VIDEO Podul peste Dunăre de la Brăila: Imagini nocturne spectaculoase cu pilonii podului care se înalță pe zi ce trece

00000  ULTIMA-ORA-pe

Dimensiune font:

| 19-10-2020 17:53

 Pilonii podului suspendat peste Dunăre de la Brăila au depășit 60 de metri înălțime, lucrările avansând cu aproape 2 metri pe zi. O filmare realizată din dronă pe timp de noapte și la primele ore ale dimineții surprinde niște cadre spectaculoase. Cele două turnuri vor ajunge la final la o înălțime de aproape 200 de metri, iar de cele două turnuri se vor prinde două cabluri de oțel care vor susține un tablier metalic de peste 20.800 de tone. Între cele două turnuri deschiderea podului va fi de aproape 1.120 de metri.


 
„Ridicarea pilonilor podului peste Dunăre avansează aproape 2m, în fiecare zi. Turnarea pilonilor se face în sistem continuu. Sistemul de cofrare este ghidat prin laser și permite turnarea continuă a pilonilor astfel încât se lucrează 24 de ore din 24, 7 zile din 7. În paralel, se lucrează și la cele două blocuri de ancorare ale podului”, spunea recent secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
 
 
Mai în detaliu, podul de la Brăila va avea trei deschideri: o deschidere principala (1120 m) și două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila și 364,65 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.
 
În total, podul de la Brăila va măsura aproape 2 kilometri, iar pe lângă el se construiesc și alți 23 de kilometri de drum expres.

După ridicarea celor două turnuri, care vor avea fiecare 192,64 metri și vor fi practic cele mai înalte construcții din România (dincolo de coșuri de fum sau antene), va urma operațiunea de ridicare a cablurilor uriașe de oțel care vor susține tablierul podului.

VIDEO - Cum va arăta Podul de la Brăila de peste Dunăre:



„Aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel, îndeajuns cât să înconjoare pământul de două ori, se vor împleti și vor forma 16 toroane care vor alcătui două cabluri cu o lungime de doi kilometri fiecare. Greutatea totală a celor două cabluri este de peste 6.700 tone. Garanția oferită de constructorul japonez al cablurilor este de 120 de ani”, potrivit Companiei de Drumuri.

Fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru și va susține tablierul metalic cu ajutorul tiranților. Pe fiecare mal, cablurile se vor ancora în câte un bloc de ancoraj.

Fiecare segment al tablierului metalic are o greutate medie de 250 de tone. În total vor fi 86 de segmente ale tablierului metalic care cântăresc în total peste 20.800 tone.

Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri. Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.970 de metri și o deschidere centrală de 1.280 de metri.

„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, notează Compania de Drumuri.

Drumuri expres de legătură de 23 de kilometri
 
Dincolo de podul propriu-zis, proiectul prevede și realizarea a peste 23 de kilometri de drum expres pentru a conecta podul.

Lungimea totală a obiectivului este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila - Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin, în lungime de 4,328 km.

Podul suspendat peste Dunăre, structura principală din cadrul Proiectului, va avea o lungime de 1.974,30 de metri și va fi poziționat între km 4+596,10 si km 6+570,52 pe drumul principal Braila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunarea (kilometraj pe Dunare, masurat de la Sulina).

Drumul principal Brăila – Jijila. Va avea o lungime de 19,095 Km si va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete.

Pe tronsonul cuprins între km 4+486,10 și km 6+680,30, unde drumul traversează fluviul Dunărea, se vor construi doua viaducte de acces în lungime de cate 110,00 metri fiecare.

Traseul include o ramificație pe directia Sud, până la intersecția cu drumul existent Smârdan - Măcin (DN22).

Drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin. Cu o lungime de 4,328 km, acest drum va fi prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.
 
 
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Un nou val de aer rece lovește România. Temperaturile scad brusc
06/05/2024 12:18

După cateva zile cu soare si temperaturi asemănătoare unei zile călduroase de vară, vine din nou frigul in Romania. Un val de aer rece loveste tara noastră, anuntă meteorologii. Potrivit acestora, ast ...

Controversatul caz al copacului care ar merge singur prin pădure: ce au demonstrat studiile științifice
06/05/2024 08:33

In inima pădurilor tropicale umede din America Centrală si de Sud, o poveste fascinantă a captivat călătorii: legenda unui copac aparent rătăcitor prin junglă. Acest copac enigmatic, cunoscut sub numele ...

Corpurile presupuse a doi surferi australieni şi unul american, dispăruţi în Mexic, au fost găsite cu un glonţ în cap
06/05/2024 07:49

Corpurile presupuse a doi surferi australieni şi unul american, dispăruţi in Mexic, au fost găsite cu un glonţ in cap, a anunţat duminică Parchetul mexican, in timp ce familiile lor se aflau la faţa loc ...

Guvernul lui Netanyahu votează pentru închiderea operaţiunilor Al Jazeera în Israel, pe motiv că reţeaua de televiziune din Qatar ameninţă securitatea naţională
05/05/2024 20:39

Cabinetul premierului israelian Benjamin Netanyahu a decis duminică să inchidă operaţiunile Al Jazeera in Israel atat timp cat războiul din Gaza continuă, pe motiv că reţeaua de televiziune din Qatar am ...

O biserică a ars complet în ziua de Paşte
05/05/2024 18:39

O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars in intregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumanare aprinsă, lăsată nesupravegheată. „In cursul dimineţii am ...

Franța și Brazilia investesc împreună $1.1 miliarde pentru protejarea pădurii Amazonului
05/05/2024 17:30

Presedintele francez Emmanuel Macron si presedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva au convenit să lanseze un plan de investitii verzi in valoare de $1.1 miliarde pentru pădurea tropicală amazoni ...

Tradiții Pascale din întreaga lume
05/05/2024 17:11

In fiecare an, sărbătorirea Pastelui aduce in prim-plan o varietate fascinantă de traditii si obiceiuri din intreaga lume. De la ritualuri străvechi pană la practici contemporane, diversitatea culturală e ...

Celebrul ursuleţ Paddington, cu ouă vopsite în roşu, galben şi albastru, pentru a marca Paştele Ortodox
05/05/2024 17:01

Celebrul ursuleţ Paddington care ţine ouă vopsite in roşu, galben şi albastru apare intr-o imagine creată de Inteligenţa Artificială şi postată de Ambasada Britanică la Bucureşti pentru a marca Pa ...

Apel disperat al familiei româncei care se află închisă într-un penitenciar din China
05/05/2024 16:57

Apel disperat al familiei romancei care se află inchisă intr-un penitenciar din China. Părintii Alinei Apostol cer, citez, ”in genunchi”, statului roman să le salveze fiica. Acestia au făcut de ...

Cum se sărbătorea Paștele în vremea comuniștilor? Amintiri cu Serghei Mizil despre vremuri demult apuse!
05/05/2024 16:50

Serghei Mizil este fiul unuia dintre membrii de varf ai fostei nomenclaturi a Partidului Comunist Roman. Paul Niculescu Mizil, candva membru al Comitetului Politic Executiv al fostului partid unic, s-a numărat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei