Vasile, impresarul plugarilor. Și al ageamiilor...

 Dan M.BREZULEANU

Vasile e membru de partid, iar asta nu are cum să nu rămână marcat pe vreun șervețel din alea grunjoase cu care se șterg mesele de la care se ridică ideologii de serviciu ai nației. A fost îndesat și el în rastelul coaliției de algoritmologii noii puteri, acolo unde ajung cei care bagă adânc mâinile în buzunare, indiferent dacă e frig sau nu, indiferent dacă poziția e așezată în statut sau a devenit doar un defect indispensabil vieții de partid.

Pe Vasile îl știe și nu-l prea știe lumea, chit că e profesor universitar și savant în ale șeptelului, dar politica – e limpede – i se potrivește mănușă!

Zice că el n-o caută cu lumânarea, cum fac mai mereu cei din tagma sa, ci doar are de apărat „o echipă frumoasă”, strâns unită în jurul său. Are un birou în buricul târgului, cu vedere la ulița cea mare a Iașului, secretară, cafea și chisea pentru dulceață, plus soldă de șef de escadron agricol. Dar mai are Vasile, pe lângă atâtea calități, și un defect care-i știrbește prestigiul de impresar al plugarilor și pe care asul din mâneca partidului nu-l va putea anula. Păstorește nu o „frumoasă echipă”, cum se laudă peste tot, dând ochii peste cap, ci una de ageamii, îndesați acolo tot de algoritmul înăcrit al politicii.

De câteva luni, Vasile se căznește să scoată basma curată un funcționar public care a lăsat un fermier fără bani. Și nu fără bani de cafea și dulceață, cum nu se întâmplă vreodată la jupâni, ci fără banii necesari în a-și lucra pământurile. Și se face zilnic scut managerul funcierimii ieșene, tot aruncă de atunci, în stânga și în dreapta, năvodul protector al politicii, peste mări și țări, sare în baltă, se zvârcolește și nici că-l lasă din mâini pe nerodul care n-a știut să facă socoteala banilor cuveniți săteanului cu terenurile pârjolite de secetă. „A greșit, e adevărat – recunoaște Vasile, plictisit  -, dar nu pot să-i imput paguba funcționarului, că nu mă lasă legea”. „N-aveți decât să ne dați în judecată!”, e răspunsul favorit al cerberului pus să gestioneze agricultura Iașului.

La așa răspuns, e musai să te așezi, să nu-ți pierzi echilibrul judecății! Adică, legile acestea, oricât ar fi ele de strâmbate către anumite puncte cardinale, n-ar avea, acolo, măcar o firmitură de grijă de cei mulți și săraci. În schimb, îi protejează cu vârf și îndesat pe toți fătălăii și afișorii legănați de mireasma puterii și angajați în fel de fel de instituții fără rost!

Ce-or face, oare, pe la Direcția agricolă atâtea zeci de personaje, directori, inspectori și consilieri superiori, care încasează lunar zeci de mii de lei doar ca sporuri pentru condiții vătămătoare de lucru...? Dumnezeu știe!

Direcția agricolă s-a convertit într-o cloacă pe care n-o are nimeni în grijă, ai căror angajați nu dau socoteală nimănui, care disprețuiesc nu doar banul public, ci și bănuții puțini și mereu întârziați ai celor ce trudesc pământul.

Dar cui îi pasă de banii plugarilor, când cifrele din sondaje fac să tremure toate afișele electorale de pe gardurile națiunii?

Vasile știe asta, nu întinde coarda, nu clipește des, n-are grimase care să provoace stări de rău politic. Doar pune deoparte bani albi pentru zile negre. Visează să dea și el, odată-n viață, cu pumnul în masa aia la care algoritmologii locali se așează pentru a înființa și desființa destine.

Pe Vasile, limpede, nici o altă instituție a statului nu-l va lua la întrebări despre faptul că angajații săi i-au luat fermierului banii și nu mai vor să-i restituie! Nici măcar partidul care l-a trimis pe Vasile să dea ochii peste cap din fotoliul său de director, când vine vreun plugar să întrebe de depturile sale!

Când vezi - fie doar și extrem de rar - personaje ca Vasile, îți vine să-ți iei lumea în cap, să-i lași pe cei aidoma lui să-și lustruiască bombeurile între ei și să te refugiezi în orice altă țară din lumea asta mare.