Un ieşean s-a dus să facă sex în spatele supermarketului, dar a rămas fără bani şi fără proteza dentară

2talhar

Dimensiune font:

| 01-03-2022 23:59

Gheorghe A. are 57 de ani, e necăsătorit şi obişnuia să caute aventuri amoroase prin zona pieţei Nicolina. Aşa a ajuns, în dimineaţa de 10 mai 2021 la Dorina G, o femeie ce trăieşte din colectarea monedelor de 50 bani din cărucioarele lăsate de clienţii celor două supermarketuri din zonă. I-a propus 10 lei pentru o partidă de sex, femeia a luat banii,  dar l-a refuzat, pe motiv că e prea puţin. Conversaţia a fost auzită de Mihai A., un recidivist care se afla, întâmplător, la doar câţiva metri de cei doi.

După ce bătrânul s-a îndepărtat, Mihai a abordat-o pe Dorina şi i-a zis să se ducă după Gheorghe şi să-i spună că acceptă o repriză de amor în spatele magazinului. Că, între timp, „îl va face la buzunare pe moşneag” şi că vor împărţi banii. Aceasta a acceptat, a mers după Gheorghe şi i-a propus sex după tufişurile de lângă calea ferată. Gheorghe radia de bucurie şi nu mai avea ochi decât pentru ea. Cei doi au parcurs aproximativ 50 metri pe o alee betonată, au ajuns în dreptul unei clădiri dezafectate, unde circulaţia persoanelor este redusă. În dreptul acelei clădiri, Mihai a venit din spate şi i-a aplicat bătrânului o lovitură de pumn după ceafă, aceasta căzând pe alee. L-a contactul cu solul, i-a sărit proteza din gură, dantura artificială ajungând printre tufişuri. Tâlharul a buzunărit victima, i-a luat portofelul în care se aflau 300 lei, două carduri bancare şi cartea de identitate, apoi a părăsit locul. S-a întâlnit cu Dorina la un non-stop din apropiere, i-a dat 50 lei pentru efort şi a oferit de băut la doi prieteni.

Între timp, Gheorghe şi-a revenit din şoc, s-a ridicat de jos şi a plecat spre supermarket pentru a cere ajutor. Poliţiştii au ajuns la faţa locului în doar zece minute, s-au apucat de cercetări, găsind atât proteza, cât şi cartea de identitate. Din păcate, niciun ban. A urmat studierea imaginilor de pe camerele de supraveghere, Mihai a fost identificat, reţinut şi trimis în judecată pentru „tâlhărie”. Cu toate că a recunoscut fapta şi a promis că va returna banii, n-a scăpat de puşcărie. Fiind recidivist, a primit, prin sentinţa de luni, o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Blagesti, cu sediul in comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau, telefon 0334.805.110, fax 0334.805.109, e-mail primaria _blagesti@yahoo.com, cod fiscal 4834777. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Bun imobil - cladire administrativa (chiosc), in suprafata de 28 mp, si teren aferent, in suprafata de 44 mp, situat in intravilanul satului Blagesti, comuna Blagesti, Str. Primariei nr. 9, judetul Bacau, identificat cu numar cadastral 75133, inscris in cartea funciara nr. 75133, apartinand domeniului privat al Comunei Blagesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Blagesti nr. 29/29.03.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa depusa la sediul Comunei Blagesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita la Casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 14.05.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 22.05.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartiment Secretariat, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate: unul interior si unul exterior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.05.2024, ora 10.00, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Buhusi, oras Buhusi, Str. Doctor Carol Davila nr. 1, judetul Bacau, cod postal 605100, telefon 0234.265.745, fax 0234.265.744, e-mail: jud-buhusi-gref@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 22.04.2024.
Teatrul „Luceafărul” duce Iașul în Marea Britanie
22/05/2024 10:18

Zile foarte pline la Teatrul Luceafărul Iasi, care se pregăteste intens pentru un nou turneu international. La invitatia reprezentantelor noastre diplomatice si culturale din Regat, o parte a echipei arti ...

În județul Iași ar putea fi înființate noi centre de permanență
22/05/2024 08:00

* „Spitalele din administrarea Consiliului Judetean sunt nefunctionale si asta nu din vina personalului medical, care isi face datoria cu mult profesionalism, ci pentru că există disfunctionalităti in ...

Ieşenii, invitaţi la marşul pentru salvarea pădurilor
22/05/2024 07:50

* „Autorităti, candidati politici... tuturor le cerem angajarea in promovarea rolului recreativ al pădurii prin crearea unei infrastructuri minimale de vizitare la picior sau cu bicicleta, cu parcări, ...

Colegiul „Garabet Ibrăileanu” va fi reabilitat termic cu fonduri din PNRR
22/05/2024 07:31

* prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 5: „Valul Renovării”, Primăria Municipiului Iaşi are mai multe proiecte in derulare care vizează reabilitarea termică a 21 de c ...

„Marşul pentru viitorul pădurilor Iaşului”
22/05/2024 07:15

* „Autorităti, candidati politici... tuturor le cerem angajarea in promovarea rolului recreativ al pădurii prin crearea unei infrastructuri minimale de vizitare la picior sau cu bicicleta, cu parcări, ...

Record mondial! Baronul Gheorghe Flutur face 10 Km de centură cu 540 milioane de euro
22/05/2024 00:10

Consiliul Judetean Suceava a aprobat, marti, studiul de fezabilitate si indicatorii tehnic-economici pentru soseaua de centură a orasului Gura Humorului, valoarea investitiei ridicandu-se la suma de 539 de mil ...

Pacient la un pas de moarte din cauza unui șarpe
21/05/2024 18:38

La Spitalul Municipal Roman a fost adus un tanăr de 22 de ani, după ce a fost muscat de un sarpe. Lipsa serului antiviperin a impus transferul pacientului la Spitalul Judetean de Urgentă Bacău. „Medi ...

Spectacol electrizant de dans, la Palatul Culturii din Iași, în cadrul Romanian Creative Week
21/05/2024 17:22

Petrecere la Palat: spectacol electrizant de dans, cu ropote de aplauze, la Palatul Culturii din Iasi. Expozitiile de artă si fashion imbogătesc atmosfera la Romanian Creative Week Petrecere la Palat: specta ...

Crimă urmată de sinucidere într-un sat din Vaslui. Dascălul din localitate a descoperit totul
21/05/2024 15:55

Crimă urmată de sinucidere intr-un sat din Vaslui. Dascălul din localitate a descoperit totul. Ce s-a intamplat de fapt si cum a fost descoperită oroarea? Crimă urmată de sinucidere la Vaslui Posibilă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei