Albine antrenate să depisteze COVID

albine

Dimensiune font:

| 07-05-2021 08:30

Cercetătorii olandezi au ”instruit” albine, care au un simţ al mirosului neobişnuit de ascuţit, să identifice probe infectate cu COVID-19, o descoperire despre care ei afirmă că ar putea reduce timpii de aşteptare pentru rezultatele testelor la doar câteva secunde, relatează joi Reuters.

Pentru a instrui albinele, oamenii de ştiinţă de la laboratorul de cercetare bio-veterinară al Universităţii Wageningen le-au oferit apă îndulcită drept recompensă după ce le-a expus la probe infectate cu COVID-19. Ele nu au primit nici o recompensă după ce au fost expuse la probe neinfectate.


După ce s-au obişnuit cu acest sistem, albinele au reuşit să-şi întindă trompa în mod spontan pentru a primi o recompensă atunci când li s-a prezentat o probă infectată, a declarat Wim van der Poel, profesor de virologie care a participat la proiect.

„Adunăm albine normale de la un apicultor şi le punem în hamuri”, a spus el. „Imediat după ce le prezentăm o probă pozitivă le oferim apă cu zahăr, iar albinele îşi întind trompa pentru a lua apa cu zahăr”, a afirmat el.

Faptul că albinele îşi întind trompele, care se aseamănă cu un pai, pentru a bea este confirmarea unui rezultat pozitiv al testului de COVID-19, conform cercetătorilor.


Poate dura ore sau zile pentru a obţine rezultatul testului COVID-19, însă răspunsul albinelor este imediat. Metoda este de asemenea ieftină, ceea ce o face utilă pentru ţările în care testele sunt rare, au spus ei.

Cu toate acestea, Dirk de Graaf, un profesor care studiază albinele, insectele şi imunologia animală la Universitatea Ghent din Belgia, a declarat că nu vede această tehnică înlocuind formele mai convenţionale de testare COVID-19 în viitorul apropiat.

„Este o idee bună, însă aş prefera să fac teste folosind mai degrabă instrumente clasice de diagnostic decât albine. Sunt un mare iubitor de albine, însă aş folosi albinele în alte scopuri decât detectarea COVID-19”, a mai spus el.

Tehnica „adulmecării de către insecte” a fost testată de Departamentul de Apărare al SUA pentru a detecta explozivi şi toxine în anii 1990. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice S.C. FRIZON HOLDING S.A., cu sediul social în Bucureşti Sectorul 2, Strada C. A. ROSETTI, Nr. 17, Birou 216 Campus 06, Etaj 2, telefon: 0726714275, e-mail: office@frizon.ro, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail office@frizon.ro pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: Punct de lucru - bază de recepţie şi depozitare Tătăranu - Sat Tătăranu, Comuna Tătăranu, Strada Fabricii de Zahar, Nr. 17, Judet Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP5 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp5.namoloasa@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: * Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp5.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. * Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023, ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP10 GABANA FERM MĂICĂNEȘTI, cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0721253612, e-mail: frizonagra@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail frizonagra@gmail.com, pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Viața în orașele viitorului
30/11/2023 09:44

În lumea de astăzi, pe măsură ce populatia urbană creste rapid, orasele se confruntă cu provocări semnificative in ceea ce priveste sustenabilitatea, eficienta si calitatea vietii. Răspunsul la ace ...

Invenția unor cercetători români salvează terenurile poluate
27/11/2023 13:27

O echipă de cercetători de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galati a inventat un material care, imprăstiat pe terenuri poluate, le poate depolua in mod ecologic. Inventia a fost inregistrat ...

NU vă încărcați telefonul în aceste trei cazuri - Ar putea fi fatal pentru el
24/11/2023 21:05

Nivelul bateriei smartphone-ului dvs. a scăzut la 15-20% - in acest caz, il veti incărca cat mai curand posibil. Dar este aceasta cea mai bună abordare? Ce ar trebui să faceti in această situatie? Se pare ...

Descoperire neașteptată cu ajutorul imaginilor din satelit: megastructuri bine ascunse în inima Europei
23/11/2023 11:18

  Imaginile proaspete captate de sateliti aduc la lumină megastructuri impresionante care au fost discret ascunse de privirile cercetătorilor pană in prezent. Această nouă descoperire se re ...

Inteligența Artificială amenință milioane de locuri de muncă
17/11/2023 00:34

Aproape 4 milioane de locuri de muncă din Coreea de Sud riscă să fie inlocuite de inteligenţa artificială (IA) in următoarele două decenii, in principal cele ocupate de lucrători cu gulere albe, conform ...

Bateria se descarcă rapid? Încărcați-vă telefonul în acest mod pentru a prelungi durata de viață a bateriei
16/11/2023 23:47

Încărcarea telefonului este un lucru pe care il facem in mod complet reflex. De obicei, nu ne gandim dacă o facem corect. La primul semn de probleme cu bateria, dăm vina pe echipament si pe producător ...

Test de cultură generală. Câți ochi au albinele?
15/11/2023 20:58

 Albinele au o vedere aparte, care le diferentiază de alte insecte. Ele posedă in total cinci ochi, constand in doi ochi mari si trei ochi mai mici. Fiecare set de ochi are un scop specific, cum ar fi id ...

Inteligența artificială preia controlul - Ce slujbe sunt în pericol în viitorul apropiat
15/11/2023 16:14

Robotii vor inlocui oamenii in cinci domenii de activitate, consideră un expert in inteligentă artificială care afirmă că iar asta se va intampla in viitorul nu prea indepărtat, notează Adevărul.ro. La ...

Anunț important pentru utilizatorii Google. Milioane de conturi de Gmail vor fi șterse în decembrie
14/11/2023 17:35

 Google demarează in decembrie procesul de stergere a milioane de conturi de Gmail. Va fi eliminat inclusiv continutul din Google Workspace, cum ar fi Gmail, Docs, Drive, Meet, Calendar si Google Foto. P ...

Inovaţie pe piaţa auto: motorul diesel hibrid cu amestec hidrogen-diesel
12/11/2023 22:39

Noua tehnologie hibridă hidrogen-diesel a UNSW ar putea revoluţiona viitorul motoarelor diesel, reducand emisiile de CO2 cu 85% şi făcand motoarele diesel incă utilizabile şi mai ecologice. Un grup de oa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei