Buzău: 100 de ani de la tragedia feroviară care a dat naştere expresiei „acarul Păun” / Oficiali locali prezenți la ceremonie

25

Dimensiune font:

| 02-07-2023 19:45

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la momentul tragediei feroviare care a avut loc în Gara Vintileanca, atunci când un tren accelerat care plecase din Bucureşti cu destinaţia Iaşi s-a ciocnit de un alt tren de marfă, 66 de persoane pierzându-şi viaţa, evenimentul dând naştere poveştii acarului Păun, la troiţa ridicată în numele victimelor a fost organizat o ceremonie religioasă cu depunere de flori, relatează Agerpres.

Povestea acarului Păun

„Au trecut 100 de ani de la tragicul accident din gara Vintileanca, în urma căruia au murit 60 de oameni, iar circa 100 au fost grav răniţi, o tragedie care a îndoliat sute de familii şi a zguduit România acelor vremuri. Ancheta a reliefat că nefericitul accident ar fi fost cauzat de faptul că acarul nu ar fi observat că acul macazului, manevrat pentru a trece un tren de marfă pe altă linie, s-a defectat şi nu s-a închis, iar trenul de persoane, intrat cu viteză în gară, a fost îndrumat tot spre linia unde se afla trenul de marfă, ciocnindu-se de acesta. Totuşi, dimensiunile impresionante ale accidentului au avut la bază un cumul de cauze şi circumstanţe nefericite. Că acarul a avut o vinovăţie nu încape nicio îndoială, dar faptul că a fost singurul care a plătit, printr-o pedeapsă severă, iar mai marii sistemului nu au păţit nimic a generat un val de simpatie şi solidaritate vizavi de el. Povestea acarului Păun a traversat istoria şi, odată cu ea, şi credinţa întipărită în mentalul colectiv că întotdeauna, în orice circumstanţe, ţapul ispăşitor va fi omul simplu, personificat de acarul Păun”, a transmis Prefectura Buzău.

Potrivit istoricilor, după tragedie, ancheta care a urmat, a stabilit că numeroşi pasageri au murit deoarece călătoreau pe acoperişuri, iar vinovat de producerea accidentului a fost acarul Ion Păun care ar fi trebuit să schimbe macazul. După ce a fost judecat, Păun a executat 10 ani de închisoare şi a murit la scurt timp după ce a fost eliberat. Ulterior, dosarul s-a rejudecat, iar Ion Păun a fost absolvit de vină, accidentul având drept cauză o defecţiune tehnică.

Povestea lui Ion Păun dat a naştere expresiei „acarul Păun”, sau ţapul ispăşitor, ori vinovatul de serviciu, folosită atunci când doar o singură persoană este găsită vinovată şi trasă la răspundere pentru a ascunde adevăratele fapte şi vinovaţii. Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la tragedia din Vintileanca, prefectul judeţului Buzău, Daniel Ţiclea, a fost prezent la ceremonialul organizat în halta de cale ferată Săhăteni, a depus o coroană de flori în memoria celor care au pierit atunci şi s-a recules la troiţa ridicată în locul în care s-a produs tragedia.

„Şi astăzi, adesea, în faţa corupţiei şi a nedreptăţii, se identifică un vinovat convenabil, un acar Păun”

„Este important să ne amintim şi să onorăm memoria victimelor tragediei de la Vintileanca. Dar nu trebuie să ne concentrăm doar asupra trecutului, ci trebuie să aruncăm o privire şi asupra prezentului şi să recunoaştem că unele probleme ale vremurilor de atunci persistă şi în zilele noastre. Una dintre aceste probleme este aceea a vinovăţiei scăpate de sub incriminare şi a lipsei de responsabilitate. Şi astăzi, adesea, în faţa corupţiei şi a nedreptăţii, se identifică, asemenea vremurilor în care s-a produs tragedia pe care o comemorăm astăzi, un vinovat convenabil, un „acar Păun”, care devine ţinta acuzelor publice. Pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete vreodată, avem nevoie de oameni autentici şi asumaţi, mai mult decât oricând, lideri cu reputaţie consistentă şi integritate. Trăim într-o perioadă în care manipularea şi dezinformarea ne asaltează prin instrumente şi metode moderne de comunicare şi socializare. Nu mai putem permite ca „acarul Păun” să fie o scuză pentru ignorarea problemelor reale. Trebuie să încurajăm oamenii dedicaţi, cu principii solide şi cu un simţ al responsabilităţii faţă de comunitatea în care trăim. Aceşti oameni sunt cei care pot restabili încrederea”, a transmis prefectul judeţului Buzău, Daniel Ţiclea.

La ceremonie a luat parte şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău.

„Pe 2 iulie 1923, la Vintileanca, un tren accelerat s-a lovit puternic de o garnitură de marfă. A fost o catastrofă feroviară, în care 66 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 100 au fost rănite. Astăzi, la împlinirea a 100 de ani de la această tragedie, am participat la evenimentul de comemorare a victimelor, organizat de Primăria Săhăteni. Veşnică amintire!”, a transmis şi preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Rareș Bogdan anunță că Ciucă saltă vertiginos în sondajele pentru prezidențiale
13/05/2024 17:46

„Nu avem scenariu in care Nicolae Ciucă nu va candida la alegerile prezidentiale”, spune prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan. El prezintă cateva motive pentru liderul formatiunii: „Patriot, echilibra ...

Tragere la sorți pentru Capitală - Firea și Burduja deschid buletinul de vot pe 9 iunie
12/05/2024 18:35

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) ...

Scholz intră butal peste Zelenski: Bărbații ucraineni angajați în Germania NU sunt obligați să plece pe front
12/05/2024 18:08

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sambătă că ucrainenii cu permis de şedere şi loc de muncă in Germania pot rămane in ţară, chiar dacă Ucraina incearcă să recruteze cetăţeni care locuiesc i ...

Rareș Bogdan și marea sa dorință: să-și facă o fotografie cu viitorul președinte al României, în Biroul Oval
12/05/2024 14:18

Rares Bogan, prim-vicepresedintele liberal, a anuntat vineri, 10 mai, la Iasi, că are o mare dorintă pentru finele acestui an. Să viziteze iar Biroul Oval de la Washington, „simbolul puterii lumii civiliza ...

Țară fără Patriot(i)
12/05/2024 13:30

Printre discutiile strategice despre apărarea Ucrainei si prioritătile aliatilor in Marea Neagră, Klaus Iohannis a strecurat, in bilaterala cu Joe Biden si un biletel cu mica lui problemă! Viitorul loc de m ...

Ciolacu bate câmpii: PSD e cel mai european partid – PSD e partidul care a distrus România
12/05/2024 13:12

Intr-un discurs recent, presedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a afirmat că formatiunea sa este „cel mai european partid” din Romania, o declaratie care starneste controverse ample ...

PSD lasă România fără apărare antiaeriană! Tudose anunță ca România va trimite sistemul PATRIOT în Ucraina
12/05/2024 13:04

Fostul premier Mihai Tudose afirmă că, in opinia sa, „sunt argumente” pentru ca Romania să ofere Ucrainei sistemul său antiaerian Patriot, el arătand că, in orice caz, o astfel de decizie trebuie luat ...

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține 'zeița de la Montreal'?
12/05/2024 12:54

Se ascut săbiile in bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă romancă, Nadia Comăn ...

Fostul consilier al lui B. Johnson a răbufnit: 'Ucraina e un stat mafiot și corupt. Ne-a păcălit practic pe toți!'
11/05/2024 20:04

Fostul consilier principal al lui Boris Johnson, Dominic Cummings (foto), a lansat joi un atac impotriva sprijinului Occidental pentru Ucraina. Intr-un interviu, Cummings - fost consilier al premierului Johnso ...

Mircea Geoană, despre declarațiile belicoase ale lui Macron: Trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua sprijinul pentru Ucraina
11/05/2024 19:52

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat sambătă, la Arad, referitor la afirmaţiile preşedintelui Franţei privind trimiterea de trupe in Ucraina, că Emmanuel Macron "trimite un mesaj ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei