Bâlciul deşertăciunilor & orgoliilor şi intereselor

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 22-12-2020 09:35

 

Dorian OBREJA

„Bâlciul deşertăciunilor”, apărut în 1848, avându-l ca autor pe scriitorul englez William Thackeray, este un roman şi de dragoste, dar pe care eu îl iau acum ca punct de plecare mai ales pentru componenta lui satirică.

A fost adaptat de patru ori pentru posturi de radio, ecranizat tot de patru ori ca film mut, de trei ori ca film (cu) sonor, şi de şase ori ca serial de televiziune (inclusiv, o dată, în URSS!).

În România, exista, până de curând, doar varianta de piesă radiofonică. Dar, iată, a venit vremea unei ecranizări-reality show de „zile mari”. Deşi, mai degrabă, s-ar potrivi calificativul de „noaptea minţii”. E vorba, cred că v-aţi dat seama, de cele ce se întâmplă la noi după alegerile parlamentare, facerea, in vitro, a cabinetului...

Înainte de a dezvolta subiectul, nu este lipsit de interes să informez (sau aduc aminte...) că, în limba noastră, cuvântul bâlci semnifică, după cum ne arată dicţionarele, „târg mare (...) însoţit de spectacole şi de petreceri populare”, dar şi „gălăgie, hărmălaie, zăpăceală”, precum şi „învoială (tocmeală) făcută între vânzător şi cumpărător”. De asemenea, e demnă de subliniat, mai ales dacă ne uităm la numele personajelor principale ale întâmplărilor, provenienţa: din maghiarul bolcsu!!!

Cel care deţine rolul principal în acest reality show apare, la o oră de maximă audienţă, în postura de plantator. Nu în accepţia veche, ce trimitea cu gândul la colonialism, ci în aceea de plantator de puieţi de pomi (în poziţie strâmbă, şi cu ajutorul unui pădurar), deci de ctitor al viitoarelor păduri mioritice. În felul acesta, o expresie mai veche, conform căreia „codrul e frate cu românul”, poate fi actualizată, adăugându-se termeni noi, precum sasul (care îl sporeşte), eventual pentru a contrabalansa legătura acestuia cu austriacul (care îl utilizează pentru a produce lucruri folositoare altora, dar, cu certitudine, dăunătoare mediului românesc).

Celelalte personaje fac diverse: unele se tocmesc, altele se păruiesc. Nu, nu spre binele sau amuzamentul spectatorilor (citeşte poporul român), ci pentru avantajul propriu, al partidelor şi grupurilor de interese din care fac parte. Ce pandemie de covid, ce criză economică, ce perspective tot mai negre pentru viitor? Funcţii, ciolane, aranjamente – acestea primează.

După momente în care se părea că se va ajunge ori la situaţii absurde (re-înscăunarea ca premier al unuia ce fusese demis/dmisionase din această funcţie), ori la blocaj, s-au reuşit totuşi paşi înainte, care aproape că dau certitudinea că imediat după Crăciun va fi instalat noul executiv.

Sincer, mi-ar fi plăcut ca liberalii să aibă un partid puternic şi să facă un guvern cu oameni comepetenţi. Din păcate, în loc de asta, s-au lăsat infestaţi pe jumătate cu ex-pedelişti, şi cu  încă un mare procent cu fugari şi trădători de prin alte partide. Aşa că noul cabinet va fi făcut în combinaţie cu o formaţiune artificială şi suspectă (condusă de Pat & Patachon), şi cu o târformaţiune etnică, aceeaşi ce s-a „întins” cu mai toate guvernările ultimilor trei decenii. Pe lângă asta, şi personajele aflate „în cărţi” pentru diferite funcţii au dulapuri pline de schelete sau sunt sulfuroase. Cel mai important a luat 4 la examenul de treaptă şi a picat de două ori la admiterea la facultate; mai rău de atât, a fost concediat de la o bancă şi considerat participant la atacul speculativ asupra leului. Despre alţii vom mai vorbi când lucrurile se vor fi tranşat definitiv...

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
România e în război. Informațional!
22/04/2024 21:46

Dorian OBREJA Sunteti bine? Putin ingrijorati de războiul din vecinătatea noastră, de dronele ce mai pică sau plutesc pe mare, tinuti in priză de mesajele ro-alert? Sau pe deplin linistiti, că doar sunte ...

O campanie respingătoare
21/04/2024 21:48

  Dorian OBREJA Memoria oamenilor (cu exceptia celor foarte dotati sau antrenati) – din fericire sau din păcate, de la caz la caz...- nu inregistrează performante. Cu alte cuvinte, uităm, uneori ...

Moldova, departe și pe calea ferată
16/04/2024 17:48

 Dorian OBREJA De acord, incet-incet, Moldova, in general, si Iasul, in mod particular (specific acest oras , deoarece a fost si incă mai este, chiar dacă nu in toate si mereu, capitala acestei provinci ...

Somnul națiunii naște...sondaje
14/04/2024 21:22

 Dorian OBREJA Absenteismul la ultimele randuri de alegeri a atins, in tara noastră, niveluri record. În acelasi timp, procentul celor prezenti ar putea da impresia – nu cred că foarte cores ...

Cornel Nistorescu: Toni Greblă nu greblează nimic
14/04/2024 00:26

Coplesiti de năzdrăvăniile tembele ale lui Piedone si de zimbetele fortate si disperate ale doctorului Cirstoiu, n-am mai realizat că ne scapă multe aspecte ale anului electoral. Si unul dintre ele arată ...

Cornel Nistorescu:Du-te-n NATO!
12/04/2024 17:48

Presedintele nu putea să treacă peste aniversarea NATO, institutia de care isi leagă atitea sperante ca să mai părăsească măcar o vreme Romania. Fac parte dintre aceia care sunt convinsi că presedintel ...

Un cotidian elvețian important afirmă că România ar putea fi printre primele țări din NATO care ar trimite trupe în Ucraina, alături de Franța
11/04/2024 00:15

Cotidianul Neue Zürcher Zeitung sustine că Romania si Polonia s-ar implica printre primele in războiul din Ucraina, in cazul in care Franta ar decide să trimită trupe in această tară Intr-un articol des ...

Autostrăzile Moldovei se strecoară greu
09/04/2024 07:26

 Dorian OBREJA Pentru a evita confuzii sau interpretări, precizez, de la bun inceput, că  verbul a (se) strecura, in cazul de fată, nu trebuie receptat ca insemnand a trece printr-o strecurătoare ...

Muntele și șoriceii
07/04/2024 21:16

Dorian OBREJA Nu incetez să mă mir, dar, mai ales, să regret imensele energii consumate in politică – imense in raport cu rezultatele. Drept care consider cu totul adecvat taxarea acestui raport ca a ...

Urmările războiului – în farfuriile noastre
01/04/2024 20:57

Dorian OBREJA Iar dacă ar fi doar in farfurii, ar mai merge, dar e vorba, in cele din urmă, de sănătatea trupului si a mintii, ce poate fi (si, in multe situatii, chiar este) afectată de ceea ce consumăm ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei