Cercetătorii au descifrat misterul primului calculator din lume, apărut în antichitate

antikythera-1024x914

Dimensiune font:

| 14-03-2021 11:02

 

Mecanismul de la Antikytera își dezvăluie secretul în fața unei echipe de cercetători de la o universitate britanică.

Descoperit în urmă cu aproximativ un secol, acesta este considerat un calculator astronomic din antichitate. De la momentul în care a fost descoperit, oamenii de știință au încercat să-i descopere secretele. Aceștia au vrut să-și dea seama cum funcționează. În cele din urmă, o echipă de cercetători de la University College London (UCL) a anunţat că i-ar fi descifrat misterul, cel puţin parțial. Anunțul a fost făcut într-un articol din revista Scientific Reports, preluat de The Guardian şi UPI.

Dispozitivul are o vechime de 2.000 de ani și afişa mişcarea universului, trasând deplasarea celor cinci planete cunoscute la acea vreme. De asemenea, acesta prezenta fazele lunii, eclipsele solare şi lunare. Oamenii de știință nu au reuști să stabilească modul exact în care mecanismul reuşea să realizeze aceste performanţe.

În prezent, cercetătorii de la UCL cred că au rezolvat misterul. Ei au reuști să reconstruiască dispozitivul, cu toate mecanismele sale și vor să-l testeze.

„Credem că reconstrucţia se potriveşte cu dovezile pe care oamenii de ştiinţă le-au adunat din rămăşiţele existente până în prezent”, a declarat Adam Wojcik. Acesta este specialist în ştiinţa materialelor la UCL.

Și alți cercetători au încercat anterior să reconstruiască mecanismul, însă faptul că două treimi dintre piesele sale lipsesc a îngreunat procesul. Ei nu au reușit să stabilească modul de funcţionare al acestuia.

Mecanismul este descris drept primul calculator analogic din lume și a fost descoperit în anul 1901. El a fost adus la suprafață, de pe fundul mării. Scufundătorii în căutare de bureţi, l-au descoperit printre obiectele de pe epava unei corăbii scufundate în largul insulei greceşti Antikythera. Se crede că ambarcaţiunea a dispărut într-o furtună în secolul I e. n. între Creta şi Peloponez.

După mai multe decenii de cercetare, oamenii de știință au constatat că obiectul descoperit este o capodoperă a ingineriei mecanice.

Aflat într-o cutie de lemn cu o înălţime de circa 30 de centimetri, mecanismul era acoperit cu inscripţii. Acesta este un manual de utilizare încorporat. Mecanismul conţinea peste treizeci de roţi dinţate din bronz conectate la cadrane şi indicatoare. Întoarcerea mânerului declanşa mişcarea cerului, aşa cum era cunoscut la acea vreme de greci.

Michael Wright, fost curator de inginerie mecanică la Muzeul Ştiinţei din Londra, a pus cap la cap mare parte din mechanism. El a construit o replică funcţională. Însă, cercetătorii nu au reuşit niciodată să înţeleagă pe deplin modul de funcţionare al dispozitivului. Eforturile lor nu au fost ajutate de rămăşiţele care au supravieţuit sub forma a 82 de fragmente separate.

Cercetătorii de la UCL au reuşit să elaboreze noi aranjamente de piese care ar mişca planetele şi celelalte componente în modul corect. Soluţia permite ca aproape toate roţile dinţate ale mecanismului să se încadreze într-un spaţiu cu o adâncime de doar 25 de milimetri.

Acest lucru a fost posibil pe baza activităţii lui Wright şi a altor specialişti. De asemenea, ei au făcut apel la inscripțiile de pe mecanism şi la o metodă matematic descrisă de filosoful antic Parmenide.

Mecanismul de la Antikytera își dezvăluie secretul
Potrivit echipei, mecanismul ar afişa mişcarea Soarelui, a Lunii, a planetelor Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn pe inele concentrice.

Cercetătorii cred că acest studiu îi aduce mai aproape de înţelegerea modului în care dispozitivul Antikythera afişa cerul. Acestora nu le este clar dacă designul este corect sau dacă dispozitivul putea fi construit cu tehnici antice. Inelele concentrice care alcătuiesc afişajul ar trebui să se rotească pe un set de axe imbricate, goale la interior. În lipsa unui strung cu care să fie modelat metalul nu este clar modul în care grecii antici au fabricat astfel de componente. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice S.C. FRIZON HOLDING S.A., cu sediul social în Bucureşti Sectorul 2, Strada C. A. ROSETTI, Nr. 17, Birou 216 Campus 06, Etaj 2, telefon: 0726714275, e-mail: office@frizon.ro, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail office@frizon.ro pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: Punct de lucru - bază de recepţie şi depozitare Tătăranu - Sat Tătăranu, Comuna Tătăranu, Strada Fabricii de Zahar, Nr. 17, Judet Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP5 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp5.namoloasa@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: * Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp5.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. * Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023, ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP10 GABANA FERM MĂICĂNEȘTI, cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0721253612, e-mail: frizonagra@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail frizonagra@gmail.com, pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Ai semnal mai bun la Wi-Fi cu acest obiect pe care-l ai în bucătărie: Îl pui în spatele routerului și ai internet foarte bun
01/12/2023 10:08

Dacă v-ati săturat să vă confruntati cu conexiuni Wi-Fi lente, ar putea exista o solutie simplă care implică un obiect de uz casnic pe care il aveti deja: folie de aluminiu. Expertii sugerează că pla ...

Whatsapp vrea să introducă o nouă caracteristică. Ce vor putea face utilizatorii direct din fereastra de chat
30/11/2023 18:12

WhatsApp a anuntat că vrea să introducă o nouă caracteristică. Utilizatorii platformei vor putea vedea statusul contactelor direct in fereastra de chat. Astfel, cea mai nouă versiune beta a aplicatiei de ...

Viața în orașele viitorului
30/11/2023 09:44

În lumea de astăzi, pe măsură ce populatia urbană creste rapid, orasele se confruntă cu provocări semnificative in ceea ce priveste sustenabilitatea, eficienta si calitatea vietii. Răspunsul la ace ...

Invenția unor cercetători români salvează terenurile poluate
27/11/2023 13:27

O echipă de cercetători de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galati a inventat un material care, imprăstiat pe terenuri poluate, le poate depolua in mod ecologic. Inventia a fost inregistrat ...

NU vă încărcați telefonul în aceste trei cazuri - Ar putea fi fatal pentru el
24/11/2023 21:05

Nivelul bateriei smartphone-ului dvs. a scăzut la 15-20% - in acest caz, il veti incărca cat mai curand posibil. Dar este aceasta cea mai bună abordare? Ce ar trebui să faceti in această situatie? Se pare ...

Descoperire neașteptată cu ajutorul imaginilor din satelit: megastructuri bine ascunse în inima Europei
23/11/2023 11:18

  Imaginile proaspete captate de sateliti aduc la lumină megastructuri impresionante care au fost discret ascunse de privirile cercetătorilor pană in prezent. Această nouă descoperire se re ...

Inteligența Artificială amenință milioane de locuri de muncă
17/11/2023 00:34

Aproape 4 milioane de locuri de muncă din Coreea de Sud riscă să fie inlocuite de inteligenţa artificială (IA) in următoarele două decenii, in principal cele ocupate de lucrători cu gulere albe, conform ...

Bateria se descarcă rapid? Încărcați-vă telefonul în acest mod pentru a prelungi durata de viață a bateriei
16/11/2023 23:47

Încărcarea telefonului este un lucru pe care il facem in mod complet reflex. De obicei, nu ne gandim dacă o facem corect. La primul semn de probleme cu bateria, dăm vina pe echipament si pe producător ...

Test de cultură generală. Câți ochi au albinele?
15/11/2023 20:58

 Albinele au o vedere aparte, care le diferentiază de alte insecte. Ele posedă in total cinci ochi, constand in doi ochi mari si trei ochi mai mici. Fiecare set de ochi are un scop specific, cum ar fi id ...

Inteligența artificială preia controlul - Ce slujbe sunt în pericol în viitorul apropiat
15/11/2023 16:14

Robotii vor inlocui oamenii in cinci domenii de activitate, consideră un expert in inteligentă artificială care afirmă că iar asta se va intampla in viitorul nu prea indepărtat, notează Adevărul.ro. La ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei