Când trecem la ora de vară 2023: efectele schimbării ritmului biologic

ora de vara   65x215

Dimensiune font:

| 24-02-2023 23:16

România trece la ora de vară 2023 în ultimul weekend din luna martie. Astfel, în noaptea de 25 spre 26 martie, vom da ceasul înainte cu o oră. În noaptea respectivă, ora 03.00 dimineaţa ar urma să devină ora 04.00 dimineaţa.


Astfel, dăm ceasul cu o oră înainte, ceea ce înseamnă că, teoretic, în noaptea de 25 spre 26 martie dormim mai puţin. În plus, prin acest procedeu, al trecerii la ora de vară, se mizează pe obţinerea de mai multă lumină naturală pentru efectuarea a diferite activităţi.
 

 

În urmă cu câţiva ani, ţărilor din Uniunea Europeană li s-a solicitat să aleagă între ora de iarnă şi ora de vară, astfel încât să nu se mai treacă prin această schimbare de două ori, iar oamenii să fie afectaţi.

Atunci, autorităţile din România au stabilit ca ţara noastră să rămână la ora de iarnă pe parcursul întregului an, ştiut fiind faptul că, totuşi, ora de iarnă este considerată ora standard.

În plus, ţinând cont de criza energetică ce a lovit mai toate statele din Uniunea Europeană în ultima perioadă, există posibilitatea ca autorităţile din tot mai multe ţări să încline spre menţinerea pe o perioadă cât mai lungă a orei de vară. În acest mod se vor obține economii semnificative la consumul de energie electrică.

Avantajele decalării orarului

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932- 22 mai), ora 00.00 şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00.00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03.00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România.

Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.

Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit.

Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate-depresie, afecțiuni cardiace- efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

Conform unor studii, efectele aceste tranziţii pot fi chiar periculoase, unele persoane confruntându-se cu o creştere a riscului de infarct cu 5-10 la sută, timp de trei zile după schimbarea orei. Totodată, se majorează riscul suicidar timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei cu vulnerabilităţi psihoemoţionale, se arată într-un studiu realizat de Universitatea din Colorado.

Psihologul Keren Rosner susţine că orice schimbare a fusului orar este mare consumatoare de energie.

„Riscurile mai mari există la persoanele cu boli cronice, la depresivi, dar şi la persoanele în vârstă care sunt şi singure. În plus, se confruntă cu insomnie, cefalee sau vertij, dar şi cu modificarea apetitului. Nu în ultimul rând, persoanele respective dau dovadă de o capacitate mai mică de concentrare”, spune Keren Rosner.

Cât mai continuă schimbarea orei

Din 2018 a început să se discute, însă, la nivel european despre renunţarea la schimbarea orei, care are şi unele efecte neplăcute. Presupune o schimbare în rutina zilnică, iar pe unii oameni îi afectează inclusiv pe planul sănătăţii.

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar fi trebuit ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană, numai că pandemia de covid, iar acum evenimentele din Ucraina au împiedicat realizarea acestui calendar. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Guvernatorul BNR liniștește populația: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi
15/05/2024 16:14

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede Romania iin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul intai. El a adăugat că toţi indicatorii cu ...

Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Guvernul Ciolacu a îndatorat România cu 1 miliard astăzi
14/05/2024 09:24

Ministerul Finanţelor a imprumutat intr-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci. Astfel, ministerul a atras 458 de milioane de lei din prima emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o m ...

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunț demarare proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată” - Apel : ,,Transformarea digitală a IMM-urilor orientată că
14/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunt demarare proiect finantat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată&r ...

BNR anunță sărăcie! Inflația va exploda
14/05/2024 08:43

BNR a decis luni mentinerea dobanzii-cheie la 7% pe an, desi guvernatorul semnalase că, odată instalată pe o traiectorie sustenabilă de scădere a inflatiei, am putea vedea si o primă tăiere de dobandă. ...

FOTO | Începe lupta pentru materiile prime: Peste 95% dintre ele se găsesc în Marea Neagră
13/05/2024 12:17

  Conform unei hărti trimise de Agentia Natională pentru Resurse Minerale (ANRM) către ZF, metalele care intră in categoria pămanturilor rare, precum si cantităti de mangan, ar putea ...

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România cu o treime
13/05/2024 11:31

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut in Romania, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar segmentul "electrificate" a raportat un salt ...

Vecina României care și-a majorat rezervele de aur cu 3.000% în 10 ani. Fiecărui locuitor îi revin acum câte 10 grame de aur
13/05/2024 09:22

Ungaria a inregistrat cea mai mare crestere procentuală din lume a rezervelor sale de aur, cu aproape 3.000% in 10 ani. Potrivit Băncii Centrale, fiecărui maghiar ii revin acum 10 grame de aur. Rezervele de ...

Seceta a afectat dramatic plantațiile de portocali din Brazilia. Cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani
12/05/2024 16:45

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de suc de portocale, ar urma să strangă in acest an cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani, după ce seceta a afectat in mod grav culturile, estimează compani ...

 România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie
12/05/2024 16:14

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că Romania asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei