Iaşul va fi legat de comuna Ciurea printr-un nou drum!
Dimensiune font:
Primăria Municipiului Iași (PMI) doreşte să realizeze o legătură rutieră nouă între municipiu Iași și comuna Ciurea, pe strada Hlincea (în spatele Fortus), care să decongestioneze traficul înregistrat în acest moment pe șoseaua Nicolina și DJ 248.
Potrivit proiectului, care va fi spus spre aprobare aleşilor locali în şedinţa ordinară programată săptămâna viitoare, noul drum va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, și o lungime de 2.185 de metri, din care 780 de metri pe raza municipiului, iar restul în comuna Ciurea.
Pentru punerea în practică a proiectului, consilierii urmează să aprobe, prin intermediul unei hotărâri, indicatorii tehnico-economici ai străzii și asigurarea sursei de finanţare, după care lucrările vor fi scoase la licitație. Pentru a studia la fața locului traseul viitoarei artere de circulație, reprezentanții Primăriei Municipiului Iași s-au întâlnit miercuri, 18 mai, cu cei ai ai Primăriei comunei Ciurea și cu proiectantul, SC Simpa Consult SRL, în vederea corelării datelor tehnice ale investiţiei.
De remarcat că prin Ciurea urmează să treacă și viitoarea Centura Uşoară de Ocolire a Municipiului Iaşi, în lungime de 73 de kilometri, care potrivit proictului va traversa, pe lângă această comună, alte 9 localităţi, respectiv Popricani, Rediu, Lețcani, Voinești, Horlești, Mogoșești, Bârnova, Tomești şi Holboca.
Construcția Centurii Ușoare de Ocolire a Municipiului Iași va fi finanţată prin Programul Regional Nord Est 2021-2027 al Uniunii Europene, lucrările urmând să includă, printre altele, reabilitarea a 8 poduri existente și construirea de 3 poduri noi, consolidarea mai multor versanți, amenajarea de șanțuri, rigole și podețe, înființarea a 50 stații noi de autobuz, precum şi amenajarea de parcări, trotuare și piste pentru bicictele. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau