Calendarul zilei | 4 aprilie 1944, cea mai neagră zi a Capitalei: 2942 de bucureșteni uciși de bombardamentele americane. Aviatorii care au adus moartea au DOUĂ monumente, pentru românii morți, nicio cruce

Dimensiune font:

| 04-04-2024 16:22

Pe 4 aprilie 1944, Capitala României a fost ținta unui bombardament masiv al aviației americane, care a făcut un bilanț tragic: aproape 3.000 de morți, peste 4.000 de răniți și peste 55.000 de oameni rămași fără adăpost.

În jurul prânzului, aproximativ 220 de bombardiere B-17, numite și „fortăreţe zburătoare” şi peste 100 bombardiere B-24 Liberator, au intrat în spaţiul aerian al României, venind de la Baza Aeriană de la Foggia din Italia și în scurt timp au fost deasupra capitalei României.

În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni refugiați din zona Moldovei, care urmau să fie repartizați în diferite locații din București şi din provincie. Printre ei erau mai ales femei, copii şi bătrâni, într-o stare de totală de deprimare şi de derută după ce fuseseră nevoiți să își părăsească agoniseala de-o viață și casele în care locuiseră atâta vreme. Aceștia au așteptat flămânzi şi obosiţi ca autoritățile să găsească locuri unde să fie repartizați.

În momentul în care s-a dat alarma, aproape toţi au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti, iar dezastrul a fost total. În urma bombardamentului, au murit majoritatea acestor refugiați. De asemenea, mii de case au fost distruse, iar cartiere precum Grant, Griviţa, Giuleşti, Triaj, Chitila, au devenit de nerecunoscut, suferind pagube enorme.

Au căzut bombe şi în Calea Victoriei asupra Hotelului „Splendid” şi a Teatrului Național, a Ateneului Român, asupra Universității și a multor alte clădiri cu valoare de patrimoniu. Numărul victimelor bombardamentului din 4 aprilie 1944 a fost deosebit de mare. Istoricii consideră că bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică, deoarece a fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare.

Scriitorul Mihail Sebastian a remarcat dezastrul din Capitală în jurnalul său a doua zi după masacru. „Ieri după-amiază am fost în cartierul Grivița. De la Gară la bulevardul Basarab nicio casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliștea e sfâșietoare. Se mai dezgroapă încă morți, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colț de stradă trei femei boceau cu țipete ascuțite, rupându-și părul, sfâșiindu-și hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puțin dimineața și peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coșmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – și m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare și neputință”.

Printre cei care putea să moară atunci s-a aflat și marele actor, Gheorghe Dinică. Acesta se juca împreună cu prietenii lui într-un loc unde a căzut o bombă. De altfel, suflul exploziei l-a aruncat pe Dinică afară din pivnița în care se ascundea.

Scena respectivă, cu copiii morți atârnând prin copaci, l-a marcat în tot restul vieții, după cum mărturisea un prieten al marelui actor.

„Pe 4 aprilie 1944, când Bucureștiul a fost bombardat de anglo-americani, o bombă a căzut chiar lângă locul în care se juca el cu prietenii. Explozia i-a aruncat camarazii prin copaci, cu mațele atârnânde. El a văzut toată tărășenia. Sigur că a rămas marcat!”, povestea Papil Panduru, prieten și fost coleg de clasă cu Gheorghe Dinică.

Mai trist este că cei 2.942 de morți ai Capitalei nu mai au nici măcar o cruce în București, care să amintească de ei, în timp ce ucigașilor lor, statul român le-a ridicat două monumente. Cimitirul unde au fost îngropate victimele bombardamentelor a fost ras de pe fața pământului de către comuniști.

Istoricul militar, Manuel Stănescu a deplâns faptul că autoritățile locale le-au ridicat un monument aviatorilor americani.

„Mă întreb, pentru cei care nu pierd ocazia să-și smulgă hainele de pe ei, de ce nu vă amintiți niciodată de această tragedie? Care sunt criteriile pentru care 3000 de civili morți în câteva minute nu reprezintă decât o „pagubă colaterală”? De ce susțineți că nu trebuie să uităm împrejurările acestor morți tragice, dar pe aceștia nu-i amintim niciodată? Din păcate, lucrurile nu se opresc aici. Într-un gest care demonstrează că avem comportamentul de slugă în codul genetic, autoritățile au avut teribila inspirație să ridice un monument dedicat….aviatorilor americani, și care tronează bine-mersi în Cișmigiu.

Vă închipuiți, păstrând proporțiile, cum ar arăta la Londra un monument dedicat aviatorilor germani, la Hiroshima unul dedicat celor americani și la Dresda britanicilor? Cum e posibil așa ceva? Dacă vrem să ne dovedim loialitatea față de un aliat, așa cum sunt Statele Unite acum, nu de asemenea gesturi dezgustătoare avem nevoie!

În bunul stil românesc, al formelor fără fond, putem crede că un gest slugarnic ține loc de principii în care să credem cu adevărat? Acel monument trebuie să dispară. Nu ne putem bate joc de memoria a aproape 3000 de oameni. Și pentru că „bocitorii de serviciu” cu siguranță vor avea azi amnezie, cu puterile mele modeste mă înclin și păstrez un moment de reculegere în amintirea lor”.