Tudorel Toader, ultima șansă pentru Elena Udrea

275418860_3134178720159790_4708778610916523531_n

Dimensiune font:

| 07-03-2022 13:33

 Luni, 7 martie 2022, la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a desfășurat primul termen din procesul Gala Bute, cu un avocat celebru de partea Elenei Udrea. Este vorba de fostul ministru al Justiției, actualul rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesorul Tudorel Toader.

În dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a fost condamnată inițial la 6 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, decizia fiind pronunțată pe 5 iunie 2018. În urma deciziei CCR prin care s-a constatat nelegala compunere a completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ, executarea pedepsei a fost suspendată, urmând ca Înalta Curte să stabilească dacă procesul în dosarul „Gala Bute” se reia sau nu din faza apelului. 

Termenul de astăzi, la care au fost prezenți toți ceilalți inculpați din dosarul „Gala Bute”, a durat doar jumătate de oră, după ce reprezentantul DNA a sesizat că firma Euro Box Promotion, parte în proces, nu a fost citată corect, prin intermediul lichidatorului judiciar. Prin urmare, judecătorul Andrei Enescu a acordat un nou termen, la data de 4 aprilie. 

În cazul în care avocatul Tudorel Toader va reuși să convingă Înalta Curte să admită contestația în anulare, procesul Gala Bute se va relua la aceeași instanță, tot la un complet de 5 judecători. „Procesul acesta reprezintă o provocare profesională, având în vedere că în sala de judecată vor fi puse față în față o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene și o alta, a Curții Constituționale a României”, a declarat profesorul Tudorel Toader, precizând că procesul se poate încheia chiar la termenul din aprilie. „Dacă i se admite contestația, o să fie rejudecat apelul. Dacă nu, ea trebuie să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare”, a completat Tudorel Toader.

 

De când s-a întors în avocatură, profesorul Tudorel Toader a reușit să contribuie la achitarea fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, dar și la reabilitarea lui Adrian Năstase. Fostul ministru al Justiției, unul dintre cei mai buni avocați penaliști din România, reprezintă acum în instanță multe alte nume sonore, printre care Ioan Bendei, fostul şef al companiei RCS-RDS (Digi), sau Gruia Stoica, fondatorul Grup Feroviar Român.

 

Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat dezlegare inclusiv de la Curtea de Justiție a UE, instituție care a transmis, în decembrie 2021, că dreptul european cu privire la fraude cu banii UE are prioritate față de deciziile CCR. Acum, judecătorii de la ÎCCJ vor stabili în ce fel se aplică decizia judecătorilor CJUE pentru Elena Udrea și restul inculpaților din dosar.Potrivit rechizitoriului DNA din 2015, Elena Udrea a hotărât organizarea Galei Bute din 2011, după discuții cu președintele FR Box de la acea vreme, Rudel Obreja. Apoi, aceasta le-a cerut subordonaților din Ministerul Dezvoltării să găsească soluții pentru finanțarea meciului, „urmărind obţinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute”. „Sumele obținute de Udrea au intrat fie nemijlocit în patrimoniul ei (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de ea (Organizația București a unui partid și Rudel Obreja)”, se arată în rechizitoriul DNA.

Udrea a fost apoi condamnată pentru 3 infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. 

Alexandra STOICA

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Regal de creativitate la Palatul Culturii
15/05/2024 17:43

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in calitate de partener al Federaţiei Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) in organizarea celei de-a IV-a editii a Romanian Creative Week, invită ...

Curtea de Apel Suceava menţine controlul judiciar instituit faţă de primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei
15/05/2024 17:23

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, rămane sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de fapte de corupţie, potrivit unei decizii luate, miercuri, de Curtea de Apel Suceava. Controlul ju ...

Dulgheritul, o meserie pe cale de dispariție
15/05/2024 14:22

  Într-un colt linistit al atelierului său, Petru Poinescu, din Vaslui, mangaie cu privirea mesele de lucru. Fiecare suprafată poartă urmele unor povesti vechi, sculptate in lemn de mainile sale ...

A început Romanian Creative Week 2024
15/05/2024 14:10

 Comunicat de presă. A inceput Romanian Creative Week 2024, premierele primei săptămani: Mircea Cantor va prezenta celebra geantă Dior la Iasi, Festival du Bonheur pour les gourmands, in parcul Pa ...

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoșani rămâne în arest la domiciliu
15/05/2024 13:34

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a ...

Concurs pe teme de anticorupție, dedicat elevilor din Vaslui
15/05/2024 13:05

Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Vaslui din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi Primăria Municipiului Vaslui, derulează in perioada, 1 ...

Spectacol dedicat copiilor, la Opera Iași
15/05/2024 13:01

Opera Naţională Romană din Iaşi anunţă că programează un nou spectacol de balet dedicat copiilor,"Zana păpuşilor", de Josef Bayer, care va putea fi urmărit duminică, in Sala Mare, de la or ...

Municipiul Iaşi devine acţionar la ApaVital
15/05/2024 12:59

Consilierii locali ieşeni se vor intruni miercuri, 15 mai, de la ora 10, intr-o nouă şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi este inscris un singur proiect de hotărare şi anume aprobarea particip ...

  La închisoare, după ce şi-a spânzurat mâţa!
15/05/2024 12:56

M.C. are o vilă intr-un sat din sudul municipiului Iasi. Construcţia e aproape de varful dealului, una foarte izolată. Dar asta nu l-a scăpat de răspunderea in faţa legii. După excesul de furie din vara ...

O bătrânică s-a apărat cu ghipsul de la mână împotriva fiului şi a nurorii
15/05/2024 12:54

Judecătorii păşcăneni s-au confruntat, săptămana trecută, cu un dosar la al cărui conţinut nu s-ar fi gandit vreodată. O bătranică in etate de 72 de ani, văduvă şi cu afecţiuni cardiace, a cerut ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei