Uleiul de busuioc, eficient în tratarea otitelor

ulei-busuioc

Dimensiune font:

| 24-03-2021 14:46

Otitele acute sunt inflamații cauzate de infecții bacteriene și se manifestă printr-o durere violentă a urechii, asociată cu o febră de aproximativ 38,5°C. Cei mai afectați sunt copiii între 6 luni și 2 ani. Atunci când copilul plânge pentru ca îl doare urechea, părinții caută cea mai bună și mai rapidă soluție pentru a-i alunga suferința. De aceea, ei nu își duc întotdeauna copilul la medicul specialist, ci caută tratamente cât mai eficiente în medicina tradițională. Unul dintre remediile cunoscute pentru

efectele benefice pe care le au asupra otitelor este uleiul esențial de busuioc. Dacă infecția se agravează, este indicat totuși să se treacă la tra

tamentul medicamentos. Studii realizate de cercetătorii de la Spitalul Universitar din Reykjavik, Islanda, au arătat că uleiul esențial de busuioc este mai eficient în tratarea otitelor acute la copii decât antibioticele. Doctorul Karl Kristinsson a testat eficiența acestui tratament pe șoareci de laborator care au fost contaminați fie cu un streptococ (Strep

tococcus pneumoniae), fie cu un virus gripal (Haemophilus influenzae). Animalele au fost apoi împărțite în două grupe: celor din prima

grupa le-au fost administrate picături de uleiuri esențiale pe bază de busuioc, iar șoarecilor din cea de-a doua grupă – un tratament placebo.

La finalul studiului, medicii au observat ca 80 la sută dintre șoarecii tratați cu uleiuri esențiale s-au însănătoșit, în timp ce în cadrul celei

de-a doua grupe s-au constatat ameliorări ale bolii la doar 6 la sută dintre subiecți. Deși medicul islandez susține că tratamentul naturist este de preferat în cazul otitei la copii, specialiștii români nu sunt de acord cu

acest lucru. Este destul de riscant să administrezi doar picături de uleiuri esențiale unui copil cu febră mare, cu otite subacute sau cronice.

Maura ANGHEL 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Românii riscă să nu se mai poată trata în străinătate. Suma pe care o datorează statul român spitalelor din occident
27/05/2024 15:18

Romania are datorii uriase la unităti medicale din străinătate unde a trimis pacienti cu grave probleme de sănătate care nu puteau fi tratati in tară, si din această cauză, in curand, am putea fi anunta ...

Alimentul cu cel mai mare impact asupra sistemului imunitar, dezvăluit de un dietetician
25/05/2024 12:42

 Alimentul numărul 1 care stimulează imunitatea este ardeiul gras rosu, potrivit editorului de nutritie de la publicatia Today.com, Natalie Rizzo, care este si dietetician autorizat. Multi oameni c ...

Produsele agricole non UE pot fi dăunătoare sănătății
24/05/2024 08:49

Este un lucru lesne de observat că, in supermarket sau la piată, produsele agricole non UE sunt mai ieftine. Asta chiar dacă, uneori par mai apetisante. Totusi, consumul lor poate să nu fie tocmai benefic p ...

Un bărbat căruia i s-a extirpat din greșeală un plămân are de primit despăgubiri de 150.000 de euro de la Institutul Marius Nasta. Beatrice Mahler: „nu sunt fonduri”
23/05/2024 16:16

Un bărbat a castigat după 9 ani de procese disputa cu Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, care trebuie să-i plătească despăgubiri importante. In anul 2015, Teodor Mema avea 59 de ani cand a fos ...

Un milion de români suferă de intoleranță la gluten
23/05/2024 13:16

 Numărul pacienţilor cu boală celiacă a crescut in Romania de 5-10 ori faţă de ceea ce era in urmă cu 10 ani, din cauza creşterii ratei de diagnostic, secretul fiind identificarea acestei boli, dar ...

Oamenii de ştiinţă au descoperit un tratament important pentru glioblastom
22/05/2024 13:51

O echipă de oameni de ştiinţă americani de la Institutul de Cercetare Biomedicală Fralin a identificat o cale celulară cheie in glioblastom, deschizand potenţial noi căi pentru terapie. Pentru mulţi p ...

Sunt şi spitale care nu pot oferi servicii corecte
22/05/2024 11:58

Carmen Orban, consilierul premierului Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că există spitale in ţară care nu pot oferi servicii medicale "corecte" şi a susţinut că este nevoie de o reformă in s ...

Situație îngrijorătoare: Erbicid cunoscut găsit în cantități ridicate în peste 55% din probele de spermă de la o clinică de infertilitate
21/05/2024 19:07

Mai mult de 55% dintre probele de spermă de la o clinică de infertilitate din Franta contineau niveluri ridicate de erbicide, in special glifosat, cel mai comun erbicid din lume. Acest fapt ridică noi intreb ...

De ce nu reuşeşti să scapi de stres: cele mai întâlnite motive
21/05/2024 15:29

De ce nu reuşeşti să scapi de stres: cele mai intalnite motive Stresul este de multe ori parte din viaţa cotidiană, in special atunci cand trăieşti intr-un ritm alert şi ai multe responsabilităţi pe ...

Mitofagia, procesul vital pentru sănătatea celulară
21/05/2024 13:48

În vastul domeniu al biologiei celulare, un proces intrigant si esential pentru functionarea optimă a organismului este mitofagia. Aceasta reprezintă un mecanism de auto-curătare si reciclare al celule ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei