Stiri Suceava si Botosani

Pompierul botoşănean Iulian Rotariu s-a întors acasă după ce a câştigat ultramaratonul Ultra Norvegia Race

Pompierul botoşănean, plutonier adjutant Iulian Rotariu, romanul despre care se vorbeşte in toată lumea, a ajuns acasă şi a fost primit vineri cu bucurie de către colegi şi prieteni in aeroportul din Suceava. Iulian Rotariu a ajuns in ţară din Norvegia, unde a caştigat ultramaratonul Ultra Norvegia Race. În această cursă s-a alergat non-stop, fiind traversate două lanţuri muntoase din Alpii Lyngen. Durata cursei a fost de 44 de ore, dar cu toate că Iulian a fost penalizat cu două ore pentru că nu a avut partener şi a alergat singur, el a terminat cei 120 de kilometr ...

Peste 22 de străzi din Suceava rămân fără gaz
29/07/2022 12:15

Pentru a putea efectua lucrări specifice la sistemul de distributie din municipiul Suceava, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale sambătă, 30 iulie, intre orele 7.00-15.00, la consumatori de pe străzile: Apeductului, George Cosbuc, Mirăuti, Teodor Stefaneli, Gradinelor, Petru Musat, Luca Arbore, Cetătii, Stefănită Vodă, Ana Ipătescu, Nicolae Bălcescu, Curtea Domnească, Prunului, Dimitrie Dan, Cernăuti, Teodor Robeanu, Avram Iancu, Brădetului, Parcului, Voronet, Roma si Stefan cel Mare. Compania solicită consumatorilor să inchidă ...

Proiecte de 300 de milioane de euro, la Botoșani
29/07/2022 11:45

127 de proiecte de investitii in drumuri, apă si canalizare depuse de către autoritătile locale din judetul Botosani au fost aprobate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administratiei si vor primi finantare prin intermediul Programului National de Investitii „Anghel Saligny”. Valoarea totală a acestor proiecte se ridică la 1,47 de miliarde de lei, adică aproximativ 300 de milioane de euro. Sunt proiecte din toate comunele si orasele judetului, care vizează investitii in infrastructura rutieră, modernizarea, extinderea sau reabilitarea retelelor de a ...

Tabără de scriere creativă pentru tineri poeți, la Ipotești
29/07/2022 09:34

În perioada 1-7 august 2022, la Memorialul Ipoteşti – Centrul National de Studii„Mihai Eminescu”, institutie in subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, va avea loc Tabăra de scriere creativă. Pe 15 ianuarie 2021, la gala de decernare a Premiului National de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, criticul Alexandru Cistelecan venea cu initiativa de organiza anual la Ipotesti ateliere de scriere pentru tineri poeti. În vara aceluiasi an, Memorialul Ipotesti, cu sustinerea CJ Botosani, organiza prima Tabără de scriere creativă. La edi ...

  Pensiunile din Bucovina, ţinta anchetelor DSP
29/07/2022 07:33

  Miercuri, la Direcţia de Sănătate Publică Suceava au fost inregistrate cateva sesizări din partea unor părinti care au copii in tabără, care se plang că micuţii au fost serviţi, la o pensiune din Gura Humorului, cu ciorbă cu gandaci. O zi mai tarziu, alte două persoane din Constanta, ai căror copii se află in tabără la o altă pensiune din Gura Humorului, au sesizat DSP Suceava despre faptul că ceva este in neregulă cu condiţiile oferite copiilor lor. Acestea au predat către DSP şi fotografii primite de la copii, in care se disting gandaci in castronul cu ciorbă ...

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a recunoscut că există o criză naţională de medici
28/07/2022 16:23

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la Botoşani, că există o criză naţională de medici pentru anumite specialităţi, printre care şi cele de medicină de urgenţă şi medicină de familie. El a precizat că, in ceea ce priveşte medicina primară, corpul medical este imbătranit, iar sute de localităţi nu au medic. "Este un fenomen la nivel naţional pentru anumite tipuri de specialităţi care sunt deficitare. Strategia de resurse umane trebuie să ţină pasul cu strategia legată de dezvoltarea serviciilor de asistenţă medicală. Nu putem să const ...

TIR-urile care merg spre Vama Siret au distrus drumurile
28/07/2022 12:51

TIR-urile care merg spre Vama Siret au afectat infrastructura de drumuri judeţene şi comunale, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. „Am avut si 30 de kilometri de tiruri care aproape că ajungeau la Suceava la un moment dat. Aici va trebui să găsim niste solutii. Au fost nemultumiri din partea unor oameni si faptul că unii soferi au mers pe drumuri laterale, au stricat drumuri comunale, drumuri judetene au blocat si nu puteau iesi oamenii la camp sau să iasă cu recolta si asa mai departe", a spus Flutur. Presedintele CJ Suceava a prec ...

ULTIMA ORA
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Suceava investește peste 330 milioane euro în rețelele de drumuri și apă-canal
25/07/2022 10:13

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că au fost aprobate investiţii in valoare totală de peste 330 milioane de euro prin Programul „Anghel Saligny”, pentru drumuri şi reţele de apă-canal din judeţ. Flutur a precizat că au fost aprobate 148 de proiecte, dintre care 116 pentru comune, 15 pentru oraşe, 11 pentru municipii şi şase pentru CJ. Din valoarea totală, aproximativ 190 de milioane de euro sunt destinate proiectelor pentru drumuri, insemnand circa 550 km de drumuri judeţene şi comunale, in condiţiile in care judeţul are ...

  Accident mortal, la Dumbrăveni
25/07/2022 07:50

  Grav accident, sambătă după-amiază, pe DN 29, la iesirea din Dumbrăveni, spre Botosani, in zona cunoscută drept „La cocostarc”. Un bărbat a murit şi alte 4 persoane, intre care un copil au fost rănite in urma coliziunii dintre o autoutilitară şi un autoturism. Accidentul a fost provocat de soferul unui autoturism Dacia Dokker, al companiei Digi. La volan se afla un bărbat de 27 de ani, dintr-un sat din judetul Teleorman. Din motive necunoscute incă, soferul a pătruns pe contrasens si a intrat direct in autoturismul care circula din sens opus, un BMW Seria 3, ...

Furtună la Suceava!
24/07/2022 14:38

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vant puternic in zona de munte şi in 11 localităţi din judeţul Suceava. Potrivit meteorologilor, pană la 14:30, in judeţul Suceava, respectiv in localităţile: Campulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei, Fundu Moldovei, Frumosu, Pojorata, Dorna-Arini, Iacobeni, Sadova, Breaza, dar şi in zona de munte, la peste 1.800 de metri altitudine, se vor semnala intensificări ale vantului care vor depăşi la rafală 70-90 km/h, vijelie puternică, frecvente desc ...

 Pompierul Iulian Rotariu a câştigat ultramaratonul din Norvegia
24/07/2022 10:30

  Pompierul Iulian Rotariu a caştigat, sambătă, ultramaratonul din Norvegia, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani intr-o postare pe Facebook. Pompierul botoşănean a alergat cei 120 de kilometri ai competiţiei in 22 de ore, impunandu-se detaşat in faţa adversarilor şi stabilind un record al intrecerii norvegiene. ‘Iulian Rotariu continuă să uimească o lume intreagă prin faptul că reuşeşte, tot timpul, să-şi depăşescă limitele! În urmă cu puţin timp, organizatorii ultramaratonului Ultra Norway au anunţat că Iulian a tre ...

Unde se află cel mai mare oraș din România
24/07/2022 10:29

Cel mai mare oras din Romania ca intindere este Brosteni si se află pe Valea Bistritei, in Moldova. Este de două ori mai mare decat Bucurestiul, dar are mult mai putini locuitori. A devenit oras abia in anul 2004, dar are cateva obiective turistice care atrag vizitatorii. Orasul Brosteni este format din localitătile Brosteni (resedintă), Hăleasa, Lungeni si Neagra, si din satele Cotargasi, Darmoxa, Frasin, Holda, Holdita si Pietroasa. Orasul este pozitionat in sud-vestul judetului Suceava, la granita cu judetele Neamt si Harghita, pe valea raului Bistrita. Se poate ajunge aici cu masi ...

Incendiu la Suceava
23/07/2022 19:00

Aproximativ 50 de tone de furaje au ars, in noaptea de vineri spre sambătă, intr-un incendiu izbucnit in cartierul Iţcani din municipiul Suceava, a anunţat purtătorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), căpitanul Alin Găleată. Conform aceleiaşi surse, la faţa locului au intervenit pompierii militari, cu cinci autospeciale de stingere. În incendiu au ars depozitul de furaje pe o suprafaţă de aproximativ 240 de metri pătraţi şi aproximativ 100 de baloţi de fan – circa 50 de tone. Purtătorul de cuvant al ISU Suceava a precizat că ince ...

 Peste 150 dintre profesorii suceveni care au picat Titularizarea solicită mărirea notelor!
22/07/2022 16:09

  818 cadre didactice din judetul Suceava s-au prezentat, zilele trecute, la examenul national de titularizare, insă numai 361 au reusit să obtină minim nota 7, necesară angajării pe perioadă nedeterminată. Alti 244 pretendenti la un post in invătămantul preuniversitar, care au obtinut note intre 5 si 6,99, vor fi angajati pe perioadă determinată (suplinire), in functie de solicitări. Din nefericire, cariera in invătămant a 155 de suceveni s-a oprit săptămana trecută, acesti obtinand note sub 5, insă multi dintre acestia mai au o sansă, in urma solutionării contestat ...

Ultramaratonistul botoșănean Iulian Rotariu, penalizat!
22/07/2022 14:25

Subofiţer operativ in cadrul Detasamentului de Pompieri Botosani, plutonier adjutant Iulian Rotariu doreste să-si depăsească din nou limitele. La nici două luni de la terminarea cursei din desertul Namibia, unde alergat 520 de kilometri in nouă etape, la temperaturi de plus 50 de grade, Iulian va participa, de astăzi si pană duminică, la ultramaratonul  Ultra Norvegia Race, reprezentand Romania. Alături de alti 17 dintre cei mai puternici ultramaratonisti din lume, inscrisi in competitie, Iulian Rotariu are de alergat intre 140 si 170 de kilometri, intr-o singură etapă, cursa ...

 Doi tineri au cununat 42 de cupluri, la Fălticeni
22/07/2022 14:14

  Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a premiat 42 de cupluri de aur care au implinit 50 de ani de căsătorie. Evenimentul, organizat in cadrul Zilelor Municipiului Fălticeni, a avut loc la Catedrala Ortodoxă din Fălticeni, in prezenta familiilor celor 42 de cupluri, copiii, nepotii si strănepotii acestora venind in număr foarte mare la acest emotionat moment. Conform traditiei, nasii cuplurilor care au implinit 50 de ani de căsătorie au fost doi tineri care s-au căsătorit in cursul acestui an. „Nunta de aur” a inceput cu o slujbă de binecuvantare oficiată d ...

'Fabrica de permise' din Suceava: 27 de persoane, trimise în judecată de DNA
22/07/2022 11:38

În cauza mediatizată prin comunicatele 820/VIII/3 din 27 noiembrie 2020 şi 650/VIII/3 din 8 iulie 2021, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea in judecată a 27 de inculpaţi, in sarcina cărora s-ar fi reţinut comiterea unor fapte de corupţie legate de omologarea şi inmatricularea unor autovehicule. În această cauză, a treia, desprinsă din dosarul cunoscut in spaţiul public sub denumirea de "Dosarul permiselor de la Suceava", procurorii anticorupţie au finalizat cercetările doar in ceea ...

Unde se pot prezenta pentru evaluare botosanenii cu coronavirus
19/07/2022 09:51

Directia de Sanatate Publica Botosani face cunoscut faptul ca botosanenii confirmati cu COVID-19 se pot prezenta pentru evaluare si tratament la Centrul de Evaluare COVID care functioneaza la spitalul de Pneumoftizioloogie(TBC) Botodsani stradfa Trandafirilor nr.24 "Facem mentiunea ca la Unitatea de Primiri Urgente timpul de asteptare se prelungeste mult si este mai eficienta prezentarea la medicul de familie sau la Centru de Evaloare COVID care funcdtioneaza intre oprele 8-15",precizeaza DSP Botosani.

Botoșani este primul județ din România în care toată populația s-a recenzat
19/07/2022 09:48

Institutul National de Statistica a dat publicitatii un anunt in care felicita locuitorii judetului Botosani,pentru incheerea actiunii de recenzare a populatiei. Rata de recenzare a populaţiei din Romania a ajuns la 83%, iar Comisia Centrală pentru Recensămantul Populaţiei şi Locuinţelor a decis prelungirea cu o săptămană, de la 17 iulie pană la 24 iulie, a perioadei de recenzare, iar a anunţat, joi, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei. La nivel naţional există o rată de recenzare de 83%. Cele mai ridicate rate sunt in judeţele Botoşani - 100% ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei