Baritonul care a cântat Imnul României la parada militară este fiul unui lăutar celebru. O carieră de poveste

11

Dimensiune font:

| 02-12-2023 00:32

Invitat surpriză la parada militară de la 1 decembrie. Baritonul care a interpretat fabulos Imnul României este este nimeni altul decât fiul lui Nicu Gigantu. Acesta era un celebru lăutar pentru care bucureștenii făceau coadă la restaurantul Casa Doina.

Baritonul care a cântat Imnul României la parada militară este fiul unui lăutar celebru. Fiul lui Nicu Gigantu, Alexandru Constantin, cunoscut și ca Alex Gigantu’, a fost cel care interpretat extraordinar Imnul României la parada militară de la 1 decembrie. Baritonul este solist al Ansamblului Artistic ”Doina” al Armatei și a mărturisit că este a cincea paradă la care cântă.

A cântat, tehnic, impecabil

Vocea fiului lui Nicu Gigantu i-a impresionat pe toți cei prezenți la parada militară, iar specialiștii au spus, la unison, că a fost totul impecabil. Și asta fără să se folosit de nici un alt ajutor, decât de corul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, format din 100 de studenţi. Artistul a fost atât de mândru, încât pe pagina de Facebook a trecut la secțiunea prezentare „interpret al Imnului de Stat al României în cadrul Paradei Naționale a M.Ap.N”.

Înainte de a fi solist al Ansamblului Doina al Armatei, fiul cel mare al lui Nicu Gigantu a fost profesor de muzică la grădiniță și la Școala de Muzică din Sectorul 3. Bărbatul este absolvent de Conservator la Interpretare Muzicală Canto și s-a bucurat de colaborări cu Ovidiu Komornik și Marcel Pavel.

„Sunt invitat oficial la toate delegațiile și momentele oficiale ale Ministerului Apărării pentru a cânta imnul și alte cântece. Fac parte din personalul civil. Este cea de-a cincea paradă la care cânt. Prima dată l-am cântat la parada din 2017. De fiecare dată când sunt cooptat să cânt imnul national, emoția este diferită, dar frumoasă, încerc să o folosesc în mod constructiv. (…)

„Prima dată când am interpretat imnul, emoțiile au fost ieșite din comun”

Este un moment deosebit, este o onoare pentru mine de fiecare dată, accept cu plăcere și doresc să iasă lucrurile cât mai bine, îmi place performanța. Noi începem cu o lună înainte repetițiile, dar chiar dacă se fac repetiții temeinic momentul actului artistic a fost emoționant. Prima dată când am interpretat imnul, emoțiile au fost ieșite din comun”, a mărturisit baritonul cu câțiva ani în urmă.

Moștenește talentul și de la tata și de la mama

Chiar dacă a decis să cânte alt gen de muzică, Alexandru a moștenit talentul de la inegalabilul său tată, dar și de la mama sa. Chiar și așa, mai sunt momente când cântă melodii de petrecere alături de Nicu Gigantu. “(…) Am ales să nu calc pe urmele celebrului meu tată, pentru că muzica lăutărească este mai greu acceptată în lumea muzicală. Uneori mai cânt și eu muzică de petrecere, dar doar alături de tatăl meu și asta destul de rar”, s-a destăinuit artistul.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mihai Trăistariu, reacție după ce cântărețul NEMO a câștigat Eurovision. „Dacă ești șters, n-ai nicio treabă”
13/05/2024 22:24

Elvetia a castigat Eurovision 2024, cu al său artist Nemo, care a cantat o piesă despre călătoria sa de descoperire non-binară. „Dacă esti sters si cuminte, n-ai nicio treabă cu Eurovisionul”, a come ...

Câți „soți” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrițe
13/05/2024 16:26

  Cati „soti” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrite Destinul Tatianei Iekel s-a derulat in umbra căsniciei cu Florin Piersic, e ...

Misterul locului în care a fost pictată „Mona Lisa” a fost rezolvat
13/05/2024 12:35

Peisajul din tabloul „Gioconda” de Leonardo da Vinci a starnit dezbateri nesfarşite, unii istorici de artă sugerand că priveliştea a fost imaginară şi idealizată, iar alţii susţinand că ex ...

Victor Rebengiuc vrea să mai renunțela unele roluri
13/05/2024 12:22

Victor Rebengiuc nu vrea să renunte la teatru. "Pe scenă mă simt cel mai bine. Eu nu prezint niciun fel de interes ca persoană privată, in viaţa mea de om obişnuit. Nu am nimic deosebit, nimic spec ...

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează
13/05/2024 12:19

Starea generală de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează uşor, a anunţat luni Spitalul Foişor, unde acesta este internat de săptămana trecută. "Evaluarea domnului Florin Piersic, re ...

Cristian Tudor Popescu: „Mihai Eminescu s-a născut în Moldova, dar nu este de origine de-acolo”
13/05/2024 08:08

Scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat, in cadrul unei conferinţe despre Mihai Eminescu pe care a susţinut-o, sambătă seara, la Targul de cArte Alba Transilvana, că poetul nu este, aş ...

VIDEO Nemo a câştigat Eurovision 2024 pentru Elveția cu piesa „The Code”
12/05/2024 10:04

 Editia 2024 a Eurovision a fost castigată de artistul Nemo, din Elvetia, cu „The Code", un cantec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care incheie o competiţie marcată de ...

 VIDEO Încordare maximă la Eurovision 2024 / Marea finală a concursului a început/ Toti interpretii
12/05/2024 09:33

 Mii de oameni protestează sambătă la Malmo impotriva participării Israelului la Eurovision Song Contest, precum si impotriva războiului din Gaza umbrind finala concursului, relatează Reuters. Sliman ...

Cabron, Smiley şi Puya au lansat piesa 'Departe de apus'
10/05/2024 18:28

Cabron, Smiley şi Puya marchează 20 de ani de prietenie şi de drum comun in industria muzicală cu lansarea melodiei "Departe de apus", o piesă-manifest dedicată tuturor celor care ţintesc sus şi nu renu ...

Nicolae Ciucă, mesaj special de Ziua Independenței României
10/05/2024 13:17

Pe data de 10 mai se implinesc 147 de ani de cand Romania si-a declarat independenta (1877). La această dată, Principele Carol I a semnat Declaratia de Independentă adoptată de Parlament cu o zi inainte, pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei