motorola

Dimensiune font:

Samsung Galaxy Z Flip învinge categoric Motorola Razr și este mai ieftin

| 13-02-2020 17:11

Samsung a reușit să facă atât de multe lucruri bune față de vechiul Fold încât s-a revanșat pentru dezastrul de anul trecut.

Anunțul noilor Galaxy la evenimentul „Unpacked" al lui Samsung nu a fost o surpriză pentru jurnaliștii The Verge. Samsung a obișnuit clienții săi cu telefoane Galaxy S și Note extrem de puternice și de atrăgătoare. Cu toate acestea, chiar dacă Samsung a reușit Galaxy-uri bune timp de o întreagă decadă, primul telefon care se „îndoaie", Galaxy Fold, a fost un eșec.

Cea mai mare surpriză a fost noul Galaxy Z Flip. Samsung a reușit să facă atât de multe lucruri bune față de vechiul Fold încât s-a revanșat pentru dezastrul de anul trecut și a revenit în categoria telefoanelor inteligente care se „îndoaie". Ecranul lui Galaxy Z Flip este de sticlă, calitatea materialelor este una solidă, iar specificațiile sunt de vârf de gamă.

Samsung, pionier

Conform jurnaliștilor care au avut posibilitatea să folosească atât Z Flip, cât și noul telefon al lui Motorola, Razr 2019, Samsung a reușit să facă atât de multe lucruri bune încât conduce noua categorie a telefoanelor „împachetate".

„Este un lucru bun că Samsung a făcut atât de multe chestii bune, fiindcă, dacă Motorola ar fi condus categoria acestor telefoane, am fi fost într-o situație mult mai întunecată", se arată în recenzia de pe site-ul The Verge. Mai mult decât atât, împătimiții de tehnologie au transmis că „nici măcar nu este un concurs", Samsung zdrobește Motorola la această categorie.

Înainte să analizăm diferențele, Razr are câteva lucruri mai bune față de Z Flip, cum ar fi: brandul și aparența clasice pentru telefon, se închide complet, se deschide mai ușor cu o singură mână și a fost lansat înaintea lui Z Flip (chiar dacă lansarea a fost destul de slabă).

Specificații tehnice


Samsung Galaxy Z Flip este un telefon mai ușor decât Motorla Razr 2019, având 183g, față de 205g.

Când vine vorba de dimensiuni, oferta lui Samsung este mai groasă, dar aspectul display-ului se apropie mai mult de un telefon modern decât unul ciudat, așa cum este în cazul Motorolei. Ecranul lui Razr este neobișnuit de lung și îngust, având la bază o „bărbie" gigantică, în ciuda dimensiunilor similare.

Ecranele
(w670)

Este lesne de înțeles că display-ul lui Samsung Galaxy Z Flip, supranumit „Dynamic AMOLED", este superior față de oferta POLED a lui Motorola Razr. Samsung fabrică cele mai bune ecrane din lume și are contracte până și cu Apple, așadar, lupta este pierdută de compania americană în acest domeniu.

O altă luptă pe care o pierde Motorola este cea a materialelor. Stratul protector al lui Galaxy Z Flip este de sticlă, fiind primul ecran de sticlă prezent la un telefon care se îndoaie. În contrast, Razr beneficiază de un ecran de plastic, deloc plăcut la atingere, un compromis pentru a face posibilă închiderea aproape completă a acestuia, față de oferta Samsung.

Ambele dispozitive au un al doilea ecran, așa cum întâlnim la telefoanele care se „împachetează", însă Motorola oferă o funcționalitate mai mare față de miniatura de un inch (2,5 cm) propusă de Galaxy Z Flip.

Hardware
 

Din păcate pentru Motorola, Razr nu poate fi considerat un telefon de top. Samsung Galaxy Flip Z întrece telefonul americanilor la toate capitolele când vine vorba de componente interne: 256GB memorie internă față de 128GB; CPU Snapdragon 855 Plus față de Snapdragon 710; 8GB memorie RAM vs 6GB memorie RAM; Baterie de 3.300mAh față de 2.510mAh.

În rest, ambele telefoane folosesc USB-C, sunt construite solid și sunt făcute să dureze ani întregi, după spusele celor două companii.

Camerele

Alte capitole la care Razr este întrecut ușor de noul Galaxy Flip Z sunt fotografia și înregistratul video. Samsung oferă o cameră normală de 12MP și una ultra-wide, tot de 12MP, în timp ce Motorola are o singură opțiune, o cameră de 16MP.

Camerele frontale ale dispozitivelor sunt diferite și ele, sud-coreeni propunând un senzor de 10MP, în timp ce Razr beneficiază de un senzor de 5MP. Chiar dacă megapixelii nu sunt un indicator bun pentru performanțele unei camere, Razr pierde și această luptă.

Când vine vorba de video, Z Flip poate filma 4K la 60FPS, în timp ce Motorola Razr este capabil să filmeze 4K la 30FPS.

Software și preț

Nu în ultimul rând, Galaxy Z Flip spală rușinea ultimului Galaxy Fold cu integrarea Android 10 din cutie și cu un preț echivalent cu 6050 lei. Motorola Razr 2019 costă cu cel puțin 500 de lei mai mult și vine cu Android 9 din fabrică.

Așadar, Galaxy Z Flip aproape că a zdrobit competitorul său din sectorul telefoanelor inteligente „cu clapetă", având o baterie mai bună, un ecran mai bun, camere mai bune, componente net superioare, toate la un preț... mai mic. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
Windows 10 este pe cale să primească un facelift
21/02/2020 17:15

Utilizatorii Windows 10 inrolaţi in programul de testare Windows Insiders sunt pe cale să primească versiuni complet noi ale icon-urilor Windows cu care ne-am obişnuit, ce vor apărea atat in meniul Start ...

Tone e20, telefonul care nu te lasă să faci poze dezbrăcat
20/02/2020 11:18

Multi adolescenti trimit prietenilor poze nud cu ei. Dar există un telefon care nu permite realizarea de instantanee dacă esti gol. Tone e20 este primul smartphone care te impiedică să faci fotografii nud. ...

De ce România NU are voie să folosească Huawei pentru 5G
18/02/2020 15:15

Ambasadorul SUA la Bucuresti, Adrian Zuckerman, avertizează Romania să nu folosească tehnologia 5G furnizată de Huawei, pe motiv că firma chinezilor ar spiona. Într-un editorial pentru Radio Europa L ...

Fenomen necunoscut descoperit în adâncul oceanelor
18/02/2020 12:26

Oamenii de stiintă japonezi impreună cu un grup de specialisti din Rusia au descoperit in adancul apelor un fenomen necunoscut : efectul de generare a undelor gravitationale, care preced valurile uriase, tsun ...

Viitorul iPhone ieftin va fi lansat alături de AirPods Lite, varianta ieftină a căștilor
17/02/2020 18:46

Apple ar lucra in secret la o pereche mai ieftină de AirPods, care s-ar lansa in acest an. Apple ar lucra in secret la o pereche mai ieftină de AirPods, care s-ar lansa in acest an, conform The Sun. Asa-numi ...

Care sunt șansele să rămâi însărcinată dintr-un ovul congelat
17/02/2020 18:38

În Occident, femeile sunt incurajate să-si congeleze ovulele pentru a putea rămane insărcinate mai tarziu in viată. Motivele pentru care femeile au copii mai tarziu in viată sunt multe si variate. Un ...

Adrian Zuckerman AVERTIZEAZĂ România:
17/02/2020 18:24

Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la Bucureşti, avertizează Romania să nu folosească tehnologia 5G furnizată de Huawei. Acesta spune că firma chinezească ar spiona.   Adrian Zuckerman a amintit c ...

Samsung Galaxy Z Flip și Motorola Razr se sparg la prima căzătură? Cât de rezistente sunt telefoanele de 6.500 lei
17/02/2020 14:52

Telefoanele cu clapetă au fost readuse la viată cu ajutorul noilor telefoane oferite de Samsung si Motorola, Galaxy Z Flip si Razr 2019. Telefoanele cu clapetă au fost readuse la viată cu ajutorul noilor t ...

Facebook a lansat o aplicaţie pentru hobbyuri. Este disponibilă doar pe iOS
17/02/2020 13:31

Facebook a lansat Hobbi, o aplicaţie de distribuire de fotografii şi inregistrări video pentru documentarea proiectelor personale şi hobbyurilor, prin editare şi organizare. Deşi asemănătoare Pinterest, ...

Ecranul „de sticlă” al lui Galaxy Flip Z, o fraudă? Care sunt declarațiile Samsung
17/02/2020 10:59

Samsung tocmai a lansat noul Galaxy Z Flip, iar ecranul său de sticlă foarte subtire si flexibilă, o premieră in industrie, a atras atentia entuziastilor. Samsung tocmai a lansat noul Galaxy Z Flip, iar ec ...