Tudorel Toader, Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice

tudorel3

Dimensiune font:

| 12-01-2024 14:00

Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof.univ.dr Tudorel Toader, va primi miercuri, 17 ianuarie, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Studii Economice din București, la inițiativa Facultății de Drept a acestei prestigioase instituții.

Unul dintre cei mai apreciați profesori de Drept din România, prof univ dr Tudorel Toader a absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în anul 1986, și după o experiență de 4 ani ca procuror la Procuratura locală Panciu, județul Vrancea, a început o carieră didactică în Universitatea ieșeană.

A început ca asistent universitar, în anul 1990, ajungând, 12 ani mai târziu, profesor universitar, conducător de doctorat (din anul 2005), decan al Facultății de Drept (2004 – 2016), director al Școlii doctorale din cadrul Facultății de Drept a UAIC (2005 – 2016) și rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (din 2016), funcție pe care o ocupă în prezent.

Tudorel Toader a fost ministru al Justiției (perioada februarie 2017 – aprilie 2019), membru în Comisia de la Veneția - organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experți independenți în domeniul dreptului constituțional (2014 – 2022), judecător la Curtea Constituțională a României (octombrie 2006 – iulie 2016).

Profesează ca avocat în Baroul Iași, din anul 1991 (suspendat în perioada 2006 – iulie 2020, în care a ocupat diverse funcții în stat), fiind unul dintre cei mai reprezentativi avocați din țară, a publicat peste 30 de cărți (autor principal sau în colaborare, dar și peste 100 de articole și studii în reviste din fluxul științific internațional.  

 

Prof univ, dr Tudorel Toader a contribuit, în ultimii ani, la extinderea și modernizarea patrimoniului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, candidând, în acest an, pentru un nou mandat de rector al primei univestități moderne a României.

 

Prof univ, dr Tudorel Toader a mai primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității din Craiova – Facultatea de Drept (în anul 2017), pentru „Contribuţiile aduse la domeniile fundamentale de cercetare în ştiinţa dreptului, aducând contribuţii care au forţă sistematizatoare, imprimând soluţii de doctrina în succesiunea codurilor penale şi în evoluţia normativă în materie penală. În lucrările sale, dreptul penal este în mod constant supus unei analize prin filtre specifice: jurisprudenţa CEDO şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, după cum menționau reprezentanţii Universităţii din Craiova.

Totodată, prof univ.dr Tudorel Toader a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul - Republica Moldova (anul 2013) și Odessa National Economic University, Odesa – Ucraina (anul 2021).

A primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de „Cavaler”, conferit de către Președintele României, prin Decretul nr. 401 din 5 iunie 2012, Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, conferit de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Reședința Patriarhală din București (anul 2012), alături de foarte multe alte premii pentru excelență academică din partea diferitor instituții din țară și din străinătate. Adina MARCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat în recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie și recuperare medicală pentru adulţi, copii și bebeluși, inaugurată în Palas Campus
14/05/2024 14:22

Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat in recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie si recuperare medicală pentru adulţi, copii si bebelusi, inaugurată in Palas Campus Iasi, 14 m ...

Scandal de corupție în Primăria Bacău. Funcționar prins în flagrant când lua o mită de 4.000 de euro
14/05/2024 12:59

Un angajat al Primăriei Bacău, functionar la Direcţia Administrare Baze Sportive, a fost prins in flagrant, sambătă, 11 mai 2024, cand lua o mită de 4.000 de euro. Salariatul a pretins bani de la un cond ...

Motocicletă izbită violent de o fântână, într-un sat din Suceava. Un tânăr a murit și altul a fost grav rănit
14/05/2024 12:46

O persoană a murit, iar alta a fost grav rănită in urma unui grav accident de motocicletă produs pe raza satului Sălăgeni din comuna Dumbrăveni, judetul Suceava. Un accident rutier incheiat tragic a avu ...

Mașină spulberată de tren, în Neamț. Șoferul care a forțat trecerea de cale ferată a scăpat teafăr
14/05/2024 12:19

Un nou accident feroviar s-a petrecut in judeţul Neamţ. Masina unui conducător auto iresponsabil, care nu a fost rănit, a fost surprins pe calea ferată de o garnitură a unui tren de persoane. Pompierii d ...

Sinucidere bizară în Constanța. Un șofer de TIR din Neamț, dat dispărut, s-a aruncat de pe podul de la Agigea
14/05/2024 12:07

Politistii din Constanta au fost chemati să deslusească un caz misterios petrecut marti, 14 mai 2024. Tragedia a avut loc dimineată pe podul de la Agigea, unde un bărbat de 37 de ani, dat dispărut de cătr ...

Literatura de lângă noi. Focus: Ungaria
14/05/2024 09:39

De Noaptea Muzeelor, 18 mai 2024, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii se va desfăsura editia a treia a proiectului cultural Literatura de langă noi. Focus: Ungaria. Evenimentul va avea ...

Ungaria, despre războiul din Ucraina: O superputere nucleară nu poate fi învinsă. Ceea ce se întâmplă este, practic, ţinerea în funcţiune a unui abator
14/05/2024 09:18

Guvernul maghiar nu doreşte să participe in niciun fel la pregătirea militarilor ucraineni şi la livrarea de arme, dar presiunea asupra Ungariei este uriaşă şi este de aşteptat ca in următoarele săpt ...

Palatul Culturii se pregătește de bal
14/05/2024 09:00

Cea de-a treia editie a Balului Palatului din Iasi va avea loc la finalul acestei luni. Manifestarea, desfăsurată la Palatul Culturii, este organizată de Complexul Muzeal National Moldova Iasi, Opera Nation ...

Proiectele de infrastructură ale Iașului rămân înțepenite
14/05/2024 08:36

* se intrevede posibilitatea ca proiectele Variantei Ocolitoare Podu Iloaiei si Variantei de Ocolire Iasi Sud (Uricani – str. Cicoarei – str. Arh. Berindei – intersectie Soseaua Nicolina) să ...

Profesioniști ai dreptului afacerilor conferențiază la Iași
14/05/2024 08:15

Cu sprijinul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langă Camera de Comert si Industrie Iasi, la finalul acestei săptămani va avea loc la Iasi cea de-a doua editie a Conferintei „Dreptul Afacerilor in Dina ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei