Andrei Țăranu: În PNL a existat o tăcere asurzitoare în cazul penalului Iulian Dumitrescu

15_11zon

Dimensiune font:

| 06-02-2024 00:32

DNA a anunțat că anchetează două nume importante din PNL și PSD. E vorba de prim-vicepreședintele formațiunii liberale Iulian Dumitrescu, suspectat de luare de mită și de primarul social-democrat al Botoșaniului, Cosmin Andrei, bănuit că a măsluit un concurs de angajări în instituția pe care o conduce. Politologul Andrei Țăranu observă o plictiseală a publicului legată de lupta anticorupție, care nu mai naște reacțiile de acum 10-15 ani, susține el într-o intervenție la RFI citat da Rador Radio România.

Andrei Țăranu spune la RFI că ”nu e neapărat o ofensivă a DNA-ului, deși folosesc un termen care a fost foarte des folosit, sunt o mulțime de dosare care au ajuns la maturitate, cum se exprima o procuroare binecunoscută acum un deceniu. Pur și simplu, DNA-ul care a avut o perioadă în care a fost mai degrabă discret, acum încearcă să reintre în viața publică și să-și construiască o nouă formulă, mai ales că numirile de la vârful DNA-ului au fost și ele contestate de CSM sau de părți din societatea civilă. Și atunci, acești noi conducători ai DNA-ului încearcă să se legitimeze”.

În opinia politologului, ”faptul că acest lucru se întâmplă în debutul campaniei electorale desigur dă senzația, dar când nu a dat senzația în România, că sunt dosare instrumentate politic. Asta vom vedea, în funcție de rezultatele anchetelor și de hotărârea judecătorilor. Însă fără îndoială, dosarul care a apărut din declarația DNA privindu-l pe Iulian Dumitrescu nu se compară cu ceea ce se întâmplă la Botoșani, unde cel mult vorbim de niște angajări care sunt cu semnul întrebării, pe când aici vorbim de milioane bune care au fost date ca mită pentru contracte și proiecte în ceea ce privește infrastructura”.

A obosit publicul în privința luptei anticorupție?

Andrei Țăranu observă ”un fel de oboseală, un fel de rutinare a publicului. Vă dau exemplul de la Iași. Domnul Alexe care este președinte de Consiliu Județean are foarte multe procese pe rol, multe dintre ele la fel de grave ca ale lui Iulian Dumitrescu și el rămâne, iată, președinte de CJ, face jocurile politice ale PNL-ului la Iași, îl sprijină pe primarul liberal, fost pesedist, Chirica, care și el are multe dosare și așa mai departe, fără ca publicul să pară în vreun fel sau altul exasperat de așa ceva, ceea ce arată că din nefericire, prea multă expunere la subiectul corupției duce în derizoriu mai degrabă corupția, decât actul de justiție”.

Politologul remarcă o diferență de abordare între PNL și PSD în privința dosarelor de corupție: ”Dacă este să facem o comparație între cazul Buzatu, unde PSD-ul a acționat extrem de rapid, în câteva minute a fost o declarație de presă, deși era o zi de duminică, să nu uităm, până la sfârșitul zilei nu doar domnul Buzatu, ci și soția acestuia au fost excluși, suspendați din PSD și așa mai departe, tocmai pentru a face ceea ce se numește în politică damage control, în PNL a existat ieri o tăcere asurzitoare și dacă nu ar fi venit postarea lui Iulian Dumitrescu, că se retrage pe perioada anchetei din toate funcțiile din PNL, nu-și dă demisia din calitatea de președinte al Consiliului Județean, din câte înțeleg, pune PNL-ul într-o situație extrem de complicată, pentru că nu a găsit nici ritmul și nici niște vectori secundari de imagine, care să vină să lămurească foarte repede situația”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Schimbare de paradigmă pe axa Washington-Kiev: SUA evită un răspuns clar privind recuperarea teritoriilor ucrainene de la ruși
13/05/2024 21:30

Victoria Nuland, subsecretarul de stat al SUA, a refuzat să răspundă dacă Washingtonul consideră că este posibil ca Ucraina să obtină o victorie care ar avea ca rezultat recastigarea tuturor teritoriilo ...

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că domnul Geoană va candida la prezidențiale. Foarte bine pentru democraţie
13/05/2024 20:31

Prim ministrul Romaniei, Marcel Ciolacu, s-a declarat “ferm convins” că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale, adăugand că apreciază acest lucru ca fiind “foarte bine pentru democraţi ...

Patrioți sau „Patriot”, dragă CSAT?
13/05/2024 20:20

Dacă ar fi să interpretăm la figurat chestiunea livrării romanesti de „Patriot” Ucrainei, ne-am ciocni de o ironie pe cat de imediată, pe atat de inevitabilă. Si bine ar fi să n-o ocolim, dacă vrem ...

Rareș Bogdan anunță că Ciucă saltă vertiginos în sondajele pentru prezidențiale
13/05/2024 17:46

„Nu avem scenariu in care Nicolae Ciucă nu va candida la alegerile prezidentiale”, spune prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan. El prezintă cateva motive pentru liderul formatiunii: „Patriot, echilibra ...

Tragere la sorți pentru Capitală - Firea și Burduja deschid buletinul de vot pe 9 iunie
12/05/2024 18:35

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) ...

Scholz intră butal peste Zelenski: Bărbații ucraineni angajați în Germania NU sunt obligați să plece pe front
12/05/2024 18:08

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sambătă că ucrainenii cu permis de şedere şi loc de muncă in Germania pot rămane in ţară, chiar dacă Ucraina incearcă să recruteze cetăţeni care locuiesc i ...

Rareș Bogdan și marea sa dorință: să-și facă o fotografie cu viitorul președinte al României, în Biroul Oval
12/05/2024 14:18

Rares Bogan, prim-vicepresedintele liberal, a anuntat vineri, 10 mai, la Iasi, că are o mare dorintă pentru finele acestui an. Să viziteze iar Biroul Oval de la Washington, „simbolul puterii lumii civiliza ...

Țară fără Patriot(i)
12/05/2024 13:30

Printre discutiile strategice despre apărarea Ucrainei si prioritătile aliatilor in Marea Neagră, Klaus Iohannis a strecurat, in bilaterala cu Joe Biden si un biletel cu mica lui problemă! Viitorul loc de m ...

Ciolacu bate câmpii: PSD e cel mai european partid – PSD e partidul care a distrus România
12/05/2024 13:12

Intr-un discurs recent, presedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a afirmat că formatiunea sa este „cel mai european partid” din Romania, o declaratie care starneste controverse ample ...

PSD lasă România fără apărare antiaeriană! Tudose anunță ca România va trimite sistemul PATRIOT în Ucraina
12/05/2024 13:04

Fostul premier Mihai Tudose afirmă că, in opinia sa, „sunt argumente” pentru ca Romania să ofere Ucrainei sistemul său antiaerian Patriot, el arătand că, in orice caz, o astfel de decizie trebuie luat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei