“Hartile prevestitoare” de M.A. Stackpole

Atunci cind imi place prima carte dintr-o serie de romane, las sa treaca un timp pina sa citesc urmatoarele carti, de teama ca voi fi dezamagita. Astept de la eroii pe care i-am indragit si care au devenit cei mai buni prietenii ai mei, sa faca un lucru sau altul, dupa inchipuirea mea, adica am ‘exigente’ pe care tin sa le implineasca autorul.

‘Hartile prevestitoare‘, al doilea volum al seriei fantasy ‘Marile descoperiri‘ nu m-a dezamagit deloc, ba dimpotriva, m-a captivat in asa masura incit m-a facut sa uit de mine, de foame si de miezul noptii pentru a ma gasi dimineata devreme cu rasuflarea taiata si cu o sabie in mina, hotarita sa nu las sedinta lunara de logistica sa stea in calea maretei si teribilei aventuri a vietii mele: cautarea mormintului Imparatesei Adormite.

Nimic nu mi-a placut mai mult decit scenele de lupta si nu am putut rezista sa nu recitesc pasajele cu pricina. Mirosul singelui, frica de moarte, dorinta de a invinge, placerea de a ucide, bucuria victoriei – autorul mi-a stirnit simturile si mi-a ravasit emotiile. Mi-a ramas intiparit in minte capitolul in care printul Pyrust cucereste regatul Helosunde cu un simplu evantai. Din locul pe care l-a ales pentru a urmari mersul bataliei, el nici nu se misca si nici nu striga ordine. Vointa lui o transmite generalilor prin miscarile  evantaiului. Oarecum banal, veti spune, dar veti vedea cum forta narativa a lui Stackpole transforma banalul in spectaculos si cum veti ajunge sa va tineti respiratia intre doua miscari ale evantaiului.

Intrigi care mentin actiunea la cota maxima, suspans ucigator, mistere a caror dezvaluire dau nastere altora -nu ca as avea ceva de reprosat geniului lui Stackpole -dar personajele negative sint prea putine, dupa gustul meu. Si, ei bine, sint un pic suparata! De ce mi-l omoara Stackpole pe inteligentul, manieratul, cultivatul, nobilul si frumosul de Junel Aerynnor? Da, trebuia sa se faca dreptate, baietii rai trebuia sa moara, dar sa-l fi lasat in viata pina la ultima carte din serie. Sau macar sa-l fi lasat sa moara ca un barbat. Pentru ca era un personaj absolut total ciudat, asa inzestrat cu toate calitatile unui erou, dar si rau pina in maduva oaselor, un asasin care ucidea lent pentru a-si procura placerea unei indelungi agonii a mortii. Birrrrrr! Speram la o infruntare ‘criminala’ cu unul dintre baietii buni!

Ca mi-a placut sau nu cum s-a petrecut, moartea lui Junel a fost o surpriza, una din multele pe care le-a pregatit autorul. Personajele cu care ma simteam atit de confortabil in prima parte a seriei se transforma in aceasta a doua parte intr-un fel care deschide perspective ce fac nerabdarea mea de a citi continuarea aproape de nesuportat.

A fost amuzant sa urmaresc cum gafeaza mindrul cavaler Ciras Dejote intru infaptuirea uceniciei sale de spadasin si cum considera el
lectiile de umilinta pe care le primeste de la maestrul sau, refuzind sa traga invataminte si rastalmacindu-le numai pentru a se  convinge ca asa-zisa lui mindrie a ramas nestirbita. Si mai amuzant a fost sa asist la transformarea lui Ciras in prietenul personajului cel mai departe de idealurile sale cavaleresti, practicantul vrajitoriei mecanice, Borosan Gryst. Vai, cit de marinimos se imagineaza Ciras in aroganta lui, cind isi ingaduie sa fie amabil cu aiuritul de Borosan. Ma rog, cit de amabil poate fi cineva care se pricepe cel mai putin la asta. Si apoi, adevarata lectie de umilinta, cind descopera la Borosan calitati de erou si cind intelege ca a-i fi acordata prietenia este o onoare mai mare decit aceea de a oferi el pe a lui.

Parca va aud strigind: ‘Sorooooo, lasa-ne! Lasa-ne cu Ciras, cu Pyrust si cu nemernicul de Junel! Zi-ne ceva de Moraven Tolo, zi-ne despre familia Anturasi!’

Heeeee! Dar ce? Vreti sa va stric placerea neprevazutului? Bine, bine! Va zic despre Moraven!

Numele adevarat al maestrului spadasin Moraven Tolo este … . Nu, nu asta!

Inainte de a-si lua identitatea lui Moraven Tolo, Moraven a fost comandantul … . Nu, nici asta!

Mortala pentru un om obisnuit, rana de la piept a capatat-o Moraven Tolo in vremea Urgiei, iar cel care l-a ranit a fost … .Nici asta!

Moraven Tolo isi primeste inapoi sabiile dinainte de a fi devenit Moraven, impreuna cu un mesaj menit a-i reaminti despre cumplitul tel de a-si pune chezasie viata si moartea ca sa … . Si nici asta!

Ce credeati? Nu va zic nimic! Am vrut doar sa va trezesc curiozitatea. Si da, stiu, n-am explicat cum sta treaba cu Tsatol Pelyn si hartile prevestitoare. Autorul stapineste o putere care nu cunoaste mila si nu tolereaza niciun fel de impotrivire, o putere in stare sa te smulga din lumea reala imediat ce ai deschis cartea si cind se intimpla asta nu ajuta sa-ti spui ca visezi cu ochii larg deschisi, iar singura sansa sa evadezi din imaginar este sa citesti pina la ultima pagina. Asa am ajuns eu la dracu-n praznic, in Tsatol Pelyn si nicio harta nu mi-a fost de folos!

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/