A fost semnat certificatul de urbanism pentru Autostrada Unirii!

2alexe

Dimensiune font:

| 30-12-2022 08:45

Ultima unitate administrativ-teritorială din totalul celor 21 tranzitate de austradă şi-a dat ieri aviziul * Costel Alexe spune că procedurile vizând emiterea certificatului de urbanism au durat o oră

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a semnat ieri certificatul de urbanism pentru elaborarea Documentației Tehnice pentru Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, cu amplasament pe teritoriul județului Iași, de la Moțca la podul peste Prut.  Documentul va fi înaintat către proiectantul Consitrans, pentru demararea etapei de realizare a documentației tehnice și obținerea avizelor pentru autorizația de construire.

„Le mulțumesc celor 21 de primari și colegilor din Consiliul Județean care au emis cu maximă rapiditate avizele pentru a putea elibera acest document în cel mai scurt timp. Am primit ultimul aviz de la primăriile din județ astăzi la ora 10:51, iar procesul de emitere în cadrul CJ Iași s-a finalizat în mai puțin de o oră. Ca președinte al Consiliului Județean Iași am fost și rămân un liant între autoritățile centrale și cele locale pentru a ne asigura că nu ne blocăm în probleme birocratice și pentru a accelera ritmul de implementare. Am promis cetățenilor că vom trece Carpații pe A8 și trebuie să ne ținem de cuvânt, așa cum am promis că vom conecta Moldova și prin autostrada A7”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.

În aşteptarea executanţilor

Autostrada Unirii A8 va avea o lungime de 91 km pe teritoriul județului Iași și va traversa UAT-urile Pașcani, Tg. Frumos, Podu Iloaiei, Moțca, Miroslovești, Stolniceni-Prăjescu, Heleșteni, Costești, Ion Neculce, Bălțați, Erbiceni, Dumești, Lețcani, Miroslava, Rediu, Popricani, Victoria, Aroneanu, Ungheni, Golăești, Ruginoasa. „În 2020, aici, la Iași, cu ministrul Boloș, alături de societatea civilă, am identificat soluția de finanțare pentru autostrada A8. Capătul estic Moțca – Tg. Neamț – Leghin, cu o lungime de 30 de km, și capătul vestic Miercurea Nirajului – Tg. Mureș, cu o lungime de 25 de km, au fost propunerile noastre de includere la finanțare prin PNRR, ceea ce a fost un paș uriaș pentru realizarea acestui obiectiv de infrastructură rutieră și a pus bazele implementării proiectului. Astăzi suntem în punctul în care începe licitația pentru execuția lucrărilor pentru aceste două secțiuni, primii 51 km ai Autostrăzii Unirii”, a adăugat președintele Costel Alexe.

Vă reamintim că zilele trecute au fost transmise spre publicare în SICAP anunțurile de participare la licitația pentru construcția secțiunilor finanțate prin PNRR! Este vorba de secțiunea Târgu Mureș-Miercurea Nirajului (22 km) - 3,64 miliarde de lei şi Leghin-Târgu Neamț-Moţca (29,91 km) - 2,51 miliarde de lei. Data limită pentru depunerea ofertelor la licitația pentru proiectarea și execuția primei secțiuni a fost stabilită pentru 27.02.2023, iar pentru secțiunea III în 28.02.2023. Durata stabilită pentru fiecare contract este de 30 de luni, din care 6 luni pentru etapa de proiectare și 24 de luni pentru etapa de execuție a lucrărilor. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Artiștii de la Naționalul ieșean, invitați la un important festival de la Suceava
14/05/2024 15:58

  Spectacolul Teatrului National Iasi, „Lysistrata, dragostea mea” de Matei Visniec, in regia lui Zalán Zakariás, este invitat să participe la cea de-a VIII-a editie a Festivalu ...

Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat în recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie și recuperare medicală pentru adulţi, copii și bebeluși, inaugurată în Palas Campus
14/05/2024 14:22

Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat in recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie si recuperare medicală pentru adulţi, copii si bebelusi, inaugurată in Palas Campus Iasi, 14 m ...

Scandal de corupție în Primăria Bacău. Funcționar prins în flagrant când lua o mită de 4.000 de euro
14/05/2024 12:59

Un angajat al Primăriei Bacău, functionar la Direcţia Administrare Baze Sportive, a fost prins in flagrant, sambătă, 11 mai 2024, cand lua o mită de 4.000 de euro. Salariatul a pretins bani de la un cond ...

Motocicletă izbită violent de o fântână, într-un sat din Suceava. Un tânăr a murit și altul a fost grav rănit
14/05/2024 12:46

O persoană a murit, iar alta a fost grav rănită in urma unui grav accident de motocicletă produs pe raza satului Sălăgeni din comuna Dumbrăveni, judetul Suceava. Un accident rutier incheiat tragic a avu ...

Mașină spulberată de tren, în Neamț. Șoferul care a forțat trecerea de cale ferată a scăpat teafăr
14/05/2024 12:19

Un nou accident feroviar s-a petrecut in judeţul Neamţ. Masina unui conducător auto iresponsabil, care nu a fost rănit, a fost surprins pe calea ferată de o garnitură a unui tren de persoane. Pompierii d ...

Sinucidere bizară în Constanța. Un șofer de TIR din Neamț, dat dispărut, s-a aruncat de pe podul de la Agigea
14/05/2024 12:07

Politistii din Constanta au fost chemati să deslusească un caz misterios petrecut marti, 14 mai 2024. Tragedia a avut loc dimineată pe podul de la Agigea, unde un bărbat de 37 de ani, dat dispărut de cătr ...

Literatura de lângă noi. Focus: Ungaria
14/05/2024 09:39

De Noaptea Muzeelor, 18 mai 2024, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii se va desfăsura editia a treia a proiectului cultural Literatura de langă noi. Focus: Ungaria. Evenimentul va avea ...

Ungaria, despre războiul din Ucraina: O superputere nucleară nu poate fi învinsă. Ceea ce se întâmplă este, practic, ţinerea în funcţiune a unui abator
14/05/2024 09:18

Guvernul maghiar nu doreşte să participe in niciun fel la pregătirea militarilor ucraineni şi la livrarea de arme, dar presiunea asupra Ungariei este uriaşă şi este de aşteptat ca in următoarele săpt ...

Palatul Culturii se pregătește de bal
14/05/2024 09:00

Cea de-a treia editie a Balului Palatului din Iasi va avea loc la finalul acestei luni. Manifestarea, desfăsurată la Palatul Culturii, este organizată de Complexul Muzeal National Moldova Iasi, Opera Nation ...

Proiectele de infrastructură ale Iașului rămân înțepenite
14/05/2024 08:36

* se intrevede posibilitatea ca proiectele Variantei Ocolitoare Podu Iloaiei si Variantei de Ocolire Iasi Sud (Uricani – str. Cicoarei – str. Arh. Berindei – intersectie Soseaua Nicolina) să ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei