Economie

Centralele de apartament ar putea fi taxate pentru emisiile de dioxid de carbon

Centralele de apartament ar putea fi taxate cu peste 800 de lei pe an, din cauza emisiilor de dioxid de carbon. Sistemele de incălzire centralizată, teoretic, cele mai eficiente sisteme de incălzire a imobilelor, au esuat in Romania din cauza managementului defectuos asupra acestora. Astfel din 330 de localităti cu sisteme de incălzire centrală in anul 1990 (peste 3,5 milioane de locuinte), astăzi mai există astfel de sisteme, doar in 37 de localităti (cca 1,2 milioane de locuinte), majoritatea dintre acestea fiind incapabile tehnic să mai asigure necesarul de apă caldă si căld ...

Modul în care sunt cheltuiţi banii din PNRR va fi supravegheat de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi, condusă de apropiaţi ai lui Dragnea. Ce spune Ghinea
13/06/2021 11:10

Modul in care sunt cheltuite cele peste 29 de miliarde de euro din PNRR va fi supravegheat de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi, condusă de apropiaţi ai lui Liviu Dragnea, printre care se numără şi fostul senator PSD Niculae Bădălău. Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, susţine insă că instituţia performează şi nu ia decizii politizate, scrie News.ro. Cine conduce Autoritatea de Audit   Autoritatea de Audit este condusă de un preşedinte şi de doi vicepreşedinţi numiţi politic. Şeful instituţiei este Lucian Dan Vlădescu, promovat de PS ...

Oraşul din România care a suferit cea mai mare depopulare. Două recorduri negative în doar un deceniu  Citeste mai mult: adev.ro/qum79s
13/06/2021 10:42

Oraşul este o reşedinţă de judeţ din estul Romaniei, care a avut parte de un monopol politic. Evoluţia sau involuţia sa demografică va fi stabilită in următorul recensămant al populaţiei, prevăzut pentru 2022.   În anul 2002, pentru prima dată in istorie, municipiul Focşani, reşedinţa de judeţ a Vrancei, avea să depăşească recordul din punct de vedere al populaţiei stabile de aici, cifrele oficiale de la recensămant depăşind 100.000 de locuitori. Oraşul incă mai avea ceva efervescenta, intrucat fabricile construite pe timpul comunismului funcţ ...

China cumpără atât de mult porumb încât unele nave așteaptă la coadă o lună de zile ca să descarce marfa
12/06/2021 09:27

China a demarat un şir de achiziţii record de porumb in acest an, iar unele nave trebuie să aştepte pană la o lună pentru a intra in porturile din sudul Chinei din cauza traficului congestionat, transmite Bloomberg. Potrivit datelor analizate de Bloomberg, cel puţin două nave incărcate cu porumb din SUA au aşteptat mai multe săptămani pană cand, in sfarşit, joi li s-a permis să acosteze. Nava Priscilla incărcată cu 71.400 de tone de porumb a aşteptat să intre in portul Zhanjiang din provincia Guangdong incă din 11 mai, iar nava Krini, cu 75.100 de tone de porumb, a aştept ...

Produsele pe care nu le vei mai găsi în magazine din 3 iulie. LISTA COMPLETĂ, aici!
09/06/2021 19:58

Romania trebuie să pună in practică o directivă care interzice produsele poluante de unică folosintă din 3 iulie 2021. Potrivit Directivei Uniunii Europene 2019/904 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, magazinele nu vor mai avea voie să comercializeze o listă lungă de obiecte de unică folosintă dacă sunt făcute din plastic. Astfel, de luna viitoare ar urma să fie interzise mai multe produse de unică folosintă din plastic care sunt destinate utilizării pentru o perioadă scurtă de timp inainte să fie aruncate, lucru ce are impact asup ...

Guvernul interzice cumulul pensie-salariu la stat. Angajații pot munci până la 70 de ani / PROIECTUL INTEGRAL
08/06/2021 20:00

Guvernul va discuta, in sedinta de miercuri, un proiect de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activitătii de către persoanele care indeplinesc conditiile de pensionare. Ce prevede legea, pe scurt Angajatii la stat si la privat pot opta, după ce implinesc varsta de pensionare, să muncească in continuare pană la varsta de 70 de ani. Posibilitatea muncii pană la 70 de ani nu este o obligatie pentru angajati, ci doar o optiune de care beneficiază acestia Bugetarii care aleg să muncească după ce ies la pensie nu vor mai primi pensia pe perioada in care muncesc. Nu ac ...

 ASF: Piața pensiilor private în trimestrul I al anului 2021
08/06/2021 13:22

      Piata pensiilor private a fost cel mai putin afectată de pandemia COVID-19, avand in vedere politica de economisire si de investire pe termen lung. Pe parcursul timpului au existat episoade de volatilitate care au marcat fondurile de pensii private, insă activele acestora au inregistrat, per ansamblu, cresteri de la perioadă la perioadă. La finalul lunii martie a anului 2021, fondurile de pensii private (Pilon II si Pilon III) au cumulat 83,34 miliarde lei in active totale, cu 33% mai mult comparativ cu anul anterior. Ca pondere in PIB, activele totale ale sistemul ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:51

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Asocierea în cooperative își scutește pe fermieri de taxe, dar românii se feresc de asta pentru că ”e din trecut”
06/06/2021 14:13

Asocierea in cooperative ii va scuti pe fermieri de taxe şi impozite pe terenurile şi clădirile folosite in producţie pentru o perioadă de cinci ani, potrivit unei legi care a fost promulgată recent de preşedintele Klaus Iohannis.   Măsura reprezintă incă o incercare a autorităţilor de a-i convinge pe oameni să işi unească forţele. Asta in condiţiile in care doar 1 % dintre agricultorii noştri sunt membri intr-o cooperativă, in vreme ce media Uniunii Europene este de 34 %. Suntem in Balta Doamnei, un bazin legumicol din Prahova. Oamenii de aici ar avea nevoie de un ...

Ce ofera hotelurile de 5 stele cu all-inclusive din Romania. Preturile platite de turisti la cele doar doua unitati de cazare de pe litoral
06/06/2021 10:23

In ofertele agentiilor de turism nu se gasesc decat doua hoteluri de 5 stele care ofera all-inclusive pe litoralul romanesc. Avand in vedere ca zilele acestea nu sunt tocmai cele mai bune pentru plaja sau concediu, am verificat ce oferte au aceste hoteluri pentru varful de sezon, adica intre 10 si 17 iulie. In momentul de fata, depinzand de agentia de turism sau platforma de rezervari la care apelati, veti descoperi doua sau trei hoteluri de 5 stele cu all inclusive. Hotel Saturn Dupa cum ii spune si numele, acesta se afla in statiunea Saturn, care pe langa acesta mai are si un hotel de ...

Oficial: Tronsoanele autostrăzilor din Moldova, principalele beneficiare ale PNRR
02/06/2021 20:51

Pe domeniul Transporturilor, Planul National de Redresare si Rezilientă (PNRR) depus de Romania la Bruxelles presupune „2 reforme majore si 4 tipuri principale de investitii, iar bugetul total propus insumează 7,62 miliarde euro” - totul cu termenul limită 2026. Pe rutier, tinta e de 434 de km noi de autostradă doar din PNRR, separat de ce va fi finantat din clasicele fonduri europene ce vor fi la dispozitie Romaniei in continuare. Grosul investitiilor se duc in autostrăzile din Moldova - A7 si A8, iar pe feroviar tinta e modernizarea a peste 300 de kilometri de cale fera ...

Criza din construcții bate la ușă: creșteri fără precedent ale prețurilor la majoritatea materialelor
26/05/2021 11:50

Începutul unei crize loveste profund in epicentrul domeniului constructiilor. Îngrijorările constructorilor incep să se facă resimtite la usa Guvernului, ele anuntand debutul unui puternic dezechilibru macroeconomic, arată Grupul pentru Promovarea Infrastructurii    În lumina ultimelor date din domeniul constructiilor (respectiv cresterea preturilor la materialele de constructii) putem asista la o gripare gravă a economiei nationale. Vorbim de un blocaj la nivel investitional, la nivelul constructorilor mici, mijlocii si mari din piată si la nivelul simplilo ...

Wizz Air va redeschide 27 de rute aeriene operate din România către nouă ţări
23/05/2021 16:56

Un număr de 27 de rute operate de pe unele aeroporturi din Romania către destinaţii din nouă ţări vor fi redeschise gradual de Wizz Air, potrivit unui comunicat de presă al operatorului aerian, transmis vineri Agerpres. Redeschiderea zborurilor va avea loc pană pe data de 6 iunie. „În contextul relaxării treptate a restricţiilor Covid-19 in Europa, Wizz Air face noi paşi, anunţand redeschiderea unor rute prin care işi va transporta pasagerii către destinaţii europene diversificate. Începand cu 21 mai, oricine va putea rezerva bilete şi se va putea bucura d ...

Megastructuri comuniste din România care au ajuns faimoase în lume  Citeste mai mult: adev.ro/qthmn8
22/05/2021 13:02

În timpul regimului comunist s-a construit mult. Megalomania liderilor comunişti pe de o parte, dar şi necesitatea de modernizare a Romaniei, a condus la apariţia unor megastructuri care au ajuns faimoase in toată Europa, dar şi in lume. Ştiri pe aceeaşi temă Drama copiilor deportaţi in Bărăgan: Mainile erau numai răni, trebuia ... Încă de la inceput regimul comunist şi-a propus schimbarea radicală a societăţii romaneşti. La 1948, Romania era o ţară preponderent agrară cu o populaţie majoritar rurală. Comuniştii au venit cu noi concepte imprumutate din Uniu ...

Cu câți bani cash ai voie să ieși din țară și ce amenzi riști dacă nu declari sumele mari
20/05/2021 09:39

  Ministerul Finantelor a venit cu ceva modificări la legea care reglementează transportul de numerar in afara tării. Sunt stabilite niste amenzi mai dure.     Ministerul Finantelor a venit cu un proiect de Hotărare care prevede noi valori ale amenzilor aplicate celor care sunt prinsi că trec granita cu sume in numerar mai mari decat cele permise de lege. În acest moment, legislatia din Romania e clară. N-ai voie să iesi din tară cu mai mult de 10.000 de euro in numerar. Orice sumă care depăseste această valoare trebuie declarată autoritătilor competente ...

Institutul de Studii Financiare: Peste 2.200 de studenți din ani terminali au participat la cursuri de educație financiară în cadrul proiectului SmartFIN@ISF
19/05/2021 09:30

Institutul de Studii Financiare a finalizat prima serie de seminare de perfectionare vocatională, parte a proiectului SmartFIN@ISF, in cadrul anului universitar 2020-2021. Prin acest proiect, ISF si-a propus ca, in parteneriat academic cu universitătile din Romania, să sustină demersurile de educatie financiară  prin atragerea  studentilor din ani terminali, ciclul licentă sau master. Obiectivul urmărit constă in imbunătătirea abilitătilor si cunostintelor studentilor care vor deveni consumatori de servicii financiare dar si potentiali angajati in pietele financi ...

50 de bani pentru fiecare sticlă reciclată: proiect anunțat de Ministrul Mediului
18/05/2021 22:21

Romanii care colectează selectiv gunoaiele vor avea un motiv in plus să facă acest lucru. Sticlele o să fie plătite in perioada următoare cu 50 de bani bucata. Anuntul a fost făcut de ministrul Mediului, Tanczos Barna, la postul Digi24.    Cei care colectează sticle o să primească pe ele, indiferent de dimenisune (0,5 L, 1 L, 2,5 L) suma de 50 de bani. Proiectul o să fie implementat in perioada următoare. Important de precizat este faptul că actualele sticle nu o să fie valabile, ci doar cele care vor intra in circulatie după demararea proiectului. „Sti ...

”Metoda Amazon” de a nu plăti taxe la stat și palma luată de Comisia UE în procesul cu gigantul comercial
17/05/2021 10:11

 Amazon realizează miliarde din vanzări, insă impozitele pe care le plăteste sunt total disproportionate, in favoarea sa. Presedintele SUA, Joe Biden, a mentionat Amazon printre marile concerne americane care „folosesc diverse lacune, neplătind niciun bănut la impozitul federal pe venit”. Un studiu recent realizat de Universitatea din Londra, comandat la initiativa unui europarlamentar german, detaliază „Metoda Amazon”. Comisia Europeană a trimis in judecată compania, pentru plata retroactivă a 250 de milioane euro. Săptămana trecută s-a pronuntat ...

România, pe ultimul loc în UE la Indicele Bogăției Națiunilor
11/05/2021 08:58

Austria se plasează pe primul loc in Indicele Bogătiei Natiunilor (WNI) – un clasament conceput de Warsaw Enterprise Institute (WEI) ca o alternativă la măsurarea bunăstării pe baza PIB-ului, in timp ce Romania este pe ultimul. Danemarca s-a plasat pe locul al doilea, o urcare cu două pozitii fată de WNI-ul anterior, publicat in 2015. Olanda si Germania excelează si ele, in timp ce Grecia, Croatia, si Bulgaria ţin companie Romaniei la coada clasamentului, potrivit The Copenhagen Post. Studiul a inclus 25 de tări europene, iar scorul final – o valoare intre 0 si 100 & ...

Zborurile secrete cu tone de aur românesc la bord. ​Petrolul, aurul și deciziile proaste ale lui Ceaușescu pentru a scăpa de datorii
09/05/2021 10:58

 Într-o seară din septembrie 1980, actualul Aeroport Henri Coandă era păzit mai ceva decat Casa Albă. Întesat de securisti si militieni, angajatii Aeroportului asteptau un convoi secret de masini care urmau să incarce un avion care astepta cu motoarele pornite. Destinatia? Putini oameni o cunosteau. Avionul astepta cateva zeci de tone de aur aduse cu dubele blindate, aur pe care urmau să-l transporte in Elvetia, la solicitarea expresă a lui Nicolae Ceausescu. La scurt timp, alt avion transporta alte 10 tone de aur. Trimiterile de metal pretios in străinătate ”pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei