Un veteran fără picioare a escaladat Everestul

3everest

Dimensiune font:

| 21-05-2023 15:53

Un veteran nepalez este dovada că voința unui om nu are limite. Hari Budha Magar, un fost membru al brigăzii britanice Gurkha, cu ambele picioare amputate deasupra genunchiului, a escaladat Muntele Everest, a anunţat duminică un membru al echipei sale.  „A ajuns pe vârful Sagarmatha vineri, în jurul orei 15:00 (ora Nepalului). După ce a reuşit să ajungă pe vârf, el a coborât în tabăra de bază şi se va întoarce la Kathmandu mâine (luni), a declarat Him Bista. Hari Budha Magar, în vârstă de 43 de ani, şi-a pierdut ambele picioare după ce călcat pe un dispozitiv exploziv în timp ce se afla în misiune în Afganistan în 2010, ca membru al Brigăzii Gurkha, o unitate de soldaţi nepalezi din cadrul armatei britanice.

Doar două persoane cu picioarele amputate sub genunchi au mai escaladat Everestul: neo-zeelandezul Mark Inglis în 2006 şi chinezul Xia Boyu în 2018.
Cu ajutorul protezelor ortopedice, Magar a escaladat deja mai multe vârfuri, printre care Muntele Toubkal din Maroc, Ben Nevis din Scoţia şi Mont Blanc în Europa.

Însă, fostul caporal a fost împiedicat timp de câţiva ani să urce pe cel mai înalt munte din lume din cauza unei legi nepaleze care interzice alpinismul persoanelor cu ambele picioare amputate, precum şi celor nevăzătoare.
Curtea Supremă din Nepal a anulat legea - care nu era în vigoare când Mark Inglis a escaladat vârful de 8.849 de metri - în 2018, sub presiunea, printre alţii, a lui Magar.
„Atât timp cât îţi poţi adapta viaţa la vreme şi la situaţie, totul este posibil, nu există limită, cerul este limita
, a declarat Magar în aprilie, înainte de a merge în tabăra de baza de pe Everest. Pe site-ul său, ascensiunea sa este prezentată sub sloganul "fără picioare, fără limite".

Clara DIMA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Iubirea demult uitată a Corinei Chiriac. A iubit un cântăreț celebru, dar a părăsit-o în tinerețe: „Eu aveam 19 ani, ea puțin mai mult”
19/05/2024 16:32

Considerată una dintre cele mai bune voci ale Generatiei de Aur a trăit o poveste de iubire desprinsă parcă din filme. S-a iubit cu unul dintre cei mai cunoscuti cantăreti, cu toate că relatia lor s-a int ...

El este 'cel mai bogat rom din lume': A abandonat școala la 12 ani și a început prima afacere la 14
18/05/2024 12:34

Alfie Best va fi 'primul miliardar rom' din lume, după ce averea sa a crescut cu 202 milioane de lire sterline, potrivit Sunday Times Rich List. El a luat recent decizia socantă de a părăsi Marea Britanie p ...

Regina Camilla a Marii Britanii renunță la hainele de blană
15/05/2024 19:35

Regina Camilla a Marii Britanii şi-a luat angajamentul că nu va mai achiziţiona noi haine de blană, conform unui comunicat al organizaţiei pentru protecţia animalelor PETA (People for the Ethical Treatmen ...

Fiindcă școala nu avea numărul minim de elevi cerut de minister, o școală din Franța a înscris la cursuri și 4... oi
15/05/2024 14:03

 Profesorii dintr-un sat din Franta pun oi in bancă, ca să tină scoala activă. Sunt prea putini elevi, e justificarea oficială. 94 de elevi are institutul, cu 4 mai putini decat pragul impus de Minist ...

Lavinia Pîrva dezvăluie adevărul despre verighetă
15/05/2024 07:43

Lavinia Pirva a starnit recent interesul publicului prin faptul că nu mai poartă verigheta, alimentand speculatiile despre starea relatiei lor. Cu toate acestea, adevărul din spatele absentei simbolului căs ...

Margareta Paslaru, artista indragita, a plecat din Romania in 1983
15/05/2024 07:42

In anul 1983, una dintre cele mai indragite soliste din perioada comunismului, Margareta Paslaru, a luat o decizie surprinzatoare pentru multi: a parasit Romania pentru a se stabili in America alaturi de sotul ...

Monica Tatoiu avertizează: „Femeile sunt parșive”
15/05/2024 07:40

Monica Tatoiu, femeia de afaceri cunoscută pentru cariera sa de succes si pentru sfaturile de viată pe care le oferă, si-a surprins fanii cu o declaratie sinceră despre femeile parsive. Fosta profesoară de ...

Violatorul incestuos Josef Fritzl va fi eliberat condiționat
14/05/2024 15:01

Justiţia austriacă a confirmat marţi că a autorizat transferul violatorului incestuos Josef Fritzl spre un regim de detenţie clasic, prealabil unei cereri de eliberare condiţionată, apreciind că el nu m ...

Iubita lui Gică Popescu, prinsă când îl înșela pe președintele Farului Constanța. Despărțirea „Baciului” a făcut deliciul presei în anii 90
13/05/2024 20:45

Gică Popescu este un nume extrem de cunoscut in lumea fotbalului, insă, putină lumea stie povestile din viata acestuia. A trecut printr-un dezastrul sentimental atunci cand a vrut să isi facă pentru prima ...

Un panda uriaş brun, filmat în condiții speciale
13/05/2024 14:33

Un panda uriaş brun care trăieşte in sălbăticie a fost surprins de camerele de filmat in Munţii Qinling din provincia Shaanxi, situată in nord-vestul Chinei, fiind doar pentru a 11-a oară cand un exempl ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei