​Biroul viceprimarului Braşovului, mutat în cimitir de edilul orașului, Allen Coliban

000000 scandal-sign-chara

Dimensiune font:

| 11-11-2023 10:25

 Primarul USR al Brașovului, Allen Coliban, plecat în delegație în Barcelona, i-a cerut viceprimarului PNL Sebastian Rusu să își mute biroul din sediul principal al Primăriei la Cimitirul Municipal Brașov chiar de ziua lui de naștere, potrivit presei locale.

Allen Coliban 

Tensiunile dintre Allen Coliban și Sebastian Rusu au ajuns la un noi nivel, între cei doi fiind neînțelegeri chiar de la câștigarea alegerilor, în 2020. 

Rusu spune că a primit un e-mail despre „evacuarea” lui de la Coliban, dar așteaptă o dispoziție oficială de la edil.

„În 8 noiembrie, în ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril, când îmi serbam onomastica (poartă și numele Mihai, n.r.) am primit un mail de la primarul Braşovului, care este la Barcelona, prin care eram anunţat că din 10 noiembrie, când îmi aniversez ziua de naştere, trebuie să mă mut la noul birou din incinta Cimitirului Municipal Braşov. Eu aştept să se întoarcă primarul şi marţi (14 noiembrie, n.r.) să avem o discuţie, să îmi dea o dispoziţie de primar. Eu acţionez în baza unei dispoziţii, nu a unui mail, pentru că suntem într-o primărie, nu într-o companie şi trebuie să respectăm Codul administrativ”, a declarat Rusu, potrivit Monitorul Expres.

Rusu spune că „evacuarea” din sediul Primăriei este „un abuz flagrant de putere şi un atac direct, bazat pe orgolii personale, nimic altceva decât o continuare a răzbunării primarului”. Administrarea cimitirelor din municipiu a rămas singura atribuție care i-a fost dată viceprimarului Sebastian Rusu, președinte al organizației municipale a PNL Brașov, după ce acesta a rămas, în timp, fără mai multe atribuții în urma neînțelegerilor politice cu primarul Brașovului, potrivit BizBrașov.

Unul dintre reproşurile primarului Braşovului a fost că Sebastian Rusu petrece în medie o oră pe zi în primărie, așa cum reiese din datele sistemului electronic de pontaj.

Întrebat dacă la cimitir există un sistem electronic de pontaj, viceprimarul PNL a subliniat că administraţia publică se face „pe teren”, dar şi faptul că atunci când merge noaptea la intervenţiile de capturare a urşilor nu are cum să se ponteze. 

„Atât eu, cât şi primarul, suntem demnitari şi suntem în exerciţiul funcţiunii 24 de ore din 24 de ore, nu 8 ore pe zi”, a spus Rusu.

La începutul lunii noiembrie, Allen Coliban a propus demiterea viceprimarului, însă după o ședință de plen a Consiliului Local Brașov care a durat 10 ore, Sebastian Rusu a rămas în funcția de viceprimar al municipiului Brașov, deoarece consilierii PNL și PSD au plecat din sală. Din cauza lipsei cvorumului, proiectul nu a putut fi supus la vot.

Și atunci Coliban a invocat viceprimarul petrece foarte puțin timp la birou, între una și două ore, și primește un salariu lunar de 27.600 de lei, spunând despre Rusu că este „un leneș care blochează tot”.

 

Scandaluri în lanț

Grupul consilierilor locali ai PNL Braşov a mers, marţi, la sediul Primăriei Braşov, însoţit de un executor judecătoresc, pentru ca acesta să „constate oficial” faptul că reprezentanţi ai municipalităţii au dezactivat cardurile lor de acces în sediul instituţiei. 

„Am vrea să aducem la cunoştinţa dumneavoastră şi a braşovenilor faptul că primarul Allen Coliban a blocat accesul consilierilor locali în Primărie, aceştia putând intra doar pe uşa principală. Întrucât vom face demersuri pe cale legală, am chemat alături de noi un executor judecătoresc pentru a face constatarea şi a arăta faptul că accesul consilierilor locali este blocat”, a declarat viceprimarul municipiului Braşov Sebastian Rusu.

El a explicat că niciunul dintre consilieri nu a fost înştiinţat, pe nicio cale, despre dezactivarea cartelelor.

Executorul judecătoresc a încercat, pe rând, să deschidă uşi care duc către funcţionarii de la diverse direcţii, o uşă care duce către secretarul Primăriei Braşov, uşa care duce către birourile viceprimarilor şi departamentul juridic, folosind cartelele de acces ale mai multor consilieri locali, aceştia explicându-i că sunt cartelele consilierilor liberali. Singura cartelă care a funcţionat şi care a deschis uşa a fost cea a viceprimarului liberal Sebastian Rusu, care nu a fost dezactivată.

 

În timpul verificării posibilităţii de acces şi după ce a constatat că uşile nu pot fi deschise cu cartelele consilierilor, executorul judecătoresc a consemnat cele constatate.

„Având în vedere cele de mai sus în baza art. 364 Cod Procedură Civilă, am constatat cele sus menţionate, că accesul consilierilor locali ai grupului PNL este restricţionat. În acest sens s-au făcut fotografii ale cartelelor de acces, cât şi a celor trei intrări, drept pentru care s-a încheiat acest proces verbal”, i-a dictat executorul asistentei sale.

Potrivit jurnaliştilor de la newsbv.ro, ”consilierii locali nu pot interacţiona cu funcţionarii decât dacă îi cheamă la ei în birou”, iar ”funcţionarii nu mai au voie se meargă cu consilierii locali pe teren, dacă aceşti vin cu probleme semnalate de braşoveni”.

Primarul Coliban, acuzat de dictatură

Viceprimarul Sebastian Rusu a declarat, la finalul încheierii procesului verbal de către executorul judecătoresc, că decizia de a dezactiva cartele nu doar restrânge posibilitatea consilierilor de a-şi îndeplini atribuţiile, dar prin această decizie ”li s-a încălcat şi demnitatea funcţiei şi demnitatea personală”.

 

„Asistăm practic la apariţia unei noi forme de dictatură, generată de interesele meschine ale unei singure persoane. (...) Decizia primarului Coliban este una care aruncă umbre serioase asupra administraţiei publice locale şi a democraţie noastre. Facem apel la domnul primar să revină asupra acestei decizii şi să respecte principiile democratice, transparenţa şi integritatea”, a afirmat viceprimarul Sebastian Rusu.

Alţi consilieri locali au reclamat că „sunt ţinuţi pe holuri”, nu li se permite accesul în instituţie şi că, în acest context, „nu se mai poate vorbi despre o colaborare în adevăratul sens al cuvântului” şi au arătat că, dacă situaţia nu se va remedia, se vor adresa Tribunalului Braşov, în aşa fel încât instanţa să îl oblige pe primarul Allen Coliban să reactiveze cartelele de acces în instituţie, pe la toate intrările, pentru consilierii locali.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Premierul spune că a discutat cu preşedintele Iohannis despre sistemul Patriot. Câte Patriot are în curte Armata României și ce sisteme ar mai putea veni
14/05/2024 20:50

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema relocării unui sistem de rachete Patriot in Ucraina Premierul a subliniat că o decizie pe acest subiect se va ...

Între UE și Ucraina se negociază un acord de importanță majoră: în următorii 10 ani, Europa va răspunde nevoilor Kievului
14/05/2024 20:29

Intre tările din Uniunea Europeană si Ucraina se negociază un nou acord pentru următorii 10 ani, conform Reuters. Tările UE se angajează să răspundă nevoilor Kievului in termen de 24 de ore, iar Ucrain ...

Rusia își pierde influența în Republica Moldova: UE și Chișinăul vor încheia săptămâna viitoare un acord de securitate (FT)
14/05/2024 19:33

Uniunea Europeană si Republica Moldova vor incheia săptămana viitoare un acord de cooperare in domeniul apărării si securitătii Publicatia arată, cu referire la proiectul de document pe care il are la d ...

Ce vrea România în schimb dacă cedează sistemul Patriot Ucrainei
14/05/2024 11:37

Cedarea unui sistem de apărare anti-aeriană Patriot către Ucraina pare că a impărţit clasa politică din Romania in două. O parte ar fi de acord cu această mutare, cealaltă spune că nu se impune o ase ...

Scandal de proporții în Parlament: Dianei Șoșoacă i s-a arătat salutul nazist/ A ieșit un circ de zile mari
14/05/2024 11:29

In plenul reunit al Senatului si Camerei Deputatilor s-a dezbătut legea prin care ziua de 14 mai ar urma să devină ”Ziua Statului Israel”. Această lege a generat dezbateri aprinse care au avut-o in prim ...

Discuții în Bundestagul Germaniei: Să apărăm Ucraina direct de pe teritoriul României
14/05/2024 09:55

Mai multi parlamentari germani, si ai puterii si din opozitie, sustin ideea ca aliatii să apere spatiul aerian din vestul Ucrainei chiar de pe teritoriul NATO, din Romania si din Polonia FZ afirmă că unii e ...

Ciucă vrea să tăcem din gură! Să nu politizăm subiectul cedării sistemului Patriot către Ucraina
14/05/2024 08:20

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, referitor la posibilitatea ca Romania să cedeze Ucrainei un sistem de apărare Patriot, că acest subiect nu trebuie politizat, menţionand că decizia se va ...

Schimbare de paradigmă pe axa Washington-Kiev: SUA evită un răspuns clar privind recuperarea teritoriilor ucrainene de la ruși
13/05/2024 21:30

Victoria Nuland, subsecretarul de stat al SUA, a refuzat să răspundă dacă Washingtonul consideră că este posibil ca Ucraina să obtină o victorie care ar avea ca rezultat recastigarea tuturor teritoriilo ...

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că domnul Geoană va candida la prezidențiale. Foarte bine pentru democraţie
13/05/2024 20:31

Prim ministrul Romaniei, Marcel Ciolacu, s-a declarat “ferm convins” că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale, adăugand că apreciază acest lucru ca fiind “foarte bine pentru democraţi ...

Patrioți sau „Patriot”, dragă CSAT?
13/05/2024 20:20

Dacă ar fi să interpretăm la figurat chestiunea livrării romanesti de „Patriot” Ucrainei, ne-am ciocni de o ironie pe cat de imediată, pe atat de inevitabilă. Si bine ar fi să n-o ocolim, dacă vrem ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei