28% dintre români stau cu banii economisiți în casă!

1economii

Dimensiune font:

| 01-03-2024 04:42

Aproximativ 28% dintre români preferă să-şi ţină banii economisiţi în casă sau în valută, iar peste 25% i-ar depune la bancă, o pondere mare la nivelul populaţiei în România, ceea ce înseamnă că au o reţinere faţă de asumarea unor riscuri, a afirmat joi Valentin Ionescu, preşedinte al Institutului de Studii Financiar (ISF) şi director general al Direcţiei Generale Asigurări în cadrul ASF, citând rezultatele unui studiu realizat împreună cu INSCOP Research.

Conform datelor prezentate, 15% dintre români și-ar investi banii economisiți în imobiliare, terenuri, case sau apartamente şi doar 8% ar începe o afacere. „Ca urmare, predomină predilecţia românilor pentru păstrarea economiilor în valută, respectiv în depozite bancare, ceea ce înseamnă că au o reţinere faţă de asumarea unor riscuri. Numai 3,5% din eşantion ar fi fost de acord să investească în acţiuni şi obligaţiuni listate la bursă, ceea ce reprezintă un procent foarte mic”, a menţionat Valentin Ionescu.

Pe de altă parte, principalele motive pentru încheierea unei asigurări facultative menţionate de cei care au avut vreodată o astfel de poliţă au fost probleme medicale personale, solicitarea din partea băncilor sau situaţii dificile în care s-au aflat rudele sau prietenii.

Institutul de Studii Financiare, în parteneriat cu INSCOP Research, au demarat un studiu pe un eşantion reprezentativ, de peste 1.300 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, la nivel naţional. Studiul a evaluat comportamentul consumatorilor de servicii financiare nebancare care este în strânsă legătură cu nivelul de educaţie financiară. În cadrul cercetării au fost alese 10 produse financiare din cele trei domenii: din pensii private, asigurări şi investiţii.

Potrivit aceluiaşi studiu, cel mai important criteriu de selecţie a unui asigurator a fost considerat preţul. „Din păcate, acesta este un criteriu destul de neprofesionist. Ştim cu toţii de reclamele din trecut cu cel mai ieftin RCA. Acesta este criteriul principal, atunci când îşi aleg asigurătorul, urmat de experienţa personală anterioară cu compania respectivă, reputaţia companiei şi nivelul acoperirilor pe care le oferă acea asigurare. Cu toate că a crescut interesul populaţie pentru achiziţionarea asigurărilor în sistem online, cea mai mare parte a respondenţilor, peste 80%, au declarat că au încheiat ultima poliţă la sediul unei companii de asigurări sau în urma unei discuţii cu un broker”, a mai spus reprezentantul ASF.

Majoritatea românilor nu cunosc fondul de pensii private la care sunt alocaţi

În ceea ce priveşte gradul de utilizare a produselor financiare nebancare, gradul de incluziune, acesta este relativ scăzut, arată studiul. „În primul rând, depinde de caracterul obligatoriu sau facultativ al acestora, de nivelul veniturilor obţinute, de nivelul studiilor, dar şi de nivelul de educaţie financiară, bineînţeles, al respondenţilor. Gradul de utilizare s-a încadrat între 4,2% pentru acţiuni, obligaţiuni şi unităţi de fonduri şi, cel mai mare grad de utilizare, undeva la peste 45%, pentru asigurarea de răspundere civilă auto RCA care este obligatorie”, a adăugat Valentin Ionescu.

Conform studiului, peste 51% din respondenţi au afirmat că au un nivel foarte bun de informare cu privire la produsele financiare nebancare.

În schimb, peste 37% dintre respondenţi nu au achiziţionat niciun produs financiar nebancar în ultimii 3 ani, iar peste 79% dintre persoanele chestionate au răspuns că nu cunosc fondul de pensii private la care sunt alocaţi.

De asemenea, doar 26% dintre participanţii la sondaje au auzit că pot beneficia de o deducere fiscală în limita a 400 euro anual atunci când contribuie la un fond de pensii private facultative.

În ceea ce priveşte notorietatea, acesta este ridicată la nivelul populaţiei, în condiţiile în care peste 80% dintre respondenţi au ceva cunoştinţe despre aceste produse.

Potrivit sursei citate, cel mai ridicat nivel de notorietate s-a înregistrat pe asigurarea de viaţă, astfel că peste 87% dintre respondenţi au auzit de acest instrument. „Asigurarea CASCO este şi ea prezentă, cu peste 86%. Cel mai redus nivel este înregistrat pentru asigurările de răspundere profesională, unde 38% dintre respondenţi au auzit de acest timp de asigurări. În ceea ce priveşte acţiunile, obligaţiunile şi unităţile de fonduri, peste 66% din respondenţi au auzit de aceste instrumente. De asemenea, din cele 10 categorii de produse financiare nebancare analizate în cadrul acestui studiu, doar la patru categorii s-a înregistrat o notorietate mai mare de 80%, la cinci categorii notorietate fiind undeva la 60-80%”, a mai spus Valentin Ionescu. Marian CAZACU 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Din nou grevă la Radio Iași
13/05/2024 11:40

  Aproximativ 20 de angajati ai postului Radio Romania Iasi au reluat seria protestelor spontane. Prin actiunea de astăzi, acestia reclamă desconsiderarea propunerilor venite din partea salariatilor po ...

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar. El era acuzat de corupție
13/05/2024 11:27

 Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar in dosarul in care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura control ...

„Concert la Palat
13/05/2024 10:51

Maine, Opera Natională Romană din Iasi va oferi publicului, la Palatul Culturii din Iasi, un nou concert cameral. Acesta face parte din programul intitulat „Concert la Palat”, care a inceput luna ...

Ecce Homo, păzit cu mitralierele, la Iași
13/05/2024 09:22

O pictură celebră a artistului italian Titian a fost adusă la Iasi, de putină vreme, de la muzeul Bruckental din Sibiu. „Ecce Homo” / „Iată Omul” va sta timp de o lună la Muzeul Mu ...

Escrocii reinventează medoda Accidentul. Trei tentative de înşelăciune, într-o singură noapte
13/05/2024 09:19

Cateva persoane din Neamţ au dat dovadă de vigilenţă, necăzand in plasa unor escroci care au incercat să le speculeze stările emoţionale cand li s-a spus că „rude apropiate au suferit accidente“. ...

După şapte litri de vin, un ieşean şi-a înjunghiat mortal fratele
13/05/2024 08:45

Vineri, 10 mai, magistraţii au pronunţat sentinţa intr-un dosar ce s-a judecat cu o viteză uluitoare. Fapta, un omor prin injunghiere, s-a petrecut pe 9 ianuarie. Costel H. şi fratele său, Doru, s-au apuc ...

Guvernul a dat „undă verde” construirii drumului de acces către Aeroport
13/05/2024 08:30

În sedinta de săptămana trecută, Guvernul a adoptat o Hotărare privind trecerea unei constructii si a unui teren in suprafată de 1.070 de metri pătrati din domeniul public al statului si din adminis ...

Microbuz electric, destinat transportului copiilor aflați în situații de risc
13/05/2024 08:12

Copiii de la Centrul de zi din satul Cornesti, comuna Miroslava, vor beneficia in curand de un mijloc de transport modern, cu ajutorul căruia se vor putea deplasa in conditii de sigurantă de acasă la sediul ...

Bătrâna mamă s-a înarmat cu un ceaun şi s-a dus să-şi salveze fiica
13/05/2024 08:09

Povestea Oliviei e chiar un scenariu de telenovelă sud-americană. Acum e femeie matură, s-a indrăgostit de Cornel in urmă cu 14 ani, imediat ce a absolvit clasa a VIII-a. Locuia intr-o comună de langă Pa ...

Concurență record la admiterea în clasa a V-a, la Iași
13/05/2024 00:23

A inceput oficial perioada testărilor pentru admiterea la clasa a V-a in liceele si colegiile de top din Iasi. Prima testare s-a dat, sambătă, la Colegiul National „Costache Negruzzi”, unde s-a i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei