Casele de pensii anunță pensionarii că au sosit! Termen-limită de ridicare

000000  ultima-ora-480x330

Dimensiune font:

| 18-11-2023 13:21

 Casele de pensii din țară au început informarea pensionarilor. Beneficiarii au termen-limită de ridicare.

Casele de pensii le transmite pensionarilor că au sosit biletele de tratament balnear, aferente Seriei a 18-a din anul 2023, acestea având termen-limită de ridicare. 

 

Spre exemplu, Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud îi atenționează pe beneficiari că biletele se pot ridica până al 24 noiembrie 2023. Bilele neridicate vor fi redistribuite.

Casa de Pensii Bihor informează pensionarii că au termen-limită de ridicare până la data de 20.11.2023. 

 

„În atenția beneficiarilor de bilete de tratament. Casei Judeţene de Pensii Bistrița-Năsăud i-au fost repartizate un număr de 80 bilete de tratament balnear aferente seriei 18/2023, cu intrare începând cu data de 30.11.2023, pentru următoarele stațiuni: Băile 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Covasna, Băile Felix, Geoagiu Băi, Herculane, Moneasa, Saturn, Sovata, Tășnad și Vatra Dornei.

Acestea se pot ridica de la sediul instituţiei noastre zilnic, conform programului de lucru cu publicul, de luni până joi între orele 8:30-15:00, vineri între orele 8:30-13.00 până la data de 24.11.2023. Redistribuirea biletelor de tratament neridicate va avea loc la data de 27.11.2023 începând cu ora 8:30

 

>Vizualizare tabel Repartizare bilite de tratament seria 18/2023<<<”, a informat Casa de Pensii Bistrița-Năsăud.

Anunțul Casei de Pensii Bihor:

„‼️ ????̂???? ???????????????????????????? ???????????????????????????????????????????????????????? ???????? ???????????????????????? ???????? ???????????????????????????????????? – ???????????????????? ???????? 

 

Casei Judeţene de Pensii Bihor i-au fost repartizate un numar de 160 bilete de tratament balnear aferente seriei 18 începând cu data de 30.11.2023, pentru urmatoarele statiuni:

– Sovata 2 bilete, Herculane 8 bilete, Slanic Moldova 1 bilet, Covasna 10 bilete, Felix 33 bilete, Geoagiu 2 bilete, Govora 2 bilete,1 Mai 60 bilete, Moneasa 18 bilete, Saturn 7 bilete, Tusnad 2 bilete, Vatra Dornei 8 bilete, Caciulata 3 bilete, Tasnad 4 bilete. 

 

Acestea se pot ridica de la sediul instituţiei noastre zilnic, conform programului de lucru, de luni până joi între orele 8.00-14.00, vineri între orele 8.00-12.00 pana la data de 20.11.2023. 

➡️ Situația biletelor de tratament alocate pe seria 18 —- https://www.cjpensiibihor.ro/…/upl…/2023/06/s18_2023.pdf 

 

Redistribuirea biletelor de tratament va avea loc la data de 21.11.2023 începând cu ora 8:00 .

Biletele de tratament se eliberează conform Criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear aprobate prin Ordinul nr. 27/13.01.2023 al Presedintelui Casei Nationale de Pensii Publice, în baza cererii depuse şi a biletului de trimitere cu regim special eliberat de medicul de familie sau medicul specialist.

Persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru indemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care beneficiază de indemnizație de însotitor pot beneficia de bilet de tratament balnear doar dacă sunt însoţite. De asemenea însoţitorii persoanelor încadrate în grad de handicap grav / în gradul I de invaliditate trebuie să îndeplinească condiţiile de la art. 122 alin. 2 al Legii nr.263/2010 cu modificările şi completările ulterioare. 

 

Prin excepţie, pot beneficia de bilete de tratament fără a fi însotiti, persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru îndemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care primesc indemnizaţia de însoţitor, în baza declaraţiei pe proprie răspundere din care reiese că se pot descurca singuri (fără însoţitor) pe perioada sejurului, ţinând cont și de faptul că bazele de tratament contractate funcţionează în regim hotelier, şi nu în regim de spitalizare.

Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate prin procură autentificată la notarul public din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să îl ridice”

 

În decembrie 2023, pensionarii vulnerabili primesc bani în plus, pe lângă pensie! O nouă tranșă va fi virată pe card

În luna decembrie a.c., pensionarii vulnerabili vor primi bani în plus, pe lângă pensie. Vârstnicii vor încasa o nouă tranșă pe cardurile de alimente.

Luna viitoare le va fi virată o nouă tranșă de 250 de lei, pentru alimente și mese calde, prin programul „Sprijin pentru România”. 

 

Banii vor fi primiți de pensionari la jumătatea lunii decembrie 2023, plățile fiind făcute de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Aceste ajutoare sunt acordate o dată la 2 luni, persoanelor cu venituri mici, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS). 

 

Cine beneficiază de aceste ajutoare sociale  în valoare de 250 de lei:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
  România Atractivă - 36,35 milioane lei pentru dezvoltarea turismului
16/05/2024 12:23

Turiştii romani şi străini pot descoperi, incepand din această săptămană, noi destinaţii de călătorie prin tară, cu ajutorul platformei locale multimedia Romania Atractivă, care include 12 rute tema ...

Circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă.  În zonă au fost semnalate căderi de pietre
08/05/2024 17:28

Circulaţia rutieră pe Transalpina, intre Ranca şi Obarşia Lotrului, rămane inchisă atata timp cat există in continuare pericol pentru siguranţa publică. În zonă s-au inregistrat căderi de pietr ...

Peste 70.000 de turişti români şi străini s-au aflat pe Litoral
07/05/2024 14:30

Peste 70.000 de turişti romani şi străini s-au aflat in hotelurile si apartamentele de vacantă de pe litoralul romanesc, in perioada 25 aprilie – 6 mai 2024, arată Federaţia Patronatelor din Industr ...

Cât timp se păstrează, de fapt, lumânarea din noaptea de Înviere
05/05/2024 11:33

Lumanarea cu care crestinii ortodocsi duc acasă Lumina Sfantă luată de la slujba de Înviere joacă un rol crucial in datinile religioase legate de acest eveniment. Ceea ce nu stiu multi credinciosi est ...

Aeroportul Internațional Dubai se mută în deșert
29/04/2024 14:45

Aeroportul International Dubai, cel mai aglomerat din lume pentru călătorii internationale, isi va muta operatiunile pe cel de-al doilea aerodrom extins al orasului-stat, in desertul său sudic, „in urm ...

În zbor alături de noblețea înălțimilor. Secretul vânătorii cu șoimi
24/04/2024 12:27

  În adancurile istoriei, undeva in stepele Asiei Centrale si in regiunile muntoase ale Mongoliei, a inceput o relatie sacră intre om si soim. Un parteneriat ce depăseste granitele timpului si spa ...

România participă, în premieră, la Târgul de Turism din Kazahstan
24/04/2024 11:53

Ţara noastră participă, incepand cu 24 aprilie, pentru prima oară, la Targul de Turism din Kazahstan, fiind prezentate destinaţii precum Constanţa - Mamaia, Eforie, Borşa - Maramureş, a anunţat secreta ...

Ceremonia de aprindere a Flăcării Olimpice are loc în Archaia Olympia
16/04/2024 11:41

Ceremonia de Aprindere a Flăcării Olimpice va avea loc in Archaia Olympia, sanctuarul in care au avut loc Jocurile Olimpice Antice. În faţa Templului Herei, se va ridica un nou pod intre Jocurile Ant ...

Pensiuni și hoteluri închise de ISU Braşov, din cauza neregulilor legate de prevenirea incendiilor
11/04/2024 14:38

Sapte unităţi de cazare din municipiul Braşov şi staţiunile Predeal, Bran şi Raşnov au fost inchise de pompieri in urma controalelor desfăşurate in primele trei luni ale anului, a anunţat, joi, şeful ...

Fără plaje private în Grecia: Amenzi de până la 60.000 de euro pentru încălcări ale accesului
11/04/2024 11:20

În incercarea de a respecta principiul accesului liber la plaje, autoritătile grecesti au implementat reglementări stricte, avertizand cu amenzi mari pentru cei care incalcă legea. Măsura vine după c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei