matrix4

Dimensiune font:

Filmările pentru "Matrix 4" vor debuta în 2020. Cine este actorul care îl va înlocui pe Keanu Reeves în rolul principal

| 24-06-2019 15:44

Filmările pentru cea de-a patra parte a francizei SF de succes "Matrix", regizată de surorile Lilly şi Lana Wachowski, vor debuta în 2020, la Chicago, în SUA, iar Michael B. Jordan a fost distribuit în rolul principal.

 

 Scenariul noului film este semnat de Zak Penn, care a fost şi coscenaristul lungmetrajelor "X-Men 2", "X-Men: The Last Stand" şi "The Avengers".
Keanu Reeves, interpretul lui Neo, a declarat deja că nu vrea să îşi reia rolul. Partitura principală i-a fost distribuită lui Michael B. Jordan, star al filmelor "Creed" şi "Pantera Neagră/ Black Panther". De altfel, tânărul actor va produce noul lungmetraj împreună cu studiourile Warner Bros.

Lansat în 1999, primul film din franciza "Matrix" aduce în scenă un programator anonim, Thomas A. Anderson (interpretat de Keanu Reeves), care, noaptea, devine Nero, alesul care va salva omenirea. Un mic grup din rezistenţă, condus de Morpheus (jucat de Laurence Fishburne) îl va ajuta în misiunea lui. Împreună, ei vor declanşa o luptă împotriva Matrixului şi a teribililor agenţi ai săi. Filmul scris şi regizat de acum surorile (foştii fraţi Andrew şi Laurence) Lilly şi Lana Wachowski a marcat revenirea încununată de succes a actorului Keanu Reeves, care, după "Speed", de Jan de Bont, din 1994, era departe de succesul de odinioară.

În trilogia "Matrix", realizatorii săi au acţionat ca nişte adevăraţi savanţi, experţi în arta combinării tehnologiilor digitale din domeniul efectelor speciale cu arta coregrafiilor spectaculoase din scenele de luptă din cinema-ul asiatic, folosind o inovaţie majoră: "bullet time", un efect vizual obţinut cu ajutorul unui set de aparate foto dispuse în jurul personajului principal. Obturatoarele se declanşează simultan, cu un diferenţial de timp foarte scurt, fapt ce permite, după montaj, crearea iluziei unei imagini care se deplasează liber în jurul unei acţiuni "îngheţate" în timp, sau încetinită până la extrem.

Inclus în arhivele naţionale ale cinema-ului american în 2012, filmul "The Matrix" a devenit astfel oficial un "clasic" al industriei de dincolo de Atlantic.

Trilogia "Matrix" a avut încasări de peste 1,6 miliarde de dolari, datorită efectelor speciale inovatoare şi scenelor de luptă spectaculoase. MEDIAFAX.RO

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Unde va canta Celine Dion la Bucuresti si cand se pun biletele in vanzare
15/10/2019 12:29

Astfel, concertul va avea loc pe Arena Nationala, pe 29 iulie 2020, dupa cum a transmis EMAGIC pe Facebook. "Biletele pentru concert se vor pune in vanzare joi, 17 octombrie, ora 10:00 pe celine.emagic.ro ...

Ţiriac Jr. şi Sorana Cîrstea, noul cuplu şoc din lumea mondenă? Detaliul care i-a dat de gol pe cei doi îndrăgostiţi
15/10/2019 10:42

  Tiriac Jr. si Sorana Cirstea, noul cuplu din lumea mondenă? Detaliul care i-a dat de gol pe cei doi indrăgostiti   Tiriac Jr. si jucătoarea de tenis Sorana Cirstea, noul cuplu din ...

Țeapă cu numere  de telefon necunoscute din alte țări. RISC uriaș la care te poți expune
14/10/2019 22:58

 Curiozitatea romanilor de a suna inapoi la numerele necunoscute din străinătate se taxează cu bani in plus la factură. Cei care sună se expun insă şi altor riscuri.   Dacă veţi primi un be ...

Ce făcea Elena Ceaușescu, când dictatorul era la vânătoare. Cele cinci obsesii ale lui Ceaușescu-VIDEO
29/09/2019 10:17

    Marius Marinescu si Adrian Eugen Cristea, adjunctul şefului Direcţiei a V-a a Securităţii, au făcut o incursiune in casa lui Nicolae Ceausescu. Generalul Cristea, un apropiat al cup ...

I-a crescut un corn de 10 centimetri după ce s-a lovit la cap. Reacția medicilor
19/09/2019 14:42

  Unui bărbat din India a i-a crescut un “corn de drac” de 10 centimetri in frunte după ce s-a lovit la cap. Shayam Lal Yadav, in varstă de 74 de ani, a apelat la medici să ii eli ...

Cum arată Mr. Bean, la 64 de ani. A albit și poartă ochelari
18/09/2019 09:46

  Cum arată Mr. Bean, la 64 de ani Comicul britanic Mr. Bean, 64 de ani si milioane de oameni in spate pe care i-a făcut să rădă. Desi toti il avem in memorie brunet, slăbut si oc ...

Cum se face nodul la cravată. Rapid și ușor - VIDEO
18/09/2019 09:35

    Cum se face nodul la cravată. Nodul la de la cravată poate părea o corvoadă pentru cei mai multi dintre bărbati. Iată cat de simplu se face.       &nb ...

VIDEO-Cicalitoarea la nunta
13/09/2019 10:53