Religie

Calendar creștin ortodox, 17 octombrie. Sfântul Proroc Osea

Pe 17 octombrie, Biserica Ortodoxă il pomeneste pe Sfantul Proroc Osea. El i-a dus pe oameni pe calea cea dreaptă si i-a indemnat pe credinciosi să nu renunte la iubirea pentru Dumnezeu. Sfantul Osea a prorocit cu 800 de ani inainte de Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos. El a incercat să-i aducă pe calea cea dreaptă pe cei care se inchinau la idoli făcuti de mana omenească. Datorită acestui lucru, traditia spune că, pe langă a merge la biserică si a ne inchina, dacă vedem pe cineva care păcătuieste si intristează fata Domnului, trebuie să ii schimbăm perceptia si să- ...

 Viața și minunile Sfintei Parascheva
14/10/2022 07:45

  Cunoscută şi sub numele de Sfanta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut in localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, in prima jumătate a secolului al XI-lea, din părinti de neam bun şi bogati, care au indrumat-o spre invăţătura lui Dumnezeu. Tradiţia spune că şi-a impărţit hainele şi hrana cu săracii, deşi era mustrată de părinţii ei. După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: „Cel ce voieşte să vină d ...

Minunile de la Rădășeni. Mărturii despre harul Părintelui Petru Irimescu
13/10/2022 16:53

Există locuri unde simtim mai puternic legătura dintre om si Dumnezeu! Există duhovnici care transmit atat de mult har prin simpla prezentă, iar viata si sfaturile lor adeveresc aura de sfintenie dăruită lor de Dumnezeu cu atat de mult belsug! Sunt oameni care te cunosc, inainte să incepi să le vorbesti, sunt oameni care atunci cand ii cunosti iti schimbă viata pentru totdeauna! Cine a fost intr-o duminică la Rădăseni, stie exact ce il asteaptă! Randul care se formează de la usa altarului, pană in spate la intrare, este unul care nu se sfarseste niciodată pană la finalul Sf ...

Minunile părintelui Ciprian Grădinaru, de la Mănăstirea Sihăstria
13/10/2022 11:59

Părintele Ciprian Grădinaru, de la Mănăstirea Sihăstria/Paraclisul Catedralei Mantuirii Bucuresti, este fără indoială unul dintre cei mai căutaţi şi mai iubiţi duhovnici ai zilelor noastre. Un om simplu, smerit, modest dar cu multă bunătate. De multe ori te cunoşte dinainte să-i vorbeşti, ştie ce ai pe suflet, ce probleme ai şi cum să te scoată la liman. Într-o zi ajunge la părintele o familie din Oltenia. De cum au intrat la dansul, acesta le-a spus “Mihaela o să fie bine, trebuie să mai aveti răbdare“. În acel moment, toti au rămas uimiti, c ...

Calendar ortodox, 12 octombrie. Sfinții Mucenici Tarah, Prov si Andronic
12/10/2022 09:15

 Crestinii ortodocsii ii sărbătoresc pe Sfintii Mucenici Tarah, Prov si Andronic in fiecare an, la data de 12 octombrie. Sfinţii Mucenici Tarah, Prov şi Andronic au trăit in timpul impăratului Diocletian. Acesti trei sfintia au murit pentru că au refuzat să se inchine in faţa idolilor. Tarah s-a născut in Claudiopolisul Siriei, Prov a fost din Perga Pamfiliei, iar Andronic a fost fiul unui cetăţean din Efes. Astfel, după ce au fost supusi la chinuri grele in mai multe cetăţi, au fost aruncaţi in faţa fiarelor impreună cu caţiva criminali. Fiarele i-au sfaşiat pe cri ...

Calendar ortodox, 11 octombrie. Sfântul Apostol Filip
11/10/2022 09:10

Sfantul Apostol Filip unul dintre Cei Sapte Diaconi, este pomenit in calendarul ortodox pe 11 octombrie. El s-a născut in Palestina, a fost căsătorit si a avut copii. Nu este acelasi cu Sfantul Apostol Filip care este sărbătorit pe 14 noiembrie si care a fost unul dintre Cei Doisprezece Apostoli. Astfel, după Pogorarea Duhului Sfant, Cei Doisprezece Apostoli l-au făcut pe Filip, diacon in Biserica din Ierusalim. Acesti apostoli l-au insărcinat cu primirea darurilor de la credinciosi si cu grija văduvelor, a orfanilor si nevoilor acestora. Mai apoi, cand a inceput persecutarea cres ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
Calendar ortodox, 10 octombrie. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia
10/10/2022 08:07

În fiecare an, la data de 10 octombrie 2022, crestinii ii prăznuiesc pe Sfintii Mucenici Evlampie si Evlampia, dar si pe Sfantul Ambrozie de la Optina. Sfintii Mucenici Evlampie si Evlampia au fost trei frati care s-au născut in Nicomidia. În timpul persecutiilor declansate de Maximian, acestia, impreună cu mai multi crestini, au părăsit cetatea si s-au ascuns in munti. Cand Evlampie a trebuit sa meargă in cetate după hrană, a văzut afisat pe un perete un edict care proclama prigonirea crestinilor. El a fost dus la judecată, insă nu a vrut sa se lepede de Hristos i ...

Calendar ortodox, 7 octombrie. Sfinții Mucenici Serghie și Vah
07/10/2022 09:24

Biserica Ortodoxă ii prăznuieste in fiecare an, pe data de 7 octombrie, pe Sfintii Mucenici Serghie si Vah, despre care traditia spune că au avut curajul de a-i infrunta pe cei care au vrut să reducă numărul crestinilor. Despre Sfintii Mucenici Serghie si Vah se spune că au fost senatori ai Imperiului Roman, atunci cand au reusit să castige respectul impăratului pentru curajul lor. Doar că, din preferatii impăratului Maximilian au ajuns să fie vanati de oamenii săi, după ce s-a aflat că se inchină lui Dumnezeu. Din ordinul conducătorului, Sfintii Muceniti Serghie si Vah au f ...

Calendar ortodox 6 octombrie 2022. Sfântul Apostol Toma
06/10/2022 08:45

Calendar ortodox 6 octombrie 2022. Cine a fost Sfantul Apostol Toma? Sfantul Apostol Toma a trăit in Galileia si a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Isus Hristos. El a fost poreclit „Toma-Necredinciosul”, precum si „Toma-Dydimus”, adică „Toma-Geamănul”. Numele de Toma, in aramaica te’oma, tradus in greaca Didymos, inseamnă geamăn. În traditia crestină, se spune că Apostolul Toma ar fi intreprins o lungă călătorie misionară, ajungand in tinutul Partilor si in India de sud, unde a murit fiind străpuns cu o lance. Cand a aflat ...

Calendar ortodox, 5 octombrie. Sfinții Haritina, Daniil și Misail
05/10/2022 07:53

Calendar ortodox 5 octombrie 2022. Cine au fost Sfintii: Haritina, Daniil si Misail? Sfanta Haritina a vietuit in timpul lui Diocleţian şi a comitelui Dometie. Ea a rămas orfană de tanără si a fost luată ca slujnică in casă de un om bun şi milostiv pe care-l chema Claudiu. El a crescut-o pe Haritina ca pe fiica sa, mai ales că ea era blandă, smerită şi inţeleaptă. Afland comitele că ea este creştină, a scris stăpanului ei să o trimită la el pentru cercetare, insă Claudiu nu dorea să o dea pe mana ostaşilor. Însă, ea i-a spus celui care o ingrijea: „Nu ...

Rugăciunea făcătoare de minuni către Fecioara Maria
04/10/2022 09:53

Rosteşte această rugăciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. Zece exemplare din această rugăciune vor fi depuse zilnic intr-o biserică sau date la creştinii prezenţi din biserică. La sfarşitul zilelor, dai o paine, o lumanare şi pomelnicul familiei la altarul unei biserici. Dai de pomană la un sărac din biserică: o sticlă de ulei,1 kg de făină,1 kg fructe şi ce te mai lasă inima şi spui: “În cinstea Maicii Domnului”.   "Preasfantă Stăpană de Dumnezeu Născătoare spre tine imi indrept gandul, inima şi toate simţurile ...

Calendar Creștin Ortodox, 4 octombrie. Sfântul Ierotei
04/10/2022 07:42

Pe data de 4 octombrie, este prăznuit Sfantul Mucenic Ierotei. El a fost primul episcop al Atenei. A primit credinţa in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Acesta l-a botezat şi l-a numit episcop in Atena. A fost insoţitorul Sfantului Dionisie Areopagitul. Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 4 octomrbie 2022. Sfantul Ierotei a participat la inmormantarea Maicii Domnului, unde a făcut inceput cantărilor, la prohodirea Maicii Domnului. A trecut la cele veşnice pe 4 octombrie, scrie crestinortodox.ro. Tot pe 4 octombrie sunt pomeniti: - Sfantul Mucenic Petru din Capitoliu; - ...

Sfaturile părintelui Arsenie Boca. Rugăciunea de dimineață
04/10/2022 06:44

Rugăciunea de dimineată scrisă de Părintele Arsenie Boca, aducătoare de minuni.  "Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine insumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinand la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfantului Tău nume să-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele să nu mă intunece, căci iată păcătuiesc in tot ceasul. Doamne, Cel ce vii in taina intre oameni, ai milă de noi, că umblăm impiedicandu- ...

Calendar ortodox 2022, 3 octombrie. Sfinții zilei. Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul
03/10/2022 08:13

Sfantul Sfintit Mucenic Dionisie Areopagitul este intre sfintii zilei cinstiti de credinciosii ortodocsi, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 3 octombrie. Sfantul Dionisie s-a născut la Atena, in familie de seamă, si a urmat la scolile cele bune filosofia si toate stiintele păgane. Cand Domnul nostru era răstignit si intuneric s-a făcut pe pămant Dionisie, aflat la Geliopolis a spus: “Sau Dumnezeu Ziditorul intregii lumi pătimeste sau lumea aceasta văzută se sfarseste”. S-a intors la Atena, s-a căsătorit cu Damaris si este ales membru al Aeropagului dat ...

Calendar ortodox, 2 octombrie. Sfântul Ciprian
02/10/2022 08:30

Pe data de 2 octombrie 2022, crestin ortodocsii il prăznuiesc pe Sf. Ciprian.     Sfantul Ciprian a trăit in vremea domniei impăratului Diocletian, intre anii 284-305. Acesta a fost vrăjitor, filosof si slujitor al unui zeu păgan din Antiohia Siriei, pe nume Apolo. Întamplarea face ca un alt tanăr păgan, pe nume Aglaid, să se indrăgostească de o tanără, pe nume Iustina. Acesta a dorit să o ceară de sotie, insă din cauza faptului că tanăra l-a refuzat, Aglaid i-a cerut ajutor vrăjitorului Ciprian, in speranta de a o convinge pe aceasta să-l accepte. Cit ...

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, decizii referitoare la Spovedanie
30/09/2022 12:51

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, in Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub presedintia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfăsurat sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Principalele hotărari ale Sfantului Sinod sunt următoarele: - A fost instituit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici si mireni; - Au fost reconfirmate condiţiile inscrierii la doctoratul in Teologie; Au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale si sociale privind Spovedania ...

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, decizii referitoare la Spovedanie
30/09/2022 10:08

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, in Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub presedintia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfăsurat sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Principalele hotărari ale Sfantului Sinod sunt următoarele: - A fost instituit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici si mireni; - Au fost reconfirmate condiţiile inscrierii la doctoratul in Teologie; Au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale si sociale privind Spovedania ...

Calendar ortodox, 30 septembrie. Sfântul Grigorie Luminătorul
30/09/2022 08:43

Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 30 septembrie 2022. Pe data de 30 septembrie 2020 este prănuit Sfantul Grigorie Luminătorul. Sfantul Grigorie Luminătorul (240-332), Apostolul Armeniei s-a născut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat in Armenia. Tradiţia armeană il prezintă ca descendent al unei familii nobile, scrie crestinortodox.ro. Încă de prunc Grigorie a fost trimis in Cezareea Capadociei, unde a fost crescut in credinţa creştină şi botezat. Sfantul Grigorie Luminătorul i-a hirotonit episcopi pe cei doi fii ai săi. Aristages a fost succesorul tatălui s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei