teren pe Platini și Vanzo, înlocuindu-i cu Vega, respectiv Flores. Cei doi costaricani n-au arătat nimic în comun cu fotbalul de Liga 1, tânărul F. Cristea fiind evident superior lui Flores în acest moment, dar el a privit meciul din fața televizorului! Calcan a avut singura zvâcnire ieșeană a reprizei, când a reușit o excelentă cursă pe stânga, dar a preferat să paseze în fața porții, unde Duranovic nu s-a demarcat pentru a o împinge în poartă, așa cum se întâmplase etapa trecută, la unicul gol al victoriei cu Dinamo.

Academica însă nu este Dinamo, iar antrenorul său, Ilie Poenaru, a operat cu folos o triplă înlocuire pentru ultima parte a disputei. Pufosul, dar talentatul Markovic, a creat probleme în careul ieșean, asediat în permanență de Cordea, iar în minutul 88 gazdele au înscris golul victoriei, venit ca o consecință normală. Activul fundaș dreapta Pashov a centrat în careu, R. Popa a pierdut duelul aerian cu Chandrov, abia introdus pe teren, care a deviat până la Cordea, șutul acestuia, de sub privirile lui Vega, a fost respins de Brănescu, dar Markovic, nemarcat, a reluat în plasă de la 7 metri!

Ultima mutare a lui Napoli a însemnat înlocuirea lui Passaglia cu atacantul Zajmovic, în timp ce Zaharia a stat și el acasă, deși nu e cu nimic mai prejos, dimpotrivă, decât cel căruia Napoli i-a acordat încredere!

Optimizare și prin birouri!

Napoli are de reorganizat jocul, joi are de susținut „restanța” cu FC Viitorul, așa cum se încearcă și reorganizarea clubului ale cărui datorii se apropie din nou de două milioane de euro, dar așa se întâmplă când, printre altele, aduci jucători precum Flores, Vega, Acosta, R. Popa, chiar și Gaitan, cu salarii mult prea mari față de ce oferă în schimb! Atribuțiile președintelui executiv Ciprian Paraschiv, căruia acum câteva săptămâni nu i-a fost acceptată cererea de intrare în concediu fără plată și i-a fost retrasă puterea deplină la nivel executiv pe care a avut-o de când a fost instalat în februarie 2020 pe amintitul post, se pare că vor fi direcționate spre un angajat deja remunerat cu o sumă mult mai mică, așa cum se va renunța și la serviciile lui Anton Heleșteanu, șeful Departamentului de Scouting. Reorganizarea va viza probabil și alte persoane și poate că economiile rezultate vor fi luate în calcul pentru înființarea echipei a doua și înscrierea ei în Liga a III-a, dacă Iașul va fi din nou invitat. Dragoș GAȘPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Fotbal pentru porumbei! Universitatea Cluj – Poli Iași 1-0 (0-0)
25/04/2024 11:57

Ajunsă din urmă in clasament de FC Botosani, ambele cu cate 21 de puncte pe locurile de baraj la diferente subtiri fată de Dinamo (20) si FCU Craiova (19), ocupantele locurilor direct retrogradabile, era de ...

Cea mai bună marcatoare a Ligii I de baschet joacă la CS Politehnica Iași!
24/04/2024 09:35

Cu ceva mai multă atentie, formatia feminină de baschet CS Politehnica Iasi, pregătită de antrenoarea Emilia Marian, putea evita locul 8, ultimul, in Liga I, chiar dacă a parcurs abia primul sezon de la re ...

VIDEO Lionel Messi o duce pe Inter Miami pe primul loc - Două goluri și o pasă decisivă
21/04/2024 12:15

 Inter Miami a urcat pe primul loc in Conferinta de Est din MLS, după ce Lionel Messi a inscris două goluri in victoria obtinută in fata echipei Nashville SC, scor 3-1, pe stadionul din Fort Lauderdale. ...

Istvan Kovacs, de la Barcelona - PSG, direct în Copou!
20/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi – FC Voluntari, astăzi, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iasi, partidă contand pentru etapa a 5-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli s-a culca ...

Irina Bulmaga şi Miruna Lehaci participă la Campionatul European
19/04/2024 07:32

Cele două şahiste ale clubului CSM Iasi 2020 se numără printre cele aproape 200 de jucătoare din 35 de ţări care vor evolua la a 24-a editie a Campionatului European de sah feminin – senioare 2024. ...

Handbal feminin, Divizia A - Turneul final va avea loc la Iași
19/04/2024 07:24

Municipiul Iaşi va fi gazda Turneului final al Diviziei A de handbal feminin pentru promovare in primul eşalon, in perioada 10-12 mai, a hotărat federaţia de specialitate. Echipa CSM Iaşi 2020 este califi ...

FC Politehnica Iași, rătăcită în căutarea imposibilului
19/04/2024 04:01

* Politehnica Iasi – FC Voluntari, sambătă, 20 aprilie, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” * fotbalistii din Copou se află intr-o situatie cu adevărat dramatică, avand nevoie ...

A fost aprinsă flacăra la Olimpia antică pentru Jocurile de la Paris 2024
16/04/2024 19:46

Flacăra sacră a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 a fost aprinsă marti in Olympia, Grecia, locul de nastere al Jocurilor antice. Ceremonia a fost inspirată de obiceiurile din antichitate si marcată de me ...

ACS USV Iași câștigă în minutele de prelungire derby-ul cu CSM Pașcani, scor 2-1 (1-0)!
16/04/2024 14:11

Atmosferă cu mult peste pretentiile unui meci din Liga a IV-a a judetului Iasi, chiar dacă duminică a fost vorba despre marele derby dintre ACS USV Iasi si CSM Pascani, primele două clasate, contand pentru ...

Poli Iași, ucisă sub Arcul de Triumf
14/04/2024 21:39

* Dinamo – Poli Iasi 1-0, in runda a patra a play-out-ului SuperLigii la fotbal * Poli mai are de disputat cinci partide si are nevoie de 14 puncte pentru a ssalva categoria * evident, doar rigorile matem ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei