Tradiții de Ignat

ignat

Dimensiune font:

| 20-12-2022 07:22

 * unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri ale românilor este tăierea porcului, eveniment care are loc în fiecare an pe 20 decembrie, de Ignat * în ciuda opreliştilor şi sfaturilor UE legate de sacrificarea animalelor, gospodarii îşi văd de ale lor şi respectă tradiţia veche încă de pe vremea romanilor
Nu există Crăciun fără Ignat şi fără sacrificiul care însoţeşte sărbătoarea. În satele Moldovei, tăierea porcului era un motiv de mândrie şi de bucurie pentru gospodari, godacul fiind un semn al prosperităţii.
Pomana porcului


Legenda spune că în Ajunul Ignatului porcii visează că vor fi tăiaţi motiv pentru care nu mai mănâncă şi nu se mai îngraşă. A doua zi, dis-de-dimineaţă, înainte să se trezească familia, ca să nu le fie milă fiindcă altfel râmătorul va muri greu, bărbaţii scot porcul din coteţ, iar cel mai curajos dintre toţi îl înjunghie. După ce i s-a scurs tot sângele, este pârlit în foc de paie, lemne sau mai nou cu pompa de gaz. Urmează să fie spălat, uns cu un strat de sare, pentru ca şoricul să fie moale, şi apoi acoperit cu un ţol, pe care se aşează un copil.
Pasul următor tranşarea animalului şi niciodată nu se începe fără însemnarea cu Sfânta Cruce în frunte. Ignatul nu este complet fără Pomana Porcului, la care gospodina invită pe toţi cei care au participat la ritualul de sacrificare. Porcul este folosit şi ca „oracol“, iar instrumentul principal este splina. Legenda spune că splina godacului este cel mai bun meteorolog în privinţa iernii. Dacă este groasă în capăt, e semn de iarnă grea, cu multă zăpadă, dar şi de vară cu recoltă bogată. Dacă este subţire, iarnă săracă în omăt, geroasă, primăvara va veni mai repede, iar anul nu va fi foarte îmbelşugat. În unele locuri, untura de porc negru este folosită la vrăji. Cei care erau bănuiţi că vor ajunge strigoi erau unşi cu untură de porc negru. În ajun de Ignat, vrăjitoarele umblă să „ia belşugul” caselor, iar gospodinele împrăştie mei şi grâu în faţa casei.
Cine a fost Ignat
Povestea spune că eroul al cărui hram îl sărbătorim pe 20 decembrie fost hirotonit episcop al Antiohiei de Sfântul Apostol Petru sau că a fost al treilea episcop, după Evodius. A fost ucis ca martir la Roma, în jurul anului 110. Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. După ce împăratul a văzut că nu poate fi întors de la credinţa în Hristos, l-a supus la chinuri, dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis la Roma, păzit de zece oştaşi, ca să fie dat la fiare în arenă. În drum spre Roma a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea. Tuturor le mărturisea că se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung pâine curată lui Dumnezeu“. După ce leii i-au sfâşiat trupul, i-au rămas numai oasele cele mari, pe care le-au luat creştinii şi le-au dus în Antiohia. Despicându-i-se inima în mai multe părţi, s-a descoperit că fiecare bucată purta scris, cu litere de aur, numele Mântuitorului. În România, părţi din moaştele Sfântului Ignatie Teoforul se află la Schitul Darvari din Bucureşti, în Catedrala episcopală din Galaţi şi la Mănăstirea Tismana.
Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Regal de creativitate la Palatul Culturii
15/05/2024 17:43

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in calitate de partener al Federaţiei Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) in organizarea celei de-a IV-a editii a Romanian Creative Week, invită ...

Curtea de Apel Suceava menţine controlul judiciar instituit faţă de primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei
15/05/2024 17:23

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, rămane sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de fapte de corupţie, potrivit unei decizii luate, miercuri, de Curtea de Apel Suceava. Controlul ju ...

Dulgheritul, o meserie pe cale de dispariție
15/05/2024 14:22

  Într-un colt linistit al atelierului său, Petru Poinescu, din Vaslui, mangaie cu privirea mesele de lucru. Fiecare suprafată poartă urmele unor povesti vechi, sculptate in lemn de mainile sale ...

A început Romanian Creative Week 2024
15/05/2024 14:10

 Comunicat de presă. A inceput Romanian Creative Week 2024, premierele primei săptămani: Mircea Cantor va prezenta celebra geantă Dior la Iasi, Festival du Bonheur pour les gourmands, in parcul Pa ...

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoșani rămâne în arest la domiciliu
15/05/2024 13:34

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a ...

Concurs pe teme de anticorupție, dedicat elevilor din Vaslui
15/05/2024 13:05

Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Vaslui din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi Primăria Municipiului Vaslui, derulează in perioada, 1 ...

Spectacol dedicat copiilor, la Opera Iași
15/05/2024 13:01

Opera Naţională Romană din Iaşi anunţă că programează un nou spectacol de balet dedicat copiilor,"Zana păpuşilor", de Josef Bayer, care va putea fi urmărit duminică, in Sala Mare, de la or ...

Municipiul Iaşi devine acţionar la ApaVital
15/05/2024 12:59

Consilierii locali ieşeni se vor intruni miercuri, 15 mai, de la ora 10, intr-o nouă şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi este inscris un singur proiect de hotărare şi anume aprobarea particip ...

  La închisoare, după ce şi-a spânzurat mâţa!
15/05/2024 12:56

M.C. are o vilă intr-un sat din sudul municipiului Iasi. Construcţia e aproape de varful dealului, una foarte izolată. Dar asta nu l-a scăpat de răspunderea in faţa legii. După excesul de furie din vara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei